Linkuri accesibilitate

Parcări cu plată și contracte în afara legii la primăria Chișinău


Punct și de la capăt cu Natalia Morari și invitații ei: Victor Chironda, activist, și Ion Ștefăniță, consilier independent.

Europa Liberă: Vă salut pe undele postului de radio „Europa Liberă”. Sunt Natalia Morari și Dumneavoastră ascultați emisiunea „Punct și de la capăt”. Atunci când s-a furat totul în trecut, se fură şi ceea ce a rămas acum, în prezent. Și pare că nimic nu a rămas de furat în viitor. Însă, se vede că se poate. Există o schemă pe care ar invidia-o chiar și Ostap Bender, și ea este legată de primăria Chișinău și de contractul privind parcările pentru următorii 25 de ani. De fapt, timp de 25 de ani, vom plăti unei companii off-shore, mai exact unei companii înregistrate de niște companii off-shore. 90 la sută din toți banii merg anume spre această companie și nu spre primăria Chișinău. În același timp, noi vom construi parcările, pe banii noștri pe care îi vom plăti sub forma unor taxe. Despre cum, în general, sunt posibile asemenea scheme în centrul Europei, noi vom vorbi astăzi cu invitații mei din studio. Deci, despre cum oamenilor li se poate fura viitorul atunci când nu a rămas nimic în prezent, vom vorbi astăzi cu Ion Ștefăniță, consilier municipal independent. Bună ziua, bine ați venit la „Europa Liberă”…

Ion Ștefăniță: „Bună ziua!”

Europa Liberă: …Și cu Victor Chironda, activistul civic. Bună ziua.

Victor Chironda: „Bună ziua!”

Europa Liberă: Victor, vom începe cu Dvs., deoarece cu câteva zile în urmă, împreună cu colegul Adrian Filip, Dvs. ați ieșit de la o conferință de presă, în care aţi prezentat o foarte interesantă schemă în ceea ce priveşte parcările din Chișinău. Prin intermediul acestora de la noi, se pare, în următorii 25 de ani se vor fura banii. Din sumele pe care le vom plăti pentru parcările automobilelor. Explicați-mi, cum aceasta în general este posibil: să furi ceea ce încă nu există?

Victor Chironda: „În primul rând, nu e o schemă interesantă, ci pur și simplu una impertinentă. Deoarece trebuie să ai tupeu enorm ca să inventezi asemenea scheme, când în mod deschis se creează toate premisele pentru ca bugetul municipal, noi, oamenii, să pierdem banii publici care pot să meargă la dezvoltarea orașului, la crearea unor condiții mai bune, la restaurarea trotuarelor etc.”

Europa Liberă: Explicați pentu cei care încă nu sunt la curent, poate, nu au reușit să afle de joi, în ce constă esența acestei scheme?

Victor Chironda: „Pe scurt, este vorba de următoarea schemă. Primăria creează un proiect al parcărilor cu plată în baza unui parteneriat public-privat”.

Europa Liberă: A avut loc și licitația?

Victor Chironda: „Da, a fost organizată și licitația. Dar cu licitația, se pare, totul este în regulă. Problema, însă, constă în condițiile contractului care nu sunt deloc în favoarea primăriei și a bugetului public. Deoarece aceste parcări cu plată se oferă unui investitor privat și se presupune că el trebuie să investească niște bani în crearea acestor parcări cu plată...”

Europa Liberă: Evident, colaborarea trebuie să fie una reciproc avantajoasă, când vor avea de câștigat nu doar ei, dar și noi.

Victor Chironda: „Sensul unui astfel de parteneriat public-privat constă în aceea ca investitorul privat să facă ivestiții, să ofere orașului niște servicii publice”.

Europa Liberă: Deci, grosso modo, avem o problemă cu parcările, avem ambuteiaje...

Victor Chironda: „Da, de obicei așa se face cu transportul, cu deșeurile...”

Natalia Morari

Natalia Morari

Europa Liberă: Primarul ne-a promis, spunând că există o firmă care va asigura acest lucru și va lua pentru aceasta bani. Însă, Dvs. ziceţi aici că, în principiu, cu licitația totul a fost în regulă. Dar Vă ascultam atent joi și mi-a sărit în ochi informația despre faptul că acea companie cu care a fost semnat contractul și care a câștigat licitația a fost înregistrată la Viena cu o lună înainte de licitație. La prima vedere, este o companie austriacă, dar reiese că această companie nouă nu are nicio experienţă în gestionarea parcărilor. Totodată, ea fost înregistrată de două companii off-shore.

