Linkuri accesibilitate

„Trebuie să creăm o clasă politică puternică și să dăm de înțeles și poporului, și partenerilor străini, că aici există oameni care gândesc”


Punct și de la capăt cu Natalia Morari și invitații ei: Sergiu Tofilat și Dumitru Alaiba.

Se zice că mămăliga nu explodează, însă este aceasta adevărat? Din sistemul bancar s-a furat un miliard, iar acum ni s-au agăţat de gât 25 de miliarde de lei pe care noi cu toții îi vom plăti în următorii 25 de ani. S-a pus mâna pe aeroport, în fiecare lună se fură din convorbirile telefonice, din facturi pentru electricitate, și tot aceasta continuă la nesfârșit. Și noi într-un fel răbdăm, nu-i așa? Mai mulți experți sunt înclinați să creadă că iată-iată mămăliga va exploda. Este oare aceasta așa? Astăzi vorbim despre cât încă vor mai răbda moldovenii. Ce trebuie să se întâmple ca răbdarea moldovenilor să plesnească și poate oare aceasta să se întâmple vreodată, vorbim astăzi cu invitații mei: Dumitru Alaiba, expert economic și cu Sergiu Tofilat, și el expert economic și expert în energetică.

Europa Liberă: Dumitru, să începem cu Dvs. Răbdarea moldovenilor poate ea vreodată să plesnească? În această săptămână s-a întâmplat ceea ce pe mine personal m-a indus în stare șoc. Timp de 25 de ani noi toți va trebui să plătim câte un miliard de lei pe an, deoarece niște oameni au furat miliardul, apoi alții au decis să salveze băncile și le-au oferit acestor bănci ajutorul material, iar noi, cetățenii, timp de 25 de ani va trebui să plătim câte un miliard pe an. Eu chiar am făcut calcule: atunci când noi vom înceta să plătim datoria, eu voi avea 57 de ani. 57 de ani! Acum parcă sunt tânără, dar voi avea 57 de ani, când vom înceta să o facem. Ce trebuie să se mai întâmple, ca noi să ieșim din această stare amorfă în care ne aflăm?

Dumitru Alaiba: „Vă mulțumesc. Da, aveți dreptate. Aceasta pur și simplu înseamnă că, în primul rând, guvernul nostru nici nu presupune ca acești bani să se întoarcă de acolo unde ei au plecat. Ei pur și simplu au pus-o oamenilor în cârcă. Oamenii încă nu au simțit, desigur, această povară, deoarece aceasta, totuși, este doar o decizie. Consecințele se vor resimți mai târziu. Însă, din păcate, da, este destul de tupeist, deoarece nu se face atât de simplu. Ce trebuie să se întâmple? Timp de 25 de ani noi am tot suportat ce a făcut și ce a încercat să facă clasa politică şi guvernanții noștri...”

Europa Liberă: Ei parcă forțau nota răbdării noastre, iar noi tot răbdăm la infinit.

Dumitru Alaiba

Dumitru Alaiba

Dumitru Alaiba: „Cândva, însă, răbdarea va ajunge la limită, iar ei nici nu știu, care va fi soluția. Chiar și un fleac poate să devină ultima picătură. Ei trebuia să-și dea seama despre aceasta, deoarece nu este nimic nou în ceea prin ce trecem noi acum. Haideţi, de pildă, să ne amintim de Ianukovici, care doi ani în urmă tot credea că va scăpa cumva. Dar nu a scăpat. Uneori se zice: vor striga și vor uita. Nu, nu au uitat. Unde este el acum? Tot așa riscă și ei acum. Și aceasta înseamnă că ei pur și simplu gândesc la fel. Ei au văzut cum se făcea până la ei, până în 2009, au văzut cum oamenii noștri reacționau la haosul din anii ’90, au văzut că este acea mentalitate care mai permite...”

Europa Liberă: Iar mămăliga nu explodează, încă nu a explodat...

Dumitru Alaiba: „Da. Ei privesc înapoi, nu înainte. Însă oamenii deja nu mai sunt aceiași. Ei nici nu înțeleg că acum vor vota acei care s-au născut în anii 2000. Cum vorbesc ei cu aceştia, în ce limbă? Ei pur și simplu sunt politicienii din trecut care s-au împotmolit cumva în clasa noastră politică și gândesc ca în trecut. Și ei, din păcate, sunt convinși că mămăliga nu explodează. Eu însă cred că va exploda, și atât de tare, încât nici nu știm care vor fi consecințele...”

Europa Liberă: Ați spus-o corect: ne-am împotmolit în trecut și politicienii noștri, la fel, s-au împotmolit în trecut. Este așa, însă tot mă gândesc: ni s-a furat miliardul, l-au înghițit, și ni s-au pus în cârcă 25 de miliarde de lei, pentru a întoarce acești bani. Nu putem spune că oamenii nu reacționează, dar deocamdată nimic nu s-a întâmplat. Ni s-a furat aeroportul, afirm aceasta cu toată certitudinea, deoarece, în urma unei scheme netransparente, aeroportul a fost concesionat de o companie obscură, chiar dacă ni s-a promis un investitor străin. Chiar dacă toți înțeleg că în spatele acestei afaceri se află Ilan Șor sau altcineva, și nicidecum un investitor străin, noi totuși putem spune că aeroportul a fost furat. Noi am înghițit-o. „Banca de Economii” a trecut în proprietatea unor investitori obscuri – iarăși am înghițit...

Dumitru Alaiba: „Câți ani deja ne tot fură...”

Europa Liberă: …Noi înghițim și înghițim întruna. Se poate întâmpla că într-o bună zi, mai devreme sau mai târziu, noi ne vom trezi și vom spune „ajunge” sau vom răbda până la infinit?

Sergiu Tofilat: „Aceasta deja se întâmplă”.

Europa Liberă: Ce se întâmplă?

Sergiu Tofilat: „Deja se întâmplă, da. Aş vrea să atrag atenția asupra două lucruri interesante. În primul rând, toți cunosc acel banc despre moldovenii care stau într-un ceaun, și atunci când cineva încearcă să iasă din el, ceilalți îl trag înapoi. Este vorba despre mentalitatea noastră.

Sergiu Tofilat

Sergiu Tofilat

În al doilea rând, nu-mi vine pe limbă să-i numesc pe acei care se află astăzi în Parlament drept politicieni. Ei sunt pur și simplu niște hoți, care au reușit să mintă poporul, să cumpere electoratul și așa mai departe. Ei au obținut puterea, în primul rând, iar oponenții lor, în al doilea rând, nu sunt cu nimic mai buni. Adică, aşa-zişii lideri ai fostei opoziții sau ai alianței în perioada respectivă la fel au fost la putere, la fel se hrăneau din aceeaşi treucă comună. Acel care primul a reușit să ocupe procuratura și organele de forță, în general, acel și controlează și dictează condițiile sale. Adică, ei nu au avut o opoziție reală”.

Europa Liberă: Dar acum există condiții ca să apară o opoziție reală? Da, noi avem mișcări, partide de opoziție, unele abia se formează...

Sergiu Tofilat: „Dar este nevoie de niște exemple pozitive”.

Europa Liberă: Este nevoie de exemple pozitive.

Sergiu Tofilat: „Da, poporul este nemulțumit și înțelege că ceva trebuie de schimbat. Însă nimeni nu știe cum trebuie de făcut acest lucru. Dacă vom privi atent circumstanțele politice din ultimul an, noi vedem că puterea, din păcate sau din fericire, nu gândește mai departe de un pas. Adică, ei văd o soluție a problemei, dar ce va fi mai departe de un pas ei nu au idee”.

Europa Liberă: Aici eu nu aș fi de acord cu Dvs., Sergiu, mi-aș permite să vă contrazic. Într-adevăr, poate în plan financiar...

Sergiu Tofilat: „Haideți să vă aduc câteva exemple. Cineva s-a gândit, care vor fi consecințele după furtul miliardului? Nu. Aș da un alt exemplu, unul interesant. Amintiți-vă, v-am explicat cum lucrează schema cu electricitatea. A fost încă pe 1 octombrie. Următorul pas, pe care l-au întreprins, era o conferință de presă exact peste o săptămână. ANRE și Ministerul Economiei au explicat că Tofilat nu știe să calculeze, că, de fapt, acele 5% erau componenta de gaze. Însă ei au uitat să arate documentul: cine și cui plătește pentru gaz și de unde el vine.

Ce s-a întâmplat mai departe? Ei nici nu s-au așteptat. Noi am adunat patru mii de semnături împreună cu activiștii Platformei și s-a adeverit că gazul vine din Moldova și acolo s-a adunat o datorie uriașă de 5 miliarde de dolari. Și atunci această problemă au început să apară la un alt nivel. Toate sursele mass-media din Europa și Rusia scriu că guvernul nostru pe seama noastră finanțează separatismul din țara noastră...”

Europa Liberă: Adică, noi cumpărăm acea electricitate, însă datoria oricum se pune pe umerii noștrii...

Sergiu Tofilat: „Exact”.

Europa Liberă: Din nou despre datorii. Ne întoarcem la cele 25 de miliarde.

Sergiu Tofilat: „Ei nu au știut cum lucrurile vor evolua mai departe...”

Europa Liberă: În mass-media deja se vehiculează informația despre faptul că noi telefonăm peste hotare sau nouă ni se telefonează din afară prin intermediul companiei „Moldtelecom” și o parte din bani pleacă pe niște conturi ale companiilor intermediare obscure „switch-over”. Noi nu știm cine este proprietarul acestei companii, putem doar să bănuim. Unei companii elvețiene îi revine câte 8-12 cenţi din minutul fiecărui apel. În al doilea rând: toată lumea deja cunoaște faptul că plătind pentru energie electrică companiei „Fenosa”, noi în fiecare lună plătim și unei companii obscure „Elektrocapital” înregistrată în Transnistria...

Sergiu Tofilat: „Este o companie cunoscută...”

Europa Liberă: …Iar în spatele ei se află unele companii off-shore. Cu toții deja cunoaștem că atunci când noi zburăm din aeroportul din Chișinău și vedem că acolo se fac niște reparații, se întâmplă ceva, aceasta de fapt se face din contul nostru, deoarece noi plătim cotizații pentru aeroport. Nu pentru că ei investesc banii, dar pentru că noi plătim cotizații pentru aeroport. Și pe contul nostru băieții dezvoltă aeroportul nostru.

Sergiu Tofilat: „Același lucru era și în anul 2000 când s-a vândut «Fenosa». O schemă absolut identică”.

Europa Liberă: Aceasta este un lucru cunoscut. O întrebare. Ce încă trebuie să se întâmple pentru ca să se trezească conștiința civică a moldovenilor? Eu nu zic că noi în masă trebuie să renunțăm să plătim facturile sau să ieșim în masă în stradă, dar în orice țară democratică dezvoltată ceva deja trebuia să se întâmple cu puterea. De ce acest lucru nu se întâmplă la noi, Dumitru?

Dumitru Alaiba: „Sunt de acord cu colegul că, într-adevăr, deja se întâmplă. Acei care iau astăzi decizii, au, probabil, un rating de cel mult șase procente...”

Europa Liberă: Cu toții în total. Mai puțin de zece procente.

Dumitru Alaiba: „…Ei nici nu ar trece, probabil, nici în Parlament, fără să mai vorbim despre cincizeci și ceva de voturi în legislativ. De aceea aceasta este, să zicem, doar începutul, deoarece ei mai întâi au mințit, au furat, apoi au mințit pentru a trece în Parlament și acum fac ceea ce fac. Însă oamenii totul văd, deoarece dacă ei și au trecut cândva în Parlament pe cale democratică, atunci ei aveau un cu totul alt rating. Acum, totuși, nu este nici un secret, cine și în spatele cui stă”.

