Linkuri accesibilitate

Trei ipostaze ale cenzurii


Robert Darnton, „Cenzorii. Cum a fost influenţată literatura în urma controlului de stat”

Robert Darnton, „Cenzorii. Cum a fost influenţată literatura în urma controlului de stat”

Un studiu comparativ despre cenzură în Franţa pre-revoluţionară, India colonială şi Germania comunistă

Despre cenzură şi cenzori s-au scris nenumărate cărţi. Cele mai multe cărţi despre cenzură aparţin unor autori care deveniseră victime ale intervenţiei cenzurii. În volumul, intitulat: „Cenzorii. Cum a fost influenţată literatura în urma controlului de stat”, istoricul Robert Darnton abordează acum această temă dintr-o altă perspectivă. Adică, nu din perspectiva autorilor, ci din cea a cenzorilor, respectiv a instituţiilor şi persoanelor care aveau sarcina de a interveni şi de a scoate anumite părţi din lucrări destinate publicării. Totodată, se urmăresc anumite modele de funcţionare şi felul de a acţiona a cenzorilor. Istoricul a realizat un studiu comparativ, în care a ţinut cont şi de anumite particularităţi etnografice. În primul capitol prezintă cenzura în Franţa pre-revoluţionară, din secolul al XVIII-lea. În capitolul doi se opreşte asupra cenzurii din India secolulului XIX şi începutul secolului XX, cînd acest sub-continent se afla sub dominaţie britanică, iar în ultimul capitol vorbeşte despre controlul tipăriturilor din RDG, fosta Germanie comunistă.

În Franţa dominată de dinastia Bourbonilor activitatea cenzorului semăna, mai degrabă, cu cea a lectorului de astăzi. Este o constatare paradoxală, dar explicabilă prin faptul că în secolul al XVIII-lea tipărirea şi difuzarea produsului finit funcţiona altfel decît ulterior. Se intervenea, în primul rînd, împotriva unor scrieri apărute fără aprobare sau importate ilegal din străinătate.

Dacă în India autorităţile coloniale au încercat să implementeze la început structuri democratice, similare celor din Anglia, odată cu intensificarea luptei de eliberare naţională, s-a intervenit prin justiţie contra autorilor şi scrierilor considerate instigatoare şi provocatoare. Libertatea presei exista, practic, numai pe hîrtie. Numeroşi autori fuseseră condamnaţi în urma unor procese care se derulau în conformitate cu prevederile codului penal britanic, dar care în Anglia niciodată nu ar fi avut loc.

În ultimul capitol, istoricul descrie aparatul birocratic est-german, denumit „Direcţia pentru edituri şi librării”, şi care răspundea de apariţia şi difuzarea tuturor tipăriturilor. Avînd în 1990 o bursă în Berlinul Occidental, autorul a avut şansa să intervieveze pe doi cenzori. Aceştia i-au explicat cum a funcţionat controlul, ce anume aveau de urmărit în scrierile autorilor (nu numai de literatură beletristică) şi cum se opreau anumite cărţi. În acelaşi timp, istoricul a reuşit să obţină şi anumite documente (de pildă, planul editorial centralizat pe anul 1990, care, bineînţeles, nu a mai fost realizat în urma dispariţiei Germaniei comuniste). În interviurile acordate istoricului, cei doi cenzori est-germani susţineau că au împiedecat doar apariţia unor scrieri care nu corespundeau din punct de vedere estetic.

În încheiere, Robert Darnton aruncă o privire şi în celelalte ţări fost comuniste şi reproduce relatările lui Norman Manea privitoare la felul cum acţiona cenzura în România ceauşistă.

XS
SM
MD
LG