Linkuri accesibilitate

O nouă ofensivă diplomatică contra integrării europene a Republicii Moldova pornită de Rusia (N. Negru/Ziarul Național)


„Această guvernare nu este capabilă să promoveze reforme reale care să aducă schimbări palpabile” (Victor Chirilă/Ziarul Național).

Într-un interviu acordat portalului „BizLaw”, singurul de la părăsirea funcţiei de procuror general, Corneliu Gurin răspunde la întrebarea dacă este Procuratura Generală o instituţie subordonată intereselor politice. Spune că nu a participat la înțelegeri oculte sau la negocieri politice pe subiecte care intrau în competența Procuraturii. Ex-procurorul se referă şi la episodul ridicării imunității deputatului Vladimir Filat. El spune că a dispus de probe „concludente și pertinente” şi a trebuit să acţioneze „urgent şi complex, în maximă siguranţă”.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:28 0:00
Link direct

Ex-procurorul recunoaşte că nu i-a fost ușor din anumite motive, inclusiv pentru că îl cunoștea pe Vladimir Filat de 25 de ani. „[…] Sper că acest dosar a demonstrat – în RM nu mai pot să existe „intangibili”. Indiferent de funcție și poziție, toți acei care greșesc, trebuie să se gândească la inevitabilitatea pedepsei. Ea va surveni”, a declarat Corneliu Gurin în interviul pentru „BizLaw.”

O analiză de pe portalul „The Epoch Times”, sub semnătura lui Matei Dobrovie, identifică semne ale declanşării cursului spre federalizarea Republicii Moldova. Autorul constată că Rusia nu mai poate şi nu mai vrea să plătească pentru Transnistria, iar federalizarea este mult mai convenabilă pentru Moscova, astfel încât presiunile asupra Chişinăului cresc. În contextul ultimelor evenimente pe relația moldo-rusă, Matei Dobrovie notează că este posibil ca presiunea rusească în direcţia federalizării Republicii Moldova să crească puternic în perioada următoare, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul Ucrainei. În ambele ţări, menționează autorul, Moscova nu vrea să-şi retragă trupele decât după ce va obţine destule concesii care să-i garanteze controlul politic asupra acestora. În analiza de pe „The Epoch Times”, autorul nu exclude că noua putere de la Chişinău ar putea face concesii Rusiei, iar în acest sens este citat analistul Vladimir Socor, potrivit căruia Vlad Plahotniuc ar putea căuta o apropiere de Kremlin şi chiar o înţelegere cu acesta şi cu omul său, Igor Dodon, preşedintele PSRM, în perspectiva alegerilor prezidenţiale.

Nicolae Negru constată într-un editorial publicat pe site-ul „Ziarului Național” că o nouă ofensivă diplomatică contra integrării europene a Republicii Moldova ar fi fost pornită de Rusia. Tonul acesteia ar fi dat-o, la părerea sa, chiar ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, care a declarat după întâlnirea cu șeful diplomației de la Chișinău, Andrei Galbur, că Acordul de Asociere şi Liber Schimb, semnat de Republica Moldova cu UE, „a afectat în întregime relaţiile comerciale bilaterale”. Iar ambasadorul rus în RM, Farit Muhametșin, doctor în științe politice, după cum observă Nicolae Negru, a recomandat autorităților de la Chișinău să se mai gândească asupra priorităților geopolitice ale RM, să nu considere prioritatea integrării europene bătută în cuie și să analizeze mai atent posibilitățile oferite de integrarea eurasiatică. „[…] Declarația de „neutralitate permanentă”, adoptată cu votul comun al deputaților PSRM, PCRM și PD este un pas simbolic în direcția dorită de Kremlin”, este de părere Nicolae Negru, care lasă să se înțeleagă că Declarația menționată ar fi fost sugerată Chișinăului de Moscova, care ar urmări excluderea perspectivei de aderare a RM la NATO și la UE.

O nouă investigație publicată de RISE Moldova dezvăluie că cel mai mare difuzor de televiziune prin cablu şi un important furnizor de servicii Internet din RM, compania „Sun Communications”, de 12 ani are în calitate de acționar majoritar un offshore – Lekert Management Ltd din Insulele Virgine Britanice (BVI). Potrivit documentelor #PanamaPapers, firma Lekert Management a fost preluată în iunie 2012, de Alexandru Sârbu, după ce a cumpărat cele 50.000 de acţiuni în valoare de un dolar ale offshorului din BVI. Alexandru Sârbu este partener de afaceri la „Sun Communications” cu John Maxemchuk. Jurnaliștii de la RISE Moldova scriu că o serie de documente din #PanamaPapers se referă la operațiuni şi plăţi pentru diverse servicii, inclusiv cheltuieli personale și taxe de studii ale fiicei lui Alexandru Sârbu peste hotare, din contul „Sun Communications.” În prezent, la „Sun Communications” este controlată de Lekert Management – 63,7%, BERD – 27,58%, John Maxemchuk – 5,03%, Alexandru Şcerbina – 2% şi Neocom SRL – 1,67%. Prin compania Selectcanal-TV, Alexandru Sârbu este co-proprietar al postului TV „Naţional 4”, iar feciorul său, Eugeniu, deţine „Agro” TV, prin firma Jevise SRL.

Într-un interviu pentru „Ziarul Național”, președintele Asociației pentru Politică Externă, Victor Chirilă, critică guvernarea de la Chișinău, acuzând-o de mimare a reformelor. „[…] Această guvernare nu este capabilă să promoveze reforme reale care să aducă schimbări palpabile, nu doar să se limiteze la elaborarea și promovarea unor legi, indiferent cât ar fi ele de importante pentru societate”, menționează președintele APE. El consideră că partenerii externi ai RM au repetat o greșeală pe care au mai făcut-o în 2005, când au încurajat partidele europene să voteze atunci pentru alegerea lui Vladimir Voronin în calitate de președinte al RM, încercând să prevină o eventuală recucerire a RM de către Rusia. Victor Chirilă este de părerea că, la fel ca și administrația lui Vladimir Voronin, actuala guvernare mimează reformele. „[…] Vedem deja și mesaje de curtoazie, de împăcare cu Federația Rusă și, din punctul meu de vedere, nu sunt pentru a recâștiga piața economică rusă pentru companiile moldovenești, dar pentru a se pregăti mai bine pentru viitoarele alegeri prezidențiale”, a declarat expertul. În opinia acestuia, stabilitatea din RM este relativă, departe de a fi una sustenabilă pe termen mediu și lung.

Cuvintele de laudă ale Președintelui Parlamentului, Andrian Candu, la adresa fostului guvernator al Băncii Naționale, Dorin Drăguțan, cu ocazia preluării șefiei BNM de către noul guvernator Sergiu Cioclea, sunt preluate pe larg de presă. O observaţie formulate de independent.md e că speakerul a lăudat „profesionalismul” desăvârșit de care a dat dovadă Drăguțan pe perioada mandatului său, unul în care rezervele valutare ale statului aproape s-au înjumătăți, iar sistemul bancar a fost zguduit de scandalul „jaful secolului”.

„Vreau să-i mulțumesc pentru că nu a căzut victima celor din politic, care vroiau să aibă cât mai multe interferențe. A ținut piept tuturor provocărilor, a dat dovadă de profesionalism și a menținut nivelul precum i se cuvine unei bănci centrale”, a declarat Candu. Mai mult decât atât, scrie publicaţia, președintele Parlamentului l-a lăudat pe Drăguțan pentru felul în care a „gestionat” criza apărută în urma fraudei bancare. „Cineva spunea, legat de frauda bancară, că într-o țară dacă ar exista o fraudă de 15% din PIB, în acea țară multe rele s-ar întâmpla: troleibuzele n-ar circula, magazinele s-ar închide. Lucrurile la noi au stat puțin altfel și datorită faptului că oamenii profesioniști din BNM și guvernatorul au luat cele mai bune decizii”, a continuat acesta.

XS
SM
MD
LG