Linkuri accesibilitate

Victor Gaiciuc: „De ce în aceşti 25 de ani nu am ajuns la un standard european, la un nivel de trai decent?”


Victor Gaiciuc
Victor Gaiciuc

Fostul ministru al Apărării și fostul ambasador al R. Moldova în Belgia și lângă NATO, în dialog cu Valentina Ursu.

Fostul ministru al Apărării, generalul Victor Gaiciuc, fost ambasador al Moldovei în Belgia, fost reprezentant al țării la NATO, vorbeşte Europei Libere despre nevoia păstrării statutului de neutralitate și despre ce a reuşit Republica Moldova ca stat independent în cei 25 de ani şi care sunt eșecurile.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:17:22 0:00
Link direct

Victor Gaiciuc: „Îmi pun des întrebarea: de ce noi, în aceşti 25 de ani, nu am ajuns la un standard european, la un nivel de trai decent? Nu toţi sunt mulţumiţi nici în Europa, dar majoritatea simte confort. Şi iată acea majoritate ar fi bine să simtă confort şi la noi în Moldova. Aşa mi-a fost soarta, am fost în vâltoarea evenimentelor, am conlucrat şi cu primul preşedinte Mircea Snegur, cu Petru Lucinschi, cu Vladimir Voronin, mie mi se părea că ei toată vremea doresc şi sunt ferm convins că într-adevăr în suflet ei doreau să facă bine în ţară. Ceva nu a mers.”

Europa Liberă: Realitatea arată cu totul altceva.

Victor Gaiciuc: „Ceva nu a mers. Mă gândesc de ce, de exemplu, Cehoslovacia juca bine hochei? Şi de ce, de exemplu, Rusia, aşa o ţară mare, cu aşa o pondere, joacă prost fotbal? Şi de ce, Italia, care e o ţară cu mult potenţial şi uman, şi de resurse, şi de finanţe mai mic, joacă foarte bine fotbal? Şi m-am gândit că este ceva de sus. Şi fericirea tot.”

Europa Liberă: Şi Dumnezeu le-a dat moldovenilor sărăcie şi corupţie?

Victor Gaiciuc: „Nu le-a dat. Dar ispita aceasta este, cred. Eu sunt ferm convins că noi vom depăşi aceasta, nu aşa de repede.”

Europa Liberă: De ce s-a înrădăcinat acest fenomen, care distruge statalitatea Moldovei – corupţia? Şi de ce atât de greu guvernanţii vor să atenueze această pauperizare a naţiunii?

Victor Gaiciuc: „Poate şi nu am avut noroc de un lider naţional. În mare măsură, depinde de personalitate.”

Europa Liberă: Un lider naţional îl naşte statul acesta, Republica Moldova, sau el trebuie să vină să se impună?

Victor Gaiciuc: „Şi una, şi alta. Poate în ajunul Paştelui vorbesc eu foarte mult de Dumnezeu, dar şi Dumnezeu trebuie să ni-l dea. Ştefan cel Mare, Petru I sunt personalităţi care au schimbat istoria, au schimbat cursul de dezvoltare a ţării lor.”

Europa Liberă: Ţările Baltice au avut lideri?

Victor Gaiciuc: „Da, şi lideri au avut. Dar ei sunt un popor aparte, deosebit.”

Europa Liberă: Balticii?

Victor Gaiciuc: „Balticii.”

Europa Liberă: Care sunt diferenţele între ei şi cetăţenii Moldovei?

Victor Gaiciuc: „Și noi multinaţionali suntem. Moldovenii nu constituie o sută de procente din populație, cum în Ţările Baltice nici estonienii, lituanienii, letonii, dar chiar sunt mai puţini decât ruşii, au izbutit să-şi impună poziţia, ei au luat decizia deodată.”

Europa Liberă: Pe baltici integrarea euroatlantică i-a ajutat?

Victor Gaiciuc: „Dacă ne uităm la salariul mediu, produsul intern brut, sunt mai mari rezultatele ca la noi. Modul de viaţă la dânşii este mai înalt.”

Europa Liberă: În Republica Moldova, pe parcursul acestor 25 de ani, deseori se vorbeşte despre mâna Moscovei, ceea ce nu am auzit, fiind în capitalele acestor state baltice, nici la Vilnius, nici la Tallinn, nici la Riga.

Victor Gaiciuc: „Nu. Şi acolo, şi acolo desigur că se spune de mâna Moscovei. Şi la noi. Instrumentul acesta este folosit în lupta politică internă. Într-adevăr Federaţia Rusă, Moscova, este interesată ca ţările din împrejurime să fie aliaţii lor, să conlucreze cu dânşii. Şi aceasta este normal.”