Victor Chironda: „Da, ei au creat un consorțium din trei companii, una dintre care este o companie austriacă care prestează astfel de servicii la Budapesta și încă în câteva orașe din Ungaria”.

Europa Liberă: Însă una dintre aceste companii este înregistrată în zona off-shore.

Victor Chironda: „Da, compania care va executa proiectul la Chișinău, a fost creată cu vreo două luni înainte de concurs...”

Europa Liberă: La noi așa ceva deja s-a întâmplat cu aeroportul. A fost un investitor strategic din Rusia, o companie care gestionează două aeroporturi, însă mai târziu ea a fost exclusă din consorțium, și în final a rămas o singură companie off-shore, care gestionează aeroportul nostru”.

Victor Chironda: „Cea mai mare problemă a acestei scheme constă în faptul că investitorului pentru următorii 25 de ani i se oferă gratuit în folosinţă toate parcările orașului...”

Europa Liberă: Câte locuri de parcare avem?

Victor Chironda: „2500 de locuri de parcare în centrul capitalei și 25 000 prin tot orașul”.

Europa Liberă: Pentru 25 de ani.

Moldova, Victor Chironda, activist

Moldova, Victor Chironda, activist

Victor Chironda: „Sunt în jur de 15 hectare de pământ pe străzi, trotuare etc. În același timp, din toți banii pe care noi le vom plăti pentru aceste parcări, bugetul va primi doar 10 la sută, iar investorul privat – 90 la sută”.

Europa Liberă: Dar ce arată practica internațională? Cât primesc municipalităţile când se semnează asemenea contracte?

Victor Chironda: „În orașele normale asemenea servicii se creează sub forma unor terminale pentru plată. Deci, așa cum la noi în oraș sunt terminale prin care poți plăti pentru niște servicii. Pentru serviciul de plată terminalul ia de la 1, cel mult până la 4 procente”.

Europa Liberă: Și restul rămâne orașului?

Victor Chironda: „Restul merge prestatorilor de servicii: unei companii avia pentru biletele de zbor, unei companii telefonice pentru serviciile de telefonie etc. Însă la noi reiese că orașul oferă locuri pentru parcare, orașul totul asigură, totul se face din banii publici, iar banii vor aunge la o persoană fizică...”

Europa Liberă: Înțeleg corect că toate aceste 2500 de parcări din centrul orașului, iar în sumă 25 de mii de locuri de parcare prin tot orașul sunt făcute în baza proiectului de creditare a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare pe care l-a obţinut primăria pentru restaurarea drumurilor. Din acești bani, acum paralel, se construiesc parcările. Adică, reiese că din acei bani pe care noi, locuitorii orușului, va trebuie să îi întoarcem, deoarece este un credit pe care l-am luat pentru un anumit număr de ani. Însă va veni o firmă care în mod gratuit va lua parcările și va incasa 90 la sută din acei bani pe care îi vom plăti pentru ele?

Victor Chironda: „Exact. Parcările se amenajează din banii noștri, din acest credit pe care noi, ca oraș, l-am luat și pe care va trebuie să-l întoarcem. Însă după toate acestea, noi încă va trebui să plătim pentru parcări, plus încă pentru tot felul de amenzi pentru încălcarea regimului de parcare”.

Europa Liberă: Încă o întrebare. Noi mai vom vorbi despre condițiile contractului, însă pe mine mă frământă ce se va întâmpla, dacă acest contract va fi reziliat. Să zicem, vine un nou primar sau consiliului municipal îi reușește ceva în acest sens, și contracul se reziliază. Conform contractului va trebui să plătim acestei firme despăgubiri, probabil, foarte mari.

Victor Chironda: „Toți banii pe care ei, teoretic, îi vor pierde”.

Europa Liberă: Pe care i-ar fi putut câștiga timp de 25 de ani...

Ion Ștefăniță: „Dar acest contract a trecut deja prin Consiliul Municipal?”

Victor Chironda: „Încă nu a trecut, dar a fost deja semnat”.

