Linkuri accesibilitate

Intâlnirea NATO-Rusia: eșec total în legătură cu Ucraina


Secretarul general Nato, Jens Stoltenberg vorbind la Bruxelles după reuniunea de astăzi

Secretarul general Nato, Jens Stoltenberg vorbind la Bruxelles după reuniunea de astăzi

Jens Stoltenberg: „Rusia destabilizează de fapt Ucraina, oferind sprijin militar separatiștilor, muniții, echipament, bani și personal calificat.”



Reuniunea Consiliului NATO-Rusia s-a încheiat cu un eșec total în legătură cu Ucraina. Secretarul general Jens Stoltenberg a anunțat, după discuții cu ambasadorul rus pe lângă Alianță, Aleksandr Grușko, care s-au prelungit cu aproape două ore, că divergențele sunt prea mari în legătura cu implicarea Rusiei în conflictul din Ucraina.


„E vorba de divergențe în legătură cu ceea ce se întâmplă în Ucraina”, a spus secretarul general NATO, Jens Stoltenberg. „Rusia încearcă să prezinte ce se întâmplă acolo ca pe un război civil. Rusia destabilizează de fapt Ucraina, oferind sprijin militar separatiștilor, muniții, echipament, bani și personal calificat,” a spus Stoltenberg.

Ambasadorul rus Aleksandr Grușko adresîndu-se presei la Bruxelles

Ambasadorul rus Aleksandr Grușko adresîndu-se presei la Bruxelles

„NATO și Rusia au poziții total diferite aici, iar reuniunea de astăzi nu a schimbat asta.”

Consiliul NATO-Rusia s-a reunit astăzi pentru prima oară în aproape doi ani. Dincolo de agendă, care includea Orientul Apropiat, terorismul, și Ucraina, aliații din NATO doreau poate mai mult decât Rusia această întâlnire pentru a discuta multele incidente aviatice, în special din Marea Baltică, incidente care nu încetează să se înmulțească și care, în câteva rânduri, au fost primejdios de aproape de a conduce la o ciocnire militară.

Motivul suspendării de până acum a contactelor a fost, desigur, anexarea Crimeei de către Rusia în 2014, dar și sprijinul direct adus de Rusia separatiștilor din Donețk și Lugansk.

NATO e foarte neliniștit de multiplicarea incidentelor, precum cel de săptămâna trecută, când două avioane rusești de luptă au zburat primejdios de aproape și demonstrativ deasupra unei nave militare americane în Marea Baltică, coborând chiar până la 9 metri de navă.

Consiliul NATO-Rusia, în formula reluată astăzi, a fost creat în 2002. După anexarea Crimeei de către Rusia, NATO nu l-a anulat, ci doar a suspendat reuniunile regulate.

In sfârșit, într-o perspectivă nemilitară, tot astăzi, Comisia Europeană a propus liberalizarea vizelor pentru ucraineni, în același regim de care beneficiază și moldovenii.

Ucrainenii ar putea astfel să călătorească, sau să locuiască la rude și prieteni, sau să practice turism, vreme de 90 de zile, în Uniunea Europeană. Regimul nu acordă și dreptul de lucru. S-ar califica pentru asta toți ucrainenii care dețin un pașaport biometric valabil.

Propunerea Comisiei Europene trebuie să treacă acum prin Parlamentul European, dar trebuie să mai fie acceptată și de statele membre, multe țări membre, precum Olanda, care a votat luna aceasta împotriva Tratatului de asociere cu Ucraina, putând fi reticente.

XS
SM
MD
LG