Europa Liberă: Aceasta arată războiul din Crimeea şi cel din Transnistria?

Victor Gaiciuc: „Dar noi punem accentele diferit, că Federaţia Rusă e cointeresată şi de Crimeea, şi de Transnistria, şi de Vilnius, şi de Riga, sunt cointeresaţi în aceeaşi măsură. Pur şi simplu, Ţările Baltice au luat decizia fermă, la momentul potrivit, şi au spus: „Gata”, frontiera au închis-o, au exclus orice colaborare între Federaţia Rusă şi baltici. Da, au izbutit anume să se impună şi să meargă pe calea reformelor, integrării în Uniunea Europeană şi integrării în NATO. Aşa a fost soarta lor. Noi nu am izbutit, permanent partidele au început să folosească ba tancurile ruseşti, ba avioanele de bombardament NATO şi noi permanent le folosim intern, pe când problema principală este corupţia, este oligarhia, este nesaturarea celor care vin la putere. Am observat chiar, vin şi oameni cumsecade, cum se spune, ca să cunoşti omul dă-i putere şi totodată vei vedea ce e în conştiinţa lui. Spre regret, aşa se primeşte. Dacă la noi, în aceşti 25 de ani, atâtea generaţii sau atâtea segmente de politicieni au fost la putere şi nu am izbutit, cu toate că, vreau să spun, din 2001 acceleraţia economiei creştea. Da, spun toţi, că şi în Europa, şi pe tot globul pământesc creştea. Dar faptul este fapt că din 2001 până în 2008 noi ne dezvoltam.”

Europa Liberă: Împrejurările au fost favorabile.

Victor Gaiciuc: „Putem spune şi aşa, dar putem să spunem că era un lider care se impunea să schimbe.”

Europa Liberă: Domnul Voronin a fost un lider cu autoritate sau autoritar?

Victor Gaiciuc: „Şi una, şi alta.”

Europa Liberă: Sunt opinii că oligarhia a crescut pe solul fertil lăsat de către PCRM, în frunte cu domnul Voronin.

Victor Gaiciuc: „Voronin nu e la putere din 2009. Eu cred că, în şapte ani de zile, se putea de schimbat ceva în ţara aceasta, ca, după, de spus: „Da, el a fost vinovat, el a făcut foarte rău. Noi am făcut foarte bine’...”

Europa Liberă: De ce nu a existat această voinţă politică?

Victor Gaiciuc: „Eu îi cunosc pe aceşti oameni şi mie mi se pare că ei doresc. Dar chiar noi ascultăm la televizor, la radio şi ei spun: „Noi pentru popor”. Nu vreau să-i numesc pe toţi liderii de partide, dar luaţi discursul la orice lider.”

Europa Liberă: Dar oamenii percep aceasta ca fals, ca manipulare.

Victor Gaiciuc: „Deja şi eu aşa percep.”

Europa Liberă: Lumea nu în zadar se revoltă, creşte nemulţumirea aceasta. Şi sondajele arată că instituţiile statului nu se mai bucură de încrederea cetăţeanului şi că liderii de partid au făcut din formaţiunile lor srl-uri şi după bunul lor plac gestionează treburile, astfel încât să le fie doar lor profitabil şi convenabil.

Victor Gaiciuc: „Absolut aveţi dreptate. Nu-mi rămâne decât să confirm.”

Europa Liberă: Ce e de făcut în cazul acesta?

Victor Gaiciuc: „Acele cerinţe ale societăţii civile, care se numesc alegeri anticipate, alegerea preşedintelui direct, schimbarea procurorului general, sunt de acord că societatea civilă, dacă cere aceste schimbări, într-adevăr sunt necesare. Dacă nu s-ar fura în ţară, noi am avea toate posibilităţile să trăim cu mult-mult mai bine.”

Europa Liberă: Dar de ce se fură atât de mult? Şi câte avere îi trebuie unui politician, ca să zică că are şi nu-i mai trebuie?

Victor Gaiciuc: „Nu aş vrea să spun că sunt cel mai sărac, dar nici nu am acea tendinţă de mai mult, mai mult. Poate într-adevăr 25 de ani nu sunt de ajuns, unele ţări s-au edificat ca ţări bogate, ca ţări cu o democraţie şi unde supremaţia legii e.”

Europa Liberă: E prioritară, e pusă în capul mesei.

Victor Gaiciuc: „Aceasta tot în sute de ani.”