Ion Ștefăniță: „Atunci el nu este legal”.

Europa Liberă: Iar acum o întrebare pentru Dvs., domnule Ștefăniță. Cu ochii mei am văzut un contract, semnat de domnul Grozavu, viceprimarul orașului. Domnul Chirtoacă a semnat regulamentul conform cărui acea companie care acum restaurează drumurile din centru, trebuie să asigure și locuri pentru parcare, chiar dacă la început contractul nu prevedea acest lucru. Așa o întrebare, domnule Ștefăniță: există un contract, semnat de cineva la primărie, care totodată nu este trecut prin Consiliul Municipal. Noi nu știm cine stă în spatele acestei afaceri, însă mi se pare că totul se trage de aici din Chișinău, și nu din Austria sau Ungaria. În același timp, se repetă povestea cu aeroportul. Nouă ni se spune că este un investitor strategic din Federația Rusă. Dar s-a adeverit că era o companie afiliată cu Ilan Șor, poate, acum deja nu este afiliată cu el, însă oricum este o companie off-shore. Aici, la fel, sunt două companii: Cipru și Malta. Acest contract semnat, în general, poate avea valabilitate dacă nu a fost trecut prin Consiliul Municipal?

Ion Ștefăniță: „Consider că acest contract este absolut ilegal. Toate contractele care nu au trecut prin Consiliul Municipal eu le consider ilegale”.

Europa Liberă: Însă există contracte care nu au trecut prin Consiliu, dar funcționează.

Ion Ștefăniță: „Funcționează, deoarece în Moldova nu există justiție. Dacă ar fi existat justiția, toate aceste contracte ar fi fost reziliate. Iată așa”.

Europa Liberă: Ce șanse există în acest caz, după părerea Dvs.? În general, noi știm ce fel de justiție avem, ce fel de procuratură și CNA. În viziunea mea, a doua zi după ce acești băieți au ieșit de la acea conferință de presă unde ei au prezentat contractul și au descris totul, cineva trebuia să-i invite pentru a-i întreba măcar, de unde ei au această informație, pentru a afla mai multe detalii, pentru a se lămuri în situație, pentru a înțelege, cine are dreptate și cine nu. Însă aceasta nu s-a întâmplat. Iată și întrebarea: având acum un astfel de sistem judiciar, o astfel de justiție, există totuși șanse ca acest contract să devină valabil?

Ion Ștefăniță: „Eu nu cred în aceasta, deoarece știu că astăzi organele de justiție foarte mult imită activitate. Chiar dacă îl veți înteba pe Victor, de unde are el aceste informații, de ce considerați astfel și astfel. Avem foarte multă mimare. Timp de șase ani eu am înțeles, ce se întâmplă la noi în Moldova. Am înțeles că și în domeniul protecției patrimoniului cultural au loc atacuri raider. Am înțeles cum funcţionează schemele, cum cineva primește gratuit conacuri, iar apoi le vinde cu un milion două sute de mii de lei. De exemplu, conacul familiei Ianovschi din Gura Bâcului, pe care administrația locală l-a oferit în dar fără nicio remunerare în 2006...”

Europa Liberă: Cum este pobibil acest lucru, explicați-mi?

Ion Ștefăniță: „Adiministrația locală a oferit acest conac unei fundații înregistrare la Ciocana într-un apartament. Iar peste un an conacul a fost vândut cu un milion două sute de mii de lei”.

Europa Liberă: Și nu a fost deschis niciun dosar penal?

Ion Ștefăniță: „A fost o mimare a dosarului, dar au trecut trei ani și...”

Europa Liberă: …Și cazul a fost clasat.

Ion Ștefăniță: „A fost clasat. Și nimeni nu este vinovat... Însă pe situl 999.md iarăși putem găsi că imobilul se vinde pentru 120 de mii de euro”.

Europa Liberă: Bine, toți înțeleg perfect că astăzi în Moldova justiţia practic nu există. Bineînțeles, nu trebuie să generalizăm, deoarece există judecători cinstiți, însă ei activează mai degrabă ca o excepție și de obicei ei nu se ocupă de asemenea cazuri. Întotdeauna când apar cazuri ce țin de conacuri mari, case în centrul orașului, de pământ, ele mereu sunt repartizate la acei judecători despre care judecătorii scriu că au case, automobilul marca Porsche Cayenne etc. Ținând cont de faptul că noi nu avem un stat de drept, deoarece băieții controlează totul, reiese că oricât noi ne vom revolta sau nu o vom face, acest contract oricum va intra în vigoare? Și noi vom fi obligați să plătim banii acestei companii?

