Linkuri accesibilitate

Germania și Franța i-au cerut noului premier ucrainean Volodimir Hroisman să aplice rapid reforme economice


Germania și Franța i-au cerut noului premier ucrainean Volodimir Hroisman să pună în aplicare rapid reforme economice și prevederile acordurilor de la Minsk pentru reglementarea conflictului cu separatiștii sprijiniți de Rusia în estul Ucrainei. Președintele francez Francois Hollande și cancelara germană Angela Merkel i-au transmis mesajul omologului lor ucrainean Petro Poroșenko în timpul unei convorbiri telefonice. „Dinamica nouă creată de schimbarea din guvern trebuie să treacă rapid în rezultate concrete”, se spune într-un comunicat al președinției franceze. Cu o zi mai devreme, noul premier ucrainean a primit îndemnuri asemănătoare din partea vicepreședintelui american, Joe Biden. Parlamentul Ucrainei a aprobat joi cea mai amplă remaniere guvernamentală de după Maidanul de la Kiev, din 2014, într-o încercare de accelerare a schimbărilor economice și combatere a corupției.

XS
SM
MD
LG