Europa Liberă: Cum ar trebui să voteze cetăţeanul, ca să nu dea greş, ca totuşi să scoată la suprafaţă o elită politică, căreia i-ar păsa de această prosperitate a statului şi a cetăţeanului, de această bunăstare? Cum să voteze ca să apară elita aceasta politică credibilă?

Victor Gaiciuc: „Vom ajunge sau la revoluţie, sau totuşi eu cred că vor fi alegeri anticipate şi se va schimba, vor veni oameni noi. Unele partide, care se află la guvernare, riscă să nu mai nimerească în Parlament. Eu sper că vor veni oameni noi absolut.”

Europa Liberă: De unde vin oameni noi, dacă în Moldova se înregistrează acest traseism politic, pe care lumea îl blamează, pentru că a votat pentru un partid şi o persoană care, de la proclamarea independenţei, mai prin toate partidele s-a perindat?

Victor Gaiciuc: „Şi eu îmi pun această întrebare. Mă voi duce de Paşti la Curchi şi mă voi ruga ca să trimită schimbare spre bine.”

Europa Liberă: Până trimite cineva, moldoveanul cum face cu capul lui?

Victor Gaiciuc: „Eu cred că va vota împotriva celor care guvernează astăzi.”

Europa Liberă: Pe parcursul a 25 de ani permanent s-a votat împotriva cuiva şi mai niciodată nu pentru cineva şi pentru ceva.

Victor Gaiciuc: „Eu tot am fost la guvernare, fiind ministru al Apărării, în 2001-2004. Și eu în Armata Naţională am izbutit să schimb lucrurile. La moment eram mulţumit de ceea ce fac, cu toate că se putea şi mai mult, şi mai bine.”

Europa Liberă: Regretele cetăţeanului Victor Gaiciuc, pe parcursul acestor 25 de ani, care ar fi?

Victor Gaiciuc: „Mulţi pleacă peste hotare. Eu, de exemplu, nu sunt gata să plec peste hotare şi chiar şi copiii mei, toţi suntem în Moldova. Regretul cel mai mare este că nu s-a izbutit bunăstarea să crească. Visul meu este ca să trăim ca în Belgia. Ultimul loc de muncă peste hotare a fost în Belgia, patru ani şi şapte luni. Suntem foarte mult asemănători după teritoriu, chiar şi după componenţa populaţiei. Da, la noi sunt moldoveni, ruşi, ucraineni, acolo – flamanzi, diferiţi, dar toţi se numesc belgieni. Şi noi tot – diferiţi, dar toţi trebuie să ne numim moldoveni. Ne rămâne un singur lucru, să respectăm aşa cum respectă ei legislaţia, fiecare persoană ştie că aşa nu se poate. Când fiecare moldovean va fi în stare să înţeleagă că trebuie să respectăm legile, fiindcă eu mă uit, chiar în Chişinău staţiile de oprire, s-au găsit bani, s-au făcut, acum toate sunt rupte, toate distruse. Sunt multe lucruri care depind de cetăţean, de mentalitatea noastră.”

Europa Liberă: Dacă ar fi modele în societate, în oricare colectiv dacă s-ar crea aceste modele, lumea ar avea pe cine să urmeze. Aşa se zice, că peştele se strică de la cap şi chiar dacă se curăţă de la coadă, e greu de început această curăţire.

Victor Gaiciuc: „Cred că va fi timpul când şi poporul va fi gata pentru aceasta şi se va găsi şi o personalitate, un lider naţional care va lupta ferm. Vă spun, Moldova noastră într-adevăr este frumoasă, se poate de trăit bine şi frumos.”

Europa Liberă: Viitorul preşedinte al Moldovei ar putea să fie chiar acel lider naţional de care duce lipsă naţiunea?

Victor Gaiciuc: „Ar putea. Această persoană ar trebui totuşi să jertfească cu bunăstarea personală, să fie o persoană care să poată spune: „Nu, eu nu accept aşa. Eu nu accept acea persoană în funcţia cutare”. Deci, să pună, cum se spune la noi, la moldoveni, piciorul în prag, să poată opri. Da, el merge la jertfă, el poate să fie şantajat, el are familie, el are copii. Dar de ce noi spunem lider naţional sau erou naţional? El pune mai presus interesele tuturor, ale ţării sale, el vrea ca ţara sa să depăşească această criză. Eu mă gândesc câteodată că noi în şapte ani de zile atâtea investiţii am primit, înseamnă că nu s-a găsit acea idee naţională. Oameni buni, nouă ne dau credite, ne dau granturi, când socotim cât am primit în aceşti 25 de ani, cred că miliarde de dolari. Şi de ce?”