Victor Chironda: „Cred că societatea civilă trebuie să fie mai activă și pur și simplu să boicoteze toate acestea”.

Europa Liberă: Dar cum să boicotezi acestea, dacă tu lucrezi în centru, vrei să vii acolo și nu ai niciun loc de parcare, deoarece există o companie care, conform contractului, are dreptul să gestioneze parcările timp de 25 de ani. Imaginați-vă, ei vor ocupa totul. Din câte am înțeles, primăria va trebui să se angajeze să negocieze cu toți cei care au cafenele și o bordură în fața cafenelei.

Victor Chironda: „Și dacă nu va soluţiona problema va trebui să plătească acestui investitor privat pentru problemele nesoluţionate cu localnicii”.

Europa Liberă: Cât de reală este intrarea în vigoare a acestui contract? Adică, există încă ceva ce poate să-l oprească?

Victor Chironda: „Dacă o vom lua din punct de vedere juridic, contractul este deja semnat”.

Europa Liberă: Semnat.

Victor Chironda: „Adică, acum investorul va merge în judecată și dă primăria în judecată...”

Ion Ștefăniță: „Victore, dacă contractul este deja semnat, de ce atunci el a solicitat o întâlnire cu mine?”

Europa Liberă: Cine a solicitat acest lucru?

Ion Ștefăniță: „Noi am primit o scrisoare prin care această companie ne infroma că vrea să se întâlnească cu toate fracțiunile din Consiliul Municipal, inclusiv cu mine, consilierul independent. De ce ei totuși au solicitat întâlirea cu mine pentru a discuta toate aceste întrebări? Eu pur și simplu refuzam”.

Europa Liberă: Dar Dvs. V-ați întâlnit cu el?

Ion Ștefăniță: „Nu, eu refuzam să mă întâlnesc, deoarece eu din start am văzut că este un atac raider asupra spațiului public. Aceasta nu este un business plan în beneficiul orașului. Da, în Narbonne sau la Paris unde eu îmi făceam studii, există parcări cu plată, dar toți acei bani merg în folosul orașului și al cetățenilor. Și nu în beneficiul unui investitor care câștigă bani pe seama investițiilor locale din bugetul nostru”.

Victor Chironda: „Și care, de fapt, încă nu se știe cine este...”

Europa Liberă: Într-adevăr, eu, să presupunem, am avut noroc și am mai călătorit în orașe europene și nu doar, însă de obicei acestea sunt niște parcări subterane sau multietajate. Nu se fură spațiul de la oamenii care merg pe jos sau de la acei care merg în scaune cu rotile, sau de la mame și pensionari, în general, de la acei care pur și simplu nu vor să meargă cu mașina, deoarece vor să facă sport, să respire aer curat. Însă aici reiese că acele bordure care și așa nu există la Chișinău, vor fi luate pentru mașini.

Ion Ștefăniță: „În zona istorică a Chișinăului sunt foarte multe locuri unde pot fi construite parcări multietajate. O astfel de afacere ar merge foarte bine. De ce există anumite teritorii care se oferă pentru construcții pe 49 de ani. Și dacă plătești, nu este nicio problemă”.

Europa Liberă: Dar de ce nu s-a ales o astfel de cale?

Victor Chironda: „Deoarece pentru a construi parcările multietajate sau subterane este nevoie de investiții, de tehnică, de materiale de construcții...”

Ion Ștefăniță: „Nu ai din ce face bani!”

Victor Chironda: „Trebuie să cheltui. BERD doar nu va veni să ne construiască parcările multietajate. Acum există trotuare, locuri amenajate pentru parcare. Ai venit, ai pus contorul, scanerul electronic și stânge banii. Ce fel de probleme?”

Europa Liberă: Este adevărat, că peste 25 sau 2 ani, așa cum stipulează contractual, dacă nu-i va reuși, această companie va lua și softul, acest sistem de plăți. Înseamnă că ei nu investesc nimic. Adică, orașul va rămâne cu nimic. Totodată orașul timp de 25 de ani va asigura o companie off-shore anonimă.

Victor Chironda: „Ei vor cheltui pentru vopsea, vor însemna marcaje și semne pentru a arăta că acici este o parcare cu plată. Și atât”.

Europa Liberă: Aș vrea să Vă întreb, însă nu în calitate de locuitor al orașului Chișinău, ci pur și simplu în calitate de un cetățean care nu este indiferent. Cum, în general, sunt posibile asemenea scheme?

Victor Chironda: „Este posibil ca această schemă să înceapă a da rezultate, să adune banii și noi să ne trezim când deja va fi târziu”.

Europa Liberă: Așa cum a fost cu miliardul furat.

Victor Chironda: „Da. Acum am identificat această schemă, am făcut-o publică, intreprindem niște măsuri pentru a o stopa. Sperăm că nu va funcționa și cumva o vom stopa”.

Europa Liberă: Cineva din structurile oficiale, în primul rând primăria, a reacțiaonat cumva la acea conferință de presă pe care ați oferit-o?

Victor Chironda: „Ieri am văzut că jurnaliștii au făcut un reportaj despre conferința noastră de presă și, totodată, l-au telefonat pe domnul primar și pe domnul Gamrețchi, șeful Direcției generale transport public”.

Victor Chironda: „I-au întrebat: cum comentați Dvs. aceste declaraţii? Primarul a răspuns că acestea în general sunt niște acuzații nefondate, că sunt niște minciuni, că este o campanie de discreditare a imaginii sale etc.”

Europa Liberă: Și Dvs. mai degrabă ați fost ghidați de „mâna Moscovei”.

Victor Chironda: „Însă șeful Direcției generale transport public nici nu a încercat să redreseze cumva situația. El a recunoscut că așa și este, că da, într-adevăr, toate parcările trec în posesia acestei companii, ce mai vreți? Știți, a avut o reacție de felul: da ce, ați descoperit America!?”

Europa Liberă: Dacă înțeleg corect, acest contract Dvs. nu l-ați obținut de la primărie, deoarece ați solicitat ca primăria să-l facă public.

Victor Chironda: „Colegul meu Adrian Filat împreună cu care am ieșit la acea conferință de presă, în calitate de cetățean al orașului a dat primăria în judecată cerând transparența și publicarea acestui contract. În jur de patru luni, până când a început procesul, primăria nu a vrut să prezinte contractul nici în instanța de judecată. Adică, nici judecătoarea nu a putut să-l vadă. Până la urmă, a venit acest agent economic, a cerut să fie luat în calitate de participant al procesului de judecată și în această calitate a și adus acest contract. Adică, chiar presupun că investitorul, acest om, probabil, care venea și vroia să se întâlnească cu toții, nici nu a avut neapărat intenții să jefuiască orașul. Nu este prima dacă când administrația publică locală, primăria, Direcația Transport Public cheamă investitorii sau alte companii care participă în licitație și spune: iată acestea sunt condițiile, dacă vrei să lucrezi – bine, dacă nu – pleci de aici. Așa lucrează compania «Delta», care acum conform documentelor se ocupă de reparația străzilor, însă în realitate această companie este înlăturată și nu execută niciun fel de lucrări. Totul fac antreprenori particulari, companiile domnului Gamrețchi și cele ale prietenilor săi”.

Europa Liberă: Adică, oficial, licitația a fost câștigată de un investitor din România, dar în realitate totul face compania domnului Gamrețchi?

Victor Chironda: „Da, Dvs. ați văzut cum se execută aceste lucrări, ați văzut cât de mult ele durează și cât de necalitative sunt”.

Europa Liberă: Am văzut cascada de la Negruzzi.

Victor Chironda: „Este clar. Poate ei și au avut niște neînțelegeri cu «Delta», dar nu cred că această companie a încercat astfel să-și strice numele cu proiectele din alte țări. Adică, oricum există o limită. Ei pur și simplu au fost puși în faţa faptului: voi să vă ocupați doar cu semnarea hârtiilor și nu vă băgați în șantierele de construcție, atât”.

Europa Liberă: Repet întrebarea mea: cum acest lucru este posibil, domnule Ștefăniță?

