Linkuri accesibilitate

Cât e de vulnerabilă siguranţa naţională în mâinile tipilor instabili care o administrează nu pare să preocupe prea mult pe nimeni.

Pentru că audienţa lui nu mai atinge pragul electoral, Traian Băsescu scurge sticluţele goale de parfum când iese în public şi se victimizează. S-a jucat o vreme cochet cu candidatura la Primăria generală, fără ca sondajele de opinie să-l bage în seamă, a publicat fotografii de familie, ca să arate că a depăşit criza vârstei mijlocii şi a devenit un cetăţean responsabil, care se joacă doar cu nepoţii.

Chiar şi-aşa, pare să spună, nu e flota României, trasă la mal să fie dată la fiare vechi. Încă se mai bucură de atenţia hoţilor. „Am fost victima unui atac informatic,” mărturisea el acum câteva zile. Cu vreo două luni în urmă, ar fi sesizat serviciile de telecomunicaţii speciale că i-au fost sustrase sau distruse zeci de mii de fişiere din computerul personal. „Agenţii speciali au venit, au văzut şi au recuperat ce se mai putea”, mai spune fostul şef de stat. După cum se pare, nu vom afla dacă şi cine a spart calculatorul lui Băsescu şi nici dacă nu cumva a făcut-o el însuşi, la nervi sau distracţie.

Declaraţia ar fi trebuit să stârnească, desigur, curiozitatea. Zeci de mii de fişiere înseamnă o bibliotecă de mari proporţii de acte personale sau secrete. Nu e un secret că fostului preşedinte îi place să ştie lângă ce oameni stă şi de aceea a tezaurizat cu atenţie informaţii despre grupul lui de interese. Erau toţi o carte deschisă din care el cita hohotind în public, să-i facă să transpire în faţa atotştiinţei sale şi a propriei lor slăbiciuni. Să fie vorba cumva despre acele dosare? Piraţii i-au furat cutia cu trucuri vrăjitoreşti? Jobenul din care-şi scoate iepurii turbaţi? Să fi fost restul de dosare de Securitate pe care, la cererea lui, serviciile secrete nu au vrut să le facă publice, ca să-l lase să-şi bată adversarii cu pietre din propriile biografii? Ştiindu-i caracterul, l-o fi controlat cineva discret când a plecat de la preşedinţie? Aşadar, ce mari secrete să fi avut Traian Băsescu în calculatorul său încât să merite să fie piratat? Dacă au venit experţii STS pentru a descâlci driverele din calculatorul expreşedintelui, înseamnă că erau informaţii sensibile, probabil secrete. Fostul şef de stat nu a fost chemat să dea explicaţii. La urma-urmei, e ca la restaurant: sunt secretele lui, el le-a comandat, face ce vrea cu ele.

Sau poate e disperat ca o cochetă ofilită. Fostul preşedinte a fost mereu foarte intim cu agenţii secreţi şi nu e de mirare că vrea să-i atragă în casa lui chiar şi-acum, pensionar suprem, când e condamnat la banca de rezerve şi nu prea mai are ocazii de acţiune. Şi-a făcut un obicei săptămânal să livreze presei informaţii confidenţiale, probabil din zecile de mii de fişiere aflate în calculatorul său. Vrea mereu să demonstreze că influenţa sa se întinde şi azi dincolo de mandate şi că informaţia înseamnă puterea.

Colateral, se dovedeşte odată în plus cât de necesare sunt examenele medicale şi controlul serios al dosarelor înainte de a lăsa pe mâna cuiva aparatură de ascultare în valoare de miliarde. Pe de altă parte, lărgind discuţia, este semnificativ că, în ciuda faptului că legăturile pornografice dintre serviciile secrete, clasa politică şi alte paliere ale crimei organizate ies mereu la lumină, pe agenda Consiliului Suprem de Apărare a Ţării din zilele acestea se află pe primul şi singurul loc necesitatea ca jocul interceptărilor să urce la un nou nivel. Cât e de vulnerabilă siguranţa naţională în mâinile tipilor instabili care o administrează nu pare să preocupe prea mult pe nimeni. Dar probabil că instabilitatea emoţională este o condiţie necesară a personajelor implicate în jocurile de putere. Dacă stai o viaţă cu o cască în ureche, începi să crezi mai mult în piticii din creierul tău decât în piticii din viaţa de toate zilele.