Europa Liberă: Şi partenerii de dezvoltare, partenerii din exterior chiar au spus cu text deschis: de ce în Moldova forţele politice sunt pro-estice, pro-vestice şi nu sunt pro-Moldova?

Victor Gaiciuc: „Foarte corect.”

Europa Liberă: Cum să mai spună altfel?

Victor Gaiciuc: „Vă spun sincer, ca cetăţean, şi pe mine mă frământă aceste probleme pe care dumneavoastră le ridicaţi şi le spuneţi deschis. De ce? De aceea că suntem numai de 25 de ani independenți, că iată 200 de ani vor trece şi noi atunci ne vom forma ca un stat modern, ca un stat unde se respectă legea, drepturile omului. Supremaţia legii, când într-adevăr va fi nu în vorbe şi să spui că ai asul în mânecă.”

Europa Liberă: Până la urmă, Moldova trebuie să-şi caute duşmanii pe interior sau pe exterior?

Victor Gaiciuc: „Nu avem noi duşmani în exterior. Eu nu văd duşmani nici în NATO şi nici în Federaţia Rusă. Şi cei din Vest au interese, şi cei din Est au interese, dar noi avem toate posibilităţile, vă spun visul meu, visul meu este ca, eu susţin neutralitatea, ştiu că dumneavoastră sunteţi pro-NATO, şi aceasta e normal că suntem diferiţi.”

Europa Liberă: De unde ştiţi opţiunea mea?

Victor Gaiciuc: „Mai ascult radioul, Europa Liberă, din când în când. Nu am înţeles ce i-a încurcat până acum la un preşedinte de ţară sau la conducerea de vârf? Se adresează la Organizaţia Naţiunilor Unite şi spune: Moldova doreşte să fie ţară neutră. Noi rugăm Consiliul Suprem de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite să primească o rezoluţie prin care se stabileşte că Moldova este o ţară neutră. Fără prezenţa trupelor militare. Sunt ferm convins că, dacă preşedintele ţării, oricare, s-ar fi adresat preşedintelui Statelor Unite ale Americii, care sunt partenerii noştri de bază, ar fi semnat. Ar fi semnat Uniunea Europeană, ar fi semnat Federaţia Rusă.”

Europa Liberă: Rusia ştie că există articol în Constituţie care prevede neutralitatea Republicii Moldova. Şi-a asumat şi angajamente la summit-ul OSCE de la Istanbul, dar chiar ea nu şi le-a onorat.

Victor Gaiciuc: „Şi tot Rusia, ascult în fiecare zi că noi spunem: „La noi e Constituţia. Că noi avem şi aşa, şi aşa”. Şi ei înţeleg că poţi să te trezeşti cu o schimbare în Constituţie. Dacă noi insistam şi ne adresam, începem cu Statele Unite ale Americii. Le trebuie Statelor Unite ale Americii să aibă trupe în Moldova? Nu. Deci, semnau Statele Unite ale Americii, semna Franţa, semna Germania, China. Eu cred că atunci semna şi Federaţia Rusă. Pe Federaţia Rusă o deranjează într-adevăr integrarea Republicii Moldova în NATO. Punct. Prin acest document noi garantăm că nu ne integrăm în NATO. Atunci noi scoatem această problemă şi ei semnează. Aceasta înseamnă că ei trebuie să-şi scoată trupele. Ei îşi scot trupele. Își scot trupele, noi devenim o ţară atractivă pentru toţi – pentru Est, pentru Vest.”

Europa Liberă: La suprafaţă apare interesul lor că menţin un regim secesionist în stânga Nistrului.

Victor Gaiciuc: „Dispare necesitatea de regim secesionist, de trupe ruse. Și noi creştem economic şi devenim atractivi şi pentru Transnistria. Aţi înţeles visul meu? Şi noi trăim bine şi frumos.”

Europa Liberă: Moldova să fie un stat neutru. Aceasta vă doriţi.

Victor Gaiciuc: „Care ar duce la creşterea bunăstării, la rezolvarea conflictului transnistrean, reunificarea ţării. Poate atunci noi toţi ne-am uita în jurul nostru. Că noi nu avem duşmani externi, că noi înăuntru, aici, trebuie să ne impunem unul pe altul să nu furăm, să muncim, să creăm bunăstarea ţării şi să trăim fericiţi. Da, toţi spun: „Federaţia Rusă nu va semna. Dar ei nu vor scoate trupele”. Fiindcă ei de ce ţin trupele aici? De atâta ca să ne ţină pe noi în aria lor de influenţă.”

Europa Liberă: Dumneavoastră sonorizaţi declaraţiile pe care le fac şi autorităţile de la Moscova. Pentru că liderii Federaţiei Ruse sunt cei care au insistat pe garanţiile neutralităţii Republicii Moldova.

Victor Gaiciuc: „Dar poate ei pe ale mele se bazează, eu de aceasta spun din 2006. Nu, noi putem merge şi pe calea să nu luăm în consideraţie absolut Federaţia Rusă şi să intrăm în NATO, dar trebuie să ştim consecinţele care vor fi.”

Europa Liberă: Ceea ce se întâmplă în Ucraina, ceea ce se întâmplă în Georgia ridică semne de întrebare, pentru că acesta se răsfrânge în general asupra situaţiei din Balcani. Credeţi că Rusia vrea să fie forţa dominantă în această regiune?

Victor Gaiciuc: „Desigur că vrea. Eu nici nu am pus la îndoială. Statele Unite ale Americii în general vor să fie cei mai, cei mai. Şi aceasta e normal. Nu e normal când această dorinţă se transformă prin folosirea armelor, tancurilor ş.a.m.d. Nu sunt avocatul nici al lui Vladimir Putin, nici al Federaţiei Ruse şi nici al altei ţări. Cel mai mult ţin la Republica Moldova, dar mă strădui să mă uit calm sau raţional cum ar fi să trăieşti tu, având aşa vecini puternici. Da, sunt interesele Federaţiei Ruse, nu se discută. Da, sunt interesele Uniunii Europene, tot nu se discută.”

Europa Liberă: Doar interesul naţional lipseşte.

Victor Gaiciuc: „Absolut. Nu vreau să numesc familii, dar orice preşedinte, care vine, ce îl încurcă pe dânsul să dea o idee naţional, să se ducă fie la Bruxelles: „Oameni buni, iată avem aşa un plan. Iată aceasta noi vrem să facem. Pentru aceasta ne trebuie să contribuie şi Federaţia Rusă. Pentru aceasta trebuie să contribuie şi Ucraina, şi Belarus. Poate ne ajutaţi în momentul acesta’.”

Europa Liberă: De ce mulţi moldoveni nu cred în statul lor?

Victor Gaiciuc: „Au trecut numai 25 de ani. Când vor trece 250, vor crede toţi.”

Europa Liberă: Dar până atunci el se poate dezmembra.

Victor Gaiciuc: „Pericolul este. Dar este pericol şi în Ucraina, dacă vorbim deschis.”

Europa Liberă: Iar ne uităm peste gard. Noi vorbim despre ce se întâmplă în ograda noastră.

Victor Gaiciuc: „Dar este pericolul. Foarte corect, eu sunt de acord cu dumneavoastră. Şi pericolul creşte, să spunem aşa, este o forţă crescândă. Aici tot putem spune că cineva e cointeresat în acesta, unul dintre vecinii noştri.”

Europa Liberă: Vă referiţi la curentul unionist?

Victor Gaiciuc: „Da, desigur. Sunt chiar mulţi demnitari, foşti tot de la Apărare, care concret spun că aşa ar fi mai bine. Poate şi mai bine, din punct de vedere economic, nu vreau să neg acest fapt, dar eu psihologic vă spun, ca un cetăţean, câteodată mă deranjează, de exemplu, că Mitropolia Moldovei nu e numai a Moldovei. Da, eu înţeleg că e o ierarhie deosebită, aparte, şi iată Mitropolia intră în Patriarhia Moscovei, dar altă Mitropolie intră în Patriarhia României. Puţin mă deranjează, mă zgârie, de ce nu e ca noi să fim independenţi?”

Europa Liberă: Să fie autocefală?

Victor Gaiciuc: „Da. Şi cu aceasta am avut discuţii multe cu mitropolitul Moldovei. Fix aşa şi aici, până la sfârşit, chiar dacă va fi referendum şi majoritatea populaţiei va vota pentru unirea cu România, eu nu voi fi împotrivă. Da, eu sunt statalist, dar mă voi conforma cu decizia poporului. Aceasta nu înseamnă că mie îmi va plăcea în suflet. În suflet eu vreau să trăiesc în Republica Moldova, într-o ţară prosperă, unde oamenii sunt foarte muncitori, primitori, binevoitori.”

Europa Liberă: Şi cu guvernanţi oneşti.

Victor Gaiciuc: „Şi cu guvernanţi oneşti. Şi să aibă simţul de măsură. Măsura în toate trebuie să fie. Eu spun că Dumnezeu, în sfârşit, ne va da o guvernare normală şi veţi vedea că din 2017 la noi totul va fi bine.”

XS
SM
MD
LG