Linkuri accesibilitate

Olandezii și flamanzii ar putea fi comparați cu sârbii și croații: între cele două limbi există serioase diferențe dialectale, iar religia lor e diferită.

Olandezii au uimit și nedumerit săptămâna trecută, când au votat 61% contra 38% împotriva ratificării de către Parlament și guvern a Acordului de asociere UE-Ucraina.

Referendumul a fost, teoretic, doar consultativ, însă guvernul de coaliție al lui Mark Rutte ar putea cu mare greutate să nu țină cont de el.

S-a reamintit cu aceeași ocazie că extrema dreaptă este actualmente cea mai puternică forță politică din Olanda, care prezintă astfel o față discordantă cu imaginea sa de carte poștală în care se aglomerează mori, biciclete, lalele și fete despuiate în vitrine cu neon roșu.

Asta pune o serioasă problemă… Pentru că dacă Olanda, țară fondatoare a Uniunii Europene, unde se află orașul Maastricht în care s-a semnat acel tratat, votează acum împotriva Europei — cine mai e european atunci?

Cine sunt așadar olandezii și ce-i separă pe ei de flamanzii din Belgia vecină?

In primul rând trebuie nimicită definitiv ideea că e vorba de același popor în sensul aplicat în Europa de est, unde e formulată deseori nedumerirea: de ce nu se unesc Flandra și Olanda, dacă vorbesc aceeași limbă și sunt același popor?

Nu, olandezii nu sunt flamanzi și nimeni nu vrea unirea celor două entități, nici într-o parte nici în cealaltă. Olandezii și flamanzii ar putea fi mai degrabă comparați cu sârbii și croații. Nu doar că există serioase diferențe dialectale între cele două limbi, dar și religia lor e diferită.

Așa cum sârbii sunt ortodocși, iar croații catolici, la fel olandezii sunt calviniști iar flamanzii catolici. Mai mult, ruperea Belgiei de Olanda s-a făcut chiar din acest motiv, burghezia și țăranii catolici din Flandra nedorind să rămână sub un suveran calvinist, cel al Olandei. (Catolicii olandezi trăiesc în principal în sud, zona Maastricht, fosta posesiune a episcopilor din Liège. Olanda s-a construit pe calvinism, catolicismul e acolo un accident istoric.)

Ziua națională a Belgiei, 21 iulie, este de altfel ziua eliberării de sub „jugul olandez”. Diferențele culturale dintre flamanzi și olandezi urcă astfel până la războaiele de religie și ocupația spaniolă. Diferențe lingvistice, apoi, pentru că dacă olandezii din Olanda vorbesc, precum sârbii, o limbă relativ unitară, flamanzii catolici (ca și croații catolici) vorbesc dialecte distincte și fărămițate și greu de înțeles de la un târg la altul.

Olandezul calvinist, apoi, nu glumește cu religia așa cum o face belgianul catolic. In Olanda există partide religioase, calviniste, ba chiar și un „Bible belt” în nord, o regiune de practicanți extrem de severi care resping modernitatea.

Diferențele se întâlnesc și în dietă și în atitudinea față de plăcerile vieții. Flamandul e exuberant și aproape mediteranean. Olandezul e frugal, chiar și când e bogat.

In toate acestea, flamandul rămâne mult mai apropiat de valonii francofoni decât de olandezii calviniști. Flamandul bea la prânz și in timpul săptămânii, ca și valonii și francezii. La un prânz de afaceri, flamandul va comanda o sticlă de vin roșu ca să meargă cu friptura - olandezul va bea în schimb un pahar de lapte sau un suc de portocale și se va uita la cei care cer o bere de parcă ar fi alcoolici.

Belgia e apoi o cultură a alcoolului, una din puținele culturi în care se bea la volan, la cinema, la prânz și oriunde, și în care chiar și polițiștii de cartier intră în crâșmă, când fac o pauză din plimbat, își scot chipiul și trag două-trei beri la bar, cu pistoalele la brâu, înainte de a-și relua rondul…

- „Dar sînt înarmați”, mi-a șoptit gâtuit un prieten, ziarist olandez, asistând la scenă.

La el în țară ar fi de neconceput. Da, dar sînt oameni și ei, i-am zis, privind înduioșat cum cei doi robocopi belgieni erau bătuți pe spate de alți consumatori la bar… Asta e la urma urmei cultura care ne-a dat noțiunea de chermeză și dinastia Bruegel.

Belgia e, așadar, o lume în care polițistul face muncă socială de proximitate, trăgând o bere cu bețivii în timpul serviciului (căci e parte din serviciul lui, da), în vreme ce în Olanda ți se spune „domnule” pe ton înghețat când ești dus la post pentru că ai băut.

La fel, structura familială a olandezului este redusă la familia mononucleară cea mai strictă, care se rezumă la cei doi soți. De la copii se așteaptă să plece de acasă când fac 18 ani.

Să nu uităm nici prădăciunile comise de olandezi în Indiile de Est, așa cum au fost descrise de Multatuli, considerat cel mai mare scriitor olandez al tuturor timpurilor.

Cu străinii, olandezii sunt moralizatori și meticuloși. Casele olandezilor nu au perdele, pentru că ideologia calvinistă aflată la baza moralei lor spune că trebuie să arăți întregii comunitati că nu ai nimic de ascuns.

S-a spus chiar că legendara toleranță olandeză pentru tot: refugiați, droguri legalizate, eutanasie, prostituție în vitrină în ziua mare, ar fi de fapt nepăsare, nu permisivitate autentică. Așa încât, atunci când posibilitatea de a practica acea nepăsare numită „toleranță” e pusă la încercare, olandezii redevin ca în afaceri, extrem de duri, încă nedezbărați de moștenirea pirateriei, a vremurilor când un neguțător batav era în același timp tâlhar marin.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG