Linkuri accesibilitate

Banca centrală de la Tiraspol a început să vândă la licitație lei moldovenești


Banca centrală de la Tiraspol a început să vândă la licitație lei moldovenești, după ce la începutul lui martie, practic, a suspendat orice vânzare de valută. Regiunea transnistreană se confruntă, de două luni, cu o gravă criză valutară, provocată de prăbușirea exporturilor și cursul înalt, menținut artificial, al rublei transnistrene. Banca de la Tiraspol a vândut, vineri, peste 1,5 milioane de lei, în timp ce solicitările au fost în valoare de aproape 6 milioane de dolari. La licitația de joi s-au vândut aproape 3,5 milioane de lei, iar cu o zi mai devreme – peste 7 milioane de ruble. Potrivit băncii centrale de la Tiraspol, banii ar proveni de la agenții economici care au fost obligați să-i vândă o parte din profitul în valută, în cadrul măsurilor anticriză aprobate de administrația regiunii secesioniste.

XS
SM
MD
LG