Vorbind despre prietenii imaginari care i-au umblat în calculator, Traian Băsescu se alătură ipohondrilor care au populat peste noapte scena publică. Agenţii secreţi de la Direcţia de crimă organizată au demantelat, zice-se, o reţea internaţională (cu sediul în Londra şi Tel Aviv) care intercepta corespondenţa şi telefoanele a nu mai puţin de douăzeci de persoane publice din România. Scenariu perfect pentru un film comunist de mâna a doua în care binele de partid şi de stat triumfă. Reţeaua ar fi formată din foşti spioni Mossad, angajaţi ai unei firme conduse, pare-se, de un fost şef al respectabilei instituţii. Aşadar, spionul român l-a bătut pe cel mai dibace agent al celui mai profesionist serviciu secret străin. Cum să nu se umfle inima în pieptul nostru de poeţi proletcultişti? Ce demonstraţie mai bună de profesionalism pentru spionii români? O fi costat un miliard de euro aparatura de ascultare, dar iată cât este eficientă!

Operaţiunea nu a durat mult, circa o lună iar serviciile secrete par să-şi merite, în fine, mulţii bani înghiţiţi până acum. Dar celor care n-au băut încă şampania victoriei nu se poate să nu le dea de gândit tehnica primitivă sau strategiile şcolăreşti ale agenţilor străini care parcă ar fi vrut să fie prinşi. Aceştia ar fi dat telefoane de intimidare şi ar fi penetrat corespondenţa electronică a persoanelor vizate ca să-i vadă cum şi ce gândesc pe teme de corupţie şi reformă instituţională. Victimele şi-au deschis sufletele faţă de agenţii străini, spunându-le care sunt adresele de contact. Au primit apoi diverse emailuri probabil cu oferte de nerefuzat de schiuri, creme de bronzat şi cereri de recuperare a unor milioane de dolari din Nigeria în urma campaniei agresive a agenţilor israelieni. Îşi merită soarta ca neprofesionişti ce sunt. Serviciile secrete româneşti au ascultat agresiv vreme de decenii, intimidând pe toată lumea şi nu au fost prinşi.

Cei doi spioni (sau patru, e încă neclar) nu ar fi stârnit, probabil, interesul crimei organizate şi nici al publicului dacă nu i-ar fi monitorizat pe prietenii muzei supreme a anticorupţiei, Laura Kovesi. Scandalul a izbucnit în prezilele în care noul său mandat de procuror şef la DNA urma să fie validat. Ceea ce doamna ministru al justiţiei pentru care drepturile democratice sunt un lux teoretic s-a şi grăbit să facă. Ce coincidenţă! S-ar zice că spionii evrei au fost păstraţi la fezandat, să capete gust mai bun pe tortul de reconfirmare.

Cine ar fi putut comanda o asemenea anchetă? Se spune, dar totul este la nivel de zvon, că firma Black Cube ar fi fost angajată de mai mulţi suspecţi în cazuri de corupţie, pentru a investiga ce conţin propriile dosare de la DNA. Compania israeliană se apără spunând că „desfăşura un proiect în numele unor asociaţi ai instituţiilor guvernamentale din România, în scopul colectării de dovezi despre grave acuzaţii de corupţie în sistemul instituţiilor guvernamentale române.” Speră ca adevărul să triumfe şi celor doi să li se dea drumul în câteva zile. Le-a trebuit corupţie românească! De fapt, cele mai multe secrete de stat româneşti au legătură doar cu corupţia şi sunt păstrate pentru a controla mai bine scena politică. Dar ce organizaţiile or fi cerut investigaţia? Şi despre ce instituţii corupte e vorba? Corupţie în departamentul de îngeri de la anticorupţie? Cum ar fi posibil? Iar eterna procuroare şefă ar fi parte a dominoului. Tot răul spre bine: investigaţia celor doi a fost stârpită în faşă, informaţiile despre posibila corupţie instituţională au fost compromise sau aruncate la tomberon şi, două zile mai târziu, preşedintele Iohannis anunţa că mandatul Laurei Kovesi a fost prelungit cu încă trei ani.

Acest scandal prea bun pentru a fi adevărat a escamotat aproape cu totul afacerea Panama, cu milioanele sale de documente secrete dezvăluite acum în presă de o campanie mondială de dezvăluire a corupţiei la nivel înalt. Cumva e de înţeles substituţia - deşi investigaţiile făcute de agenţii israelieni par să fie parte din dosarul mondial de spălare de bani, evaziune fiscală şi corupţie la nivel înalt. Fiscul a anunţat că va investiga cele câteva nume româneşti care apar în Panama Papers, dar impactul mareei negre de documente asupra reputaţiei oamenilor de afaceri şi politicienilor rămâne de evaluat. La fel spunea fiscul şi când se descoperise că unii politicieni români au primit cisterne de petrol de la Saddam Hussein.

Şi, cu toate că sunt câteva nume notabile în documentele publicate acum câteva zile (fostul premier Ponta este unul dintre ele), nu Panama era canalul preferat de politicienii noştri. Ei au frecventat mai degrabă paradisurile fiscale din Cipru şi Cayman, şi-au spălat banii în cazinourile de pe Rivieră şi au făcut potecă în Elveţia, acoperindu-se cât au putut cu umbrela secretului bancar.

Ministrul agriculturii spunea că, în vremea mandatului lui Traian Băsescu, au ieşit din ţară miliarde de euro. Să fi fost vorba despre aceste miliarde în zecile de mii de fişiere furate din calculatorul fostului preşedinte? Ministrul agriculturii nu ne-a spus. Părea că-l ia gura pe dinainte, cum se mai întâmplase. Dar mulţi nu se miră, pretind doar că banii sunt mai puţini şi au ieşit din ţară pe o fereastră temporală mai mare, de 25 de ani. Recent, un general fost şef la Serviciul de Informaţii Externe declara că ar exista documente secretizate despre expatrierea a peste zece miliarde de euro. Şi-aici sunt banii dumneavoastră, nu doar în corupţia de zi cu zi de la primărie, agenţiile statului sau ministere. Banii dumneavoastră se simt bine în atmosfera tropicală din Bahamas sau Cipru, la băi de soare şi cocktailuri, dacă nu sunt rulaţi la cazinou şi la bursă. Sunt în investiţii imobiliare şi în deturnări bancare. În marile acte de corupţie petrecute la vedere, cu terenuri intravilane şi imobile atribuite fraudulos.

Probabil că nu doar fiscul ar trebui să analizeze informaţiile din dosarele Panama, ci şi CSAT, pentru că atunci când corupţia este efectuată de un oficial, ea aduce atingere siguranţei naţionale. Sau poate că preşedintelui nu-i plac astfel de discuţii când are de trecut un prag personal important. El a depus o contestaţie în anulare împotriva deciziei judecătoreşti din noiembrie trecut în urma căreia pierdea o casă din centrul Sibiului. Fiscul voia să confişte casa la care cuplul prezidenţial nu renunţa, poate şi pentru că primea o chirie substanţială. Înalta Curte a decis zilele trecute să strămute procesul la Piteşti pentru că judecătorii de la Braşov nu ar fi imparţiali şi ar fi influenţaţi de presă. La Curtea de Apel Piteşti, renumită pentru cinstea şi probitatea judecătorilor (dacă nu mă credeţi, cercetaţi presa locală şi centrală), preşedintele se va putea bucura de o judecată imparţială. Casa, obţinută pe baza unor acte zice-se dubioase, fusese pierdută definitiv în justiţie, dar măreţia dreptului face ca, în cazul persoanelor de anvergura preşedintelui, să nu existe sentinţe definitive, ci doar tranzitorii şi inaplicabile. Ghinion.

XS
SM
MD
LG