Linkuri accesibilitate

Cel puțin două explozii au avut loc la Kabul după plecarea secretarului de stat american John Kerry


Cel puțin două explozii au avut loc în cartierul diplomatic de la Kabul, la scurt timp după plecarea secretarului de stat american John Kerry care a făcut o vizită inopinată în capitala afgană, sâmbătă. În timpul exploziilor, au fost auzite și focuri de armă. Nu s-au înregistrat victime și nu există revendicări ale responsabilității pentru explozii. Dar asemenea atacuri au fost săvârșite în trecut de insurgenți talibani. La o conferință de presă susținută în timpul vizitei la Kabul în compania președintelui afgan Ashraf Ghani, Kerry a îndemnat talibanii să reia negocierile de pace cu guvernul. Aceștia au refuzat să participe la negocieri, dacă nu le sunt îndeplinite mai multe condiții, inclusiv retragerea trupelor străine din Afganistan.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG