Linkuri accesibilitate

La Dresda a început procesul împotriva inițiatorului mișcării anti-imigranți „Pegida”


Lutz Bachmann pe coperta Potsdamer platz, ianuarie 2015

Lutz Bachmann pe coperta Potsdamer platz, ianuarie 2015

Lutz Bachmann, care s-a retras de anul trecut de la conducerea mișcării, este acuzat că a incitat la ură rasială pe Facebook.

La Dresda, în Germania, a început procesul intentat lui Lutz Bachmann, inițiatorul mișcării xenofobe „Pegida” – ale cărei manifestații împotriva presupusei „islamizări a lumii occidentale”, a Germaniei în mod special, a atras mii de oameni.

Bachmann, care s-a retras de anul trecut de la conducerea mișcării, este acuzat că a incitat la ură rasială prin postările sale pe Facebook în care îi tratează pe refugiați de „animale”, „lături” și „gunoaie”.

Procesul s-a deschis în condiții de securitate sporită. Cum Bachmann susține că ar fi un proces politic, a apărut la audieri purtând ochelari de soare, în forma unei dungi negre, trimitere la tăieturile din texte făcute de cenzură.

Lutz Bachmann, la procesul de la Dresda

Lutz Bachmann, la procesul de la Dresda

În fața tribunalului erau adunați câțiva simpatizanți ai mișcării „Pegida”, purtând pancarte pe care se putea citi „Rușine, liberate pentru Bachmann”. Bachmann are un lung cazier penal, în 1998 a fost condamnat la trei ani închisoare pentru hoție, a fugit în Africa de Sud, iar după extrădarea în Germania a mai primit o condamnare de doi ani cu suspendare pentru posesie de cocaină, în 2010.

„Pegida” a fost creată în 2014 și este prescurtarea pentru „Patrioții europeni împotriva islamizării lumii occidentale”. A evoluat într-o mișcare care atrage diverse grupări ale dreptei, de la conservatori la neo-naziști sau huligani, temuții suporteri ai cluburilor de fotbal.

„Pegida” a apărut ca un fenomen est-german, dar cu timpul s-a extins în toată țara, deși mișcarea atrage în continuare cei mai mulți simpatizanți în est, în fosta Germanie comunistă. „Pegida” a și exploatat moștenirea estică, încercând să paraziteze prestigiul protestelor de luni, de la Dresda și Leipzig, din 1989 care au grăbit căderea regimului comunist în fosta Germaniei răsăriteană.

De multe ori, în ultimul an, demonstrațiile xenofobe ale mișcării au avut și contra-demonstrații.

Dacă Bachmann este găsit vinovat ar putea fi condamnat la pedeapsă cu închisoarea de la trei luni la cinci ani.

Tot la Dresda, marți, poliția a reținut cinci persoane bănuite că au incendiat mai multe tabere de imigranți. Există și bănuiala că puneau la cale și alte atacuri împotriva solicitanților de azil. Persoanele reținute, patru bărbați și o femeie, au între 18 și 40 de ani, iar ministrul de interne Thomas de Maiziere a declarat că autoritățile au reușit să „distrugă o importantă grupare extremistă criminală” din estul țării.

XS
SM
MD
LG