Ion Ștefăniță: „Voi reitera: dacă la noi nu funcționează legea, în această țară totul este posibil. Or, la noi legea nu fucționează! În plus, acei care administrează orașul, se consultă cu cetățenii? Nu! La noi toate politicile se decid într-un singur birou cu o anumită adresă”.

Europa Liberă: Doar o mică remarcă. Nici nu mă miră faptul că ei nu se consultă cu cetățenii. Însă m-a mirat foarte mult povestea cu Ambasada Franței despre care Dvs. ați putea, probabil, să ne povestiți. Cum a fost posibil ca Ambasada franceză să fie nevoită acum să se mute din oficiul său de pe strada Bernardazzi, deoarece în jur se înaltă o casă-monstru. Nu știu, poate va fi o casă frumoasă, însă nu-mi este clar, cum așa ceva este posibil într-un oraș în care legea trebuie să se respecte!

Ion Ștefăniță: „M-am pronunțat deja asupra acestui subiect. Încă în 2014 Agenția noastră s-a adresat către Inspecția de Stat în Construcții, SIB, către Procuratura Generală şi comisia parlamentară, însă nici una din aceste instituții nu a făcut nimic. Agentul economic a reușit deja să construiască acest bloc cu multe etaje. Noi pur și simplu i-am scuipat în față misiunii diplomatice, care susține Moldova și orașul Chișinău. Ați văzut răspunsul Ambasadei Franței pe 18-19 aprilie? Ei au organizat pentru noi un forum cu experții francezi în construcția și planificarea orașului. A fost semnat un acord de colaborare între Moldova și Franța în domeniul patrimoniului cultural. E o rușine! Deoarece corupția distruge nu doar patrimoniul cultural. Ea distruge totul – medicina, educația – totul! Aceasta este consecința faptului că la mijloc la noi se află politica: acea politică a telefonului, a partidului, numirea în fucție în diverse instituții pe linie de partid. Situația se datorează și faptului că la noi nu fucționează nici procuratura, nici SIS-ul”.

Europa Liberă: Dvs., în calitate de șef al Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor, mai mulți ani ați încercat să luptați pentru Ambasada Franței...

Ion Ștefăniță: „În Parlament cereau să fiu pedepsit. Nu o cerea compania «Liri-Tur» care înalță acea clădire, ci președintele comisiei parlamentare care s-a adresat Ministerului Culturii pentru ca directorul Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor să fie pedepsit, deoarece nu mă adresez adecvat către membrii comisiei”.

Europa Liberă: În ce an a fost aceasta?

Ion Ștefăniță: „În 2015, când am avut o ședință în Parlament pe această chestiune. Au chemat Inspecția de Stat în Construcții, Ministerul Culturii, pe mine, dar elementar de ce nu l-au chemat pe acest agent economic?”

Europa Liberă: Firma care construiește.

Ion Ștefăniță: „Totul este clar! Pur și simplu am făcut ceea ce a trebuit să fac, de aici și până aici, atât”.

Europa Liberă: În general, este o poveste fabuloasă! Ați făcut lucrul Dvs., V-ați adresat la Procuratura Generală, SIS. V-ați adresat și la CNA?

Ion Ștefăniță: „Nu”.

Europa Liberă: Și la Minister? Unde V-ați adresat?

Ion Ștefăniță: „La Procuratura Generală...”

Europa Liberă: Din câte am înțeles, ați făcut interpelările, dar nu ați primit niciun răspuns?

Ion Ștefăniță: „Nu. La Procuratura Generală au zis că nu este treaba lor. La SIS m-au ascultat de două ori. Și Inspecția de Stat în Construcții mi-a răspuns pe două pagini precum că acolo totul este legal, că ei au obținut dreptul la construcții prin Curtea Supremă de Justiți”.

Europa Liberă: Deci, nu în calitate de persoană fizică, ci în calitate de director al Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor, domnul Ștefăniță timp de doi ani a luptat, trimitea interpelările la Procuratura Generală, la Serviciul Informație și Securitate, scria peste tot unde putea, inclusiv către comisia parlamentară, dar nu a reușit nimic. Și acum Ambasada Franței este nevoită să-și caute un oficiu nou. Deci, e o poveste rușinoasă pentru orice stat european. Nu știu dacă există și alte țări, în care ambasada unui stat de frunte al Uniunii Europene este nevoită să-și caute un nou oficiu, deoarece un antreprenor particular, cel mai probabil, ilegal – fiindcă la noi, acolo unde există decizia instanței, legea, cel mai probabil a fost încălcată – a obținut dreptul la construcția acestui bloc. Din câte am înțeles, ei caută un monument istoric pentru a susține patrimoniul istoric al Republicii Moldova”.

Victor Chironda: „Francezii doar respiră cu tot ce este cultură. De aceea, ei au solicitat să fie un monument istoric”.

Europa Liberă: A luptat timp de doi ani și nu a reușit nimic. Dvs., domnule Chironda ați ieșit acum de la conferința de presă, ați povestit întregii țări despre felul în care se pune la cale jefuirea noastră timp de 25 ani. Chiar dacă aceste parcări nu vor fi, această companie va putea să ne dea în judecată și să obțină ceea ce ar fi putut câștiga timp de 25 ani. Există, în general, șansa că de data aceasta vom reuși să obținem drepturile noastre?

Victor Chironda: „Nu mă voi mira, dacă nu vom reuși, deoarece la noi este foarte greu să te lupți... Înțelegeți, la noi corupția ca un cancer a pus deja stăpânirea pe tot organismul, și iată asemenea celule ca domnul Ștefăniță și unele instituții de stat care se mai opun, vor fi, mai devreme sau mai târziu, înconjurate sau eliminate”.

Ion Ștefăniță: „Inspecția națională a monumentelor va fi în curând reformată”.

Victor Chironda: „Acum este greu să-l concediezi pe domnul Ștefăniță, însă dacă va avea loc o reorganizare, atunci...”

Europa Liberă: Dar va fi anunțat un concurs, va fi un fel de reformă. Veți fi reorganizați într-un institut. Și în rezultatul concursului Dvs., probabil, veți trece.

Ion Ștefăniță: „Eu cred în acest proiect pe care europenii îl iniţiază în beneficiul Agenției noastre. Eu cred în aceasta, însă nu prea am încredere în reforme, care constau doar în schimbarea titulaturii”.

Europa Liberă: Haideți să vorbim despre ceea ce în general rămâne de făcut. Emisiunea noastră apare duminica, când oamenii cel mai probabil vor ieși la proteste. Fiecare va avea motivele sale pentru a protesta: unii – pentru că susțin Platforma, alții – pentru că nu o susțin. Însă toți ei nu pot să nu iasă. Este deja cunoscut faptul că partidul, pe care toți îl cunosc, a trimis în toate satele directive ca primarii acestui partid să asigure absența oamenilor la acest protest. Ce vom face noi, dacă oamenii sunt lipsiți chiar și de dreptul să protesteze? Se fac investigații – instituțiile de drept nu reacționează, se luptă – oamenii sunt pedepsiți, așa ca în cazul Dvs. Ce pot oamenii să facă. Explicați, Vă rog.

Victor Chironda: „Nu știu cât este de eficient să interzici oamenilor din satul tău să iasă la proteste”.

Europa Liberă: Poți să rezervezi toate autobuzele, și oamenilor le va fi pur și simplu mai greu să ajungă la oraș.

Victor Chironda: „Dacă vor dori acest lucru, oamenii vor ajunge la oraș. Problema e alta. Noi am organizat această conferință de presă nu doar pentru a povesti tuturor despre acest caz, dar și pentru a le da de înțeles acestor oameni, că ei totuși nu pot să facă orice îşi doresc. Da, ei pot să inventeze tot felul de scheme, pot să ia mită și așa mai departe, însă există o limită. Înțeleg când pe mine mă jefuiește cineva, dar nu-mi place când mă consideră un prost

Vor veni alegerile parlamentare și toți acești demnitari până la urmă vor veni la oameni să le vorbească ceva despre normele europene, despre integrare și alte vorbe electorale. Aș vrea ca în acel moment, în acea campanie electorală, oamenii să-și amintească despre toate aceste scheme, despre toată corupția pe care acești demnitari timp de patru ani au asigurat-o și au acoperit-o.

sau chiar prostănac care nu înțelege lucruri evidente. Oricum vor veni alegerile parlamentare și toți acești demnitari până la urmă vor veni la oameni să le vorbească ceva despre normele europene, despre integrare și alte vorbe electorale. Aș vrea ca în acel moment, în acea campanie electorală, oamenii să-și amintească despre toate aceste scheme, despre toată corupția pe care acești demnitari timp de patru ani au asigurat-o și au acoperit-o. Să-și amintească despre aceasta atunci când Dorin Chirtoacă va plânge în direct și să înțeleagă că acest om minte și se preface. Și-şi joacă rolul său. Și să nu gândească în timpul alegerilor la «mâna Moscovei» sau la un oarecare vector geopolitic, dar la tot ce se întâmplă în acest oraș și cum stau lucrurile. Deoarece sistemul care există acum se ține în mare parte pe primarul orașului Chișinău. El a fost din liderii proeuropeni care a obținut o astfel de fucție, un astfel de post. Și de aici a început să crească toată această gangrenă...”

Europa Liberă: Credeți că el decide totul?

Victor Chironda: „Nu, însă totul se ține pe el. El poate și nu decide totul, însă de funcția lui de primar general al municipiului Chișinău, țin foarte multe. Și toate aceste scheme se țin în mare parte pe el. De aceea eu cred că fie în cardul unui referendum, fie în cadrul alegerilor anticipate sau ordinare oamenii trebuie să nu-l mai perceapă pe Dorin Chirtoacă ca pe un mare salvator european, dar să-l perceapă ca pe o parte din acest cancer care a pus stăpânire pe Moldova. Încetul cu încetul trebuie să începem să îl înlăturăm”.

Europa Liberă: Domnule Ștefăniță, ce rămâne oamenii să facă?

Ion Ștefăniță: „Să aibă verticalitate, să-și ceară drepturile. Îmi amintesc, cum francezii își cereau drepturile sale atunci când eu mă aflam în Franța la studii. Se zicem, acei care au cerut în ianuarie-februarie pentru agricultură, au obținut ce au vrut. Când au fost acele modificări în Codul muncii și a ieșit tot tineretul...”

Europa Liberă: Da, tineretul francez protestează și azi și nu doar tineretul. Ei protestează mereu.

Ion Ștefăniță: „Poporul a ieșit la proteste și ceva s-a schimbat”.

Europa Liberă: Înseamnă că trebuie să continuăm protestele.

Ion Ștefăniță: „Desigur, trebuie să protestăm! Însă dacă ei văd că noi pur și simplu stăm, ei desigur vor face orice îşi doresc”.

Europa Liberă: Cel mai interesant este că atunci când oamenii protestează în Franța, acolo, cel mai probabil, nu se trimit indicații în sate ca, nu dă Domne, oamenii să protesteze la Paris! Însă la noi...

Ion Ștefăniță: „Aș vrea să spun că dacă vom fi mai mulți și vom cere ceea ce ne aparține – sabia nu ne va tăia și gata. Haideți să nu uităm de acest proverb pentru ceva timp, să avem verticalitate și să cerem. Aș vrea ca fiecare cetățean, procurorii și poliția șă-și facă treaba, și atunci în această țară va fi ordine. Avem o țară mică și pentru a face aici ordine, pentru a face din ea o mică Elveție, ne va ajunge cel mult un an”.

Europa Liberă: Sinceră să fiu, privind asemenea oameni ca Dvs., domnule Ștefăniță, și ca Dvs., domnule Chironda, deși mai corect ar fi să ne tutuim, deoarece ne cunoștem foarte bine, devin mai optimistă. Deoarece, chiar dacă în trecut la noi s-a furat și se fură în prezent, sincer vorbind, apare speranța că inclusiv datorită Dvs., poate, nu se va fura măcar în viitor sau cel puțin se va fura mai puțin. Iar pentru aceasta trebuie să ne unim cu toții și să luptăm pentru drepturile noastre. Vă mulțumesc. Vă doresc, de fapt, nouă tuturor, ne doresc baftă cu parcările și cu monumentele istorice. Sper să avem mai puține motive să ne adunăm în acest studio pentru a discuta asemenea teme durute. Ne vom vedea și ne vom auzi peste o lună pe undele radioului «Europa Liberă». Toate cele bune.

XS
SM
MD
LG