Linkuri accesibilitate

„N-avem nimic pozitiv de la acea perioadă până în ziua de azi. Cei care au fost schingiuiți așa și au rămas nedreptățiți.”

La Chișinău s-a marcat astăzi a șaptea aniversare a protestelor din aprilie 2009, care au dus la anularea alegerilor câștigate de comuniști și la noi alegeri, în care au ieșit victorioase partide numite de atunci pro-europene.

„N-avem nimic pozitiv de la acea perioadă până în ziua de azi. Cei care au fost schingiuiți așa și au rămas nedreptățiți.”

„În timpul de față acei care au participat la 7 aprilie în piață, locul lor nu li-i în fotoliu, dar la pușcărie. M-aș duce eu și as pune cărămidă cu cărămidă numai ca să stea și ei acolo.”

Sunt opinii ale oamenilor care au participat azi la un Marș al tăcerii, în susținerea tinerilor care au avut de suferit de pe urma protestelor violente de acum 7 ani. Cei care au răspuns apelului au de fapt, multe de spus, tăcerea, opinează ei, este de partea autorităților care datorează societății o claritate în dosarul 7 aprilie 2009 și mai ales schimbările pe care le-au revendicat tinerii protestatari. Stau de vorbă cu Ina Gaidău, de la care aflu că dezamăgirea cea mare vine de la inacțiunea celor care au deținut în toți acești ani puterea:

„Am ajuns acum în 2017, iarăși 7 aprilie, iarăși luptăm pentru acea libertate pe care am dorit-o atunci, pentru o țară prosperă, democrată, pentru o țară în care să putem trăi, în care să ne putem crește copiii, din care să nu vrem să plecăm.”

Oamenii au venit la marș cu flori și lumânări pe care le-au aprins în memoria tânărului Valeriu Boboc, care a decedat după ce manifestația din 2009 a degenerat într-o confruntare dintre protestatari și polițiști. Impresia interlocutorilor mei este că cei care și-au depășit acum 7 ani atribuțiile de serviciu nu au fost pedepsiți, iar persoanele care totuși au fost anchetate, au scăpat de pușcărie:

„Colaboratori ai inspectoratelor de poliție sunt astăzi ridicați în funcție, sunt lăsați să-și îndeplinească ,,datoria de cetățean, nici nu știu cum să le zic.”

Este și opinia Liliei Carasciuc, directoarea Transparency International Moldova, care spune că instituțiile statului nu au acționat în favoarea unei justiții echitabile:

„Sunt instituții care nu au făcut nimic. Ca atare, Transparency International a spus de mai mulți ani că dacă dorim o investigație, ea nu trebuie făcută în situație de conflict de interese. Adică acei participanți la evenimente care au participat la evenimente să se ocupe și de investigare. În rezultat avem ce avem.”

Cristina Pereatcu

Cristina Pereatcu

Tot azi, mai multe organizații care apără drepturile au condamnat incapacitatea deliberată a tuturor guvernelor de până acum de a gestiona juridic corect un dosar de tortură. Cristina Pereatcu, directoarea Amnesty International Moldova:

„Din păcate, ceea ce se promovează cu succes în țara noastră printre persoanele care sunt la conducere este impunitatea, impunitatea este nepedepsirea. Ceea ce ne dorim noi astăzi este să le reamintim că Republica Moldova totuși este un stat de drept, și într-un stat de drept justiția trebuie să stea în capul mesei, și nu cumătrismul sau înțelegerile între ei.”

Activiștii care au ieșit azi în stradă au mărșăluit spre Ministerul Afacerilor Interne, instituție care în opinia lor a preferat să le ierte colaboratorilor de politie abuzurile admise în 2009, la Guvern și Parlament, unde au scandat ,,Rușine”, pentru mimarea acțiunilor de investigare în dosarul 7 aprilie, condamnările cu suspendare și calitatea actului de justiție, despre care, în opinia lor vorbește achitarea de acum un an, la Curtea supremă de Justiție a fostului ministru de interne în guvernul comunist Gheorghe Papuc și a fostului șef al poliției, Vladimir Botnari.

XS
SM
MD
LG