Linkuri accesibilitate

ONU în căutarea unui nou secretar-general...


Câștigătorul va fi desemnat, probabil, tot în spatele ușilor închise ale Consiliului de Securitate.

Pentru prima oară în șapte decenii, candidații la postul de secretar general ONU vor participa săptămâna aceasta la un fel de campanie electorală prezentându-și viziunile în fața Adunării Generale în speranța că vor influența astfel alegerea ce revine până la urmă tot Consiliului de Securitate. Mai multe despre audierile la care participă și o candidată moldoveană, anume Natalia Gherman, într-o relatare Reuters.

Printre noutățile alegerii de secretar general de anul acesta se numără reprezentarea masivă printre candidații de până acum a femeilor și est-europenilor și o mai mare transparență a procesului de selecție, scrie Reuters.

Directoarea Generală UNESCO, Irina Bokova
Directoarea Generală UNESCO, Irina Bokova

Contra-candidatele Nataliei Gherman sunt Irina Bokova, bulgăroaică aflată în prezent la șefia UNESCO, croata Vesna Pusic, fostă ministră de externe și fostul premier al Noii Zeelande Helen Clark, în prezent șefa programului ONU de dezvoltare. Mai candidează ministrul de externe macedonean Srgjan Kerim, ministrul de externe din Muntenegru Igor Luksic, fostul președinte al Sloveniei Danilo Turk și fostul Înalt Comisar Pentru Refugiați Antonio Guterres, care a fost premier al Portugaliei.

Al doilea mandat pe cinci ani al secretarului general în exercițiu, fostul ministru de externe sud-coreean Ban Ki-moon, expiră la sfârșitul anului curent.

Ultimul cuvânt în alegerea secretarului general ONU va aparține ca și până acum formal Adunării Generale ONU, dar se știe că decizia reală o iau membrii Consiliului de Securitate, în frunte cu cei cinci cu drept de veto: Statele Unite, Rusia, Marea Britanie, China și Franța.

Dar anul acesta pentru prima dată lista candidaților este publică, ca și scrisorile de nominalizare și biografiile lor, postate pe net.

Tot în premieră, cei opt candidați nominalizați până acum vor avea întâlniri publice la Adunarea Generală începând de marți, 12 aprilie, până joi. Fiecare își va prezenta atu-urile și va răspunde întrebărilor în sesiuni de câte două ore.

La prima vedere, scrie Reuters, este o cotitură înspre democratizare într-un proces secretos, controlat de cele cinci puteri cu drept de veto. Dar, de fapt, puterile globale nu sunt obligate să țină seama de popularitatea candidaților la Adunarea Generală, iar câștigătorul se va desemna probabil tot în spatele ușilor închise ale Consiliului de Securitate, ca de fiecare dată în ultimii 70 de ani.

Întrucât dreptul de a autoriza folosirea forței sau impunerea de sancțiuni aparține Consiliului de Securitate, secretarul general ONU are puteri limitate – cu o glumă a diplomaților, marile puteri preferă mai degrabă un „secretar” decât un „general”.

Natalia Gherman
Natalia Gherman

Este o glumă pe care o cunoaște și Natalia Gherman, care a vorbit despre șansele ei de a deveni secretar-general ONU la Universitatea Columbia în februarie, anul acesta.

Natalia Gherman a spus că ea ar dori să fie un secretar general ONU care să aibă și atribute reale de „general”, adică de lider care să pună în practică cum se cuvine prevederile Cartei ONU.

Întrebat recent dacă întâlnirile publice ale candidaților ar putea influența decizia marilor puteri, ambasadorul rus la ONU Vitali Ciurkin a răspuns „Ar putea”, adăugând: „Pentru noi este important să aflăm ce gândesc ceilalți (…) așa că va fi un proces interesant.” În realitate, însă, Adunarea Generală nu are nici un instrument de influențare a deciziei puterilor cu drept de veto.

Potrivit Reuters, diplomații știu că Rusia nu a fost deloc entuziasmată de mai marea transparență a selecției și consideră întâlnirile publice irelevante. Principalul interes al Moscovei este ca noul șef ONU să fie un est-european, în conformitate cu tradiția rotației regiunilor globului în ocuparea acestui post.

Consiliul de Securitate va ține prima alegere informală cu ușile închise în iulie și speră să ajungă la o decizie fermă în septembrie, astfel ca Adunarea Generală ONU să-și poată dea acordul în Octombrie.

Cel puțin 56 de țări, în frunte cu Columbia, și mai multe organizații neguvernamentale, doresc ca noul secretar general ONU să fie o femeie, ceea ce ar fi o premieră în istoria organizației înființate la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG