Linkuri accesibilitate

Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.

Centrul de analiză și prevenire a corupției prezintă expertiza coruptibilității proiectului de lege privind Codul de etică şi conduită a deputatului.

Ministerul Economiei și proiectul european „Suport pentru implementarea Acordului de Liber Schimb cu Uniunea Europeană (DCFTA) în Republica Moldova” organizează conferința de presă cu tema: „Armonizarea reglementărilor naționale în asigurări la normele Uniunii Europene”.

Agenția „Moldsilva” va prezenta „Rezultatele controalelor și reevaluării masei lemnoase în entitățile silvice”. Săptămâna trecută guvernul de la Chișinău a anunțat măsuri pentru stoparea distrugiei pădurilor moldovene, adică suspendarea exportului de material lemnos.

Din agenda internațională pregătită de Reuters:

La Hanovra, Germania, premierul Marii Britanii, David Cameron, se va întâlni cu oficiali din Statele Unite, Germania, Franța, și Italia pentru a discuta probleme legate de gruparea extremistă Statul Islamic, criza din Libia și cea a migrației.

La Hanover se află și președintele Statelor Unite, Barack Obama, care își încheie turneul în țări din Orientul Mijlociu și Europa. Printre statele vizitate în această deplasare de liderul de la Casa Albă se numără Arabia Saudită și Marea Britanie.

Președintele Uzbekistanului Islam Karimov va vizita Federația Rusă.

XS
SM
MD
LG