Linkuri accesibilitate

Un actor sau, mai curînd, un actoraș german de televiziune, pe numele lui Jan Böhmermann, a făcut un șuvoi de glume îndoielnice într-un program difuzat de ZDF, un post de televiziune respectat și influent. Chiar dacă nu și-a propus așa ceva, actorul german a declanșat un scandal uriaș. Mai mult, cazul Böhmermann a devenit rapid un test pentru valorile publice germane și europene, de fapt pentru limitele lor. Pe scurt, actorul german a mitraliat în gura mare insulte și comparații grotești cu ținta Recep Erdogan, fostul Prim Ministru, actualul Președinte și lider necontestat al Turciei. Erdogan a reacționat imediat dar nu oricum. Erdogan s-a declarat ofensat, așa cum ar fi făcut oricine. Apoi, lucuruile s-au complicat. Cazul Böhmermann/Erdogan a devenit cazul Erdigan/Germania. Președintele Turciei a decis să ceară punerea sub acuzare a actorului, în Germania, pe baza unei legi germane. Erdogan putea cere, dar nu putea dispune. Deschiderea acțiunii judiciare nu putea veni decît u acordul autorităților germane. Iar autoritățile germane au încuvințat cererea lui Erdogan. Nimeni altcineva decît Cancelarul Angela Merkel a anunțat că actorul german poate fi anchetat, în baza unei legi germane care incriminează jignirile aduse șefilor de stat. E vorba de o lege obscură care supraviețuiește de o sută și ceva de ani și care proteja onoarea capetelor încoronate, într-un sistem care folosea noțiunea de lèse-majesté, pentru a pedepsi aproape orice critică sau glumă pe seama unui suveran. Vremurile s-au schimbat, legea a rămas și a fost pusă la treabă. Cu toate astea, cazul e în foarte mică măsură o chestiune de legalitate.

Implicațiile reale sînt morale și politice. Asta, pentru că, de fapt, toată lumea știe de ce s-a grăbit Cancelarul Merkel să facă loc solicitării lui Erdogan. Turcia și Erdogan dețin, de-a dreptul, puteri de control asupra Germaniei și Europei în ansamblu. Din clipa în care Uniunea Europeană a semnat, la presiuni germane, un acord cu Turcia pentru blocarea migranților care vin din toate părțile Africii și Asiei, relațiile reciproce au încetat să mai fie raționale și egale. Erdogan a devenit, practic, mîna de pe robinetul care poate poate opri sau deschide robinetul. Dacă Erdogan e mulțumit, valul de migranți e blocat. Dacă Erdogan e nemulțumit, robinetul se deschide și Europa, mai precis Germania, trebuie să înghită încă un val de sute de mii de migranți. Așa a apărut ca politică de stat germană acomodarea sau, ar spune alții, supunerea consimțită în fața lui Erdogan și a intereselor lui. Oricît de exactă ar fi justificarea în legislația germană, cedarea guvernului rămîne și creează un precedent formidabil. Breșa a fost făcută. Europa începe să învețe de la exemplul german cum anume se poate plia politica de stat pe dorințele altor state, altor lideri și, în cele din urmă, altor culturi.

XS
SM
MD
LG