Europa Liberă: Dumitru, nu este nici un secret, este adevărat, dar nici puterea nu doarme. Noi ne trezim, oamenii încep să înțeleagă, dar nici guvernanții nu dorm.

Dumitru Alaiba: „Ei cred că oamenii vor uitat totul. Cred că ei vor striga și se vor calma. Dar nu este chiar așa”.

Europa Liberă: Dumitru, sunt de acord cu Dvs., însă puterea totuși nu doarme. Haideți să ne amintim, ce s-a întâmplat în această săptămână. Guvernul a vizat proiectul de lege, așa-numitul „big brother” care trebuie să lupte cu pornografia și terorismul. Însă toți înțeleg că este vorba despre o urmărire totală a celor nedoriți, a opoziției.

Dumitru Alaiba: „Același lucru se întâmplă acum și în România”.

Europa Liberă: …Sub pretextul unei lupte cu pedofilii, ei își legalizează posibilitatea să intercepteze, să citească e-mail-uri, Messenger, Viber, Telegram, Blackberry etc. Eu, apropo, deja văd cum iată-iată într-un timp foarte apropiat mai mulți lideri ai opoziției de la noi se vor adeveri drept niște pedofili.

Sergiu Tofilat: „Dar ce-i va da acest lucru?”

Dumitru Alaiba: „Pentru mine este foarte interesant, cine vor deveni pedofili și cine – teroriști...”

Europa Liberă: Un alt eveniment: Ștefan Urâtu, fostul vicepreşedinte al Comisiei Electorale Centrale, în emisiunea mea televizată a reiterat, dar deja cu probe în mână, afirmația că alegerile din 2014 și 2015 au fost falsificate la nivel central. Omul poate să aducă probele, documentele, toate datele chiar săptămâna aceasta. Nu odată, el s-a adresat în Procuratura generală de unde a fost dat afară. De aceea el deja este gata să iasă în public și să vorbească în emisie directă. Deci, aşa o întrebare.

Ținând cont de toate acestea, nu se va întâmpla așa încât, să admitem, la momentul desfășurării alegerilor anticipate, parlamentare sau prezidențiale, opoziția noastră să fie deja curățată, deoarece se va adeveri că fiecare al doilea lider al opoziției este un pedofil, iar la alegeri va fi admis și în final va câștiga doar acela în favoarea căruia se va calcula corect. Deoarece există registrul electronic, se poate de organizat un atac cibernetic pentru a calcula așa cum trebuie etc. Nu vi se pare că faptul că noi începem să ne trezim oricum poate fi manipulat de către putere?

Dumitru Alaiba: „Guvernarea nu doarme. Ați început cu aceasta și aici eu sunt de acord. Ei folosesc aceleași metode verificare de interceptare pentru a curăța tot câmpul, pentru a controla toată lumea și așa mai departe. Dar aceasta nu este posibil, și ei o înțeleg că de data aceasta nu le va reuși”.

Europa Liberă: Dar de ce? Ce Vă face atât de sigur că de data aceasta nu va reuși?

Sergiu Tofilat: „Pur și simplu, hoțul va găsi o soluție mereu, Natalia. Amintiți-vă ce era în Honkong cu câțiva ani în urmă când s-a creat programul de transmitere a datelor prin Bluetooth. Nu o poți controla, urmări etc. Chiar dacă nu vom folosi internetul, vom găsi o altă cale. Nu este nici o problemă”.

Dumitru Alaiba: „Nici un guvern nu a câștigat în lupta cu internetul. Totul începe de aici. Însă există oamenii care nu au nimic de ascuns”.

Europa Liberă: Un om care cunoaște și care este foarte apropiat de organele de drept, mi-a spus săptămâna aceasta că, de fapt, această lege le este necesară lor cu un singur scop.

Sergiu Tofilat: „Pentru a legaliza interceptările...”

Europa Liberă: Ei deja ascultă, citesc e-mail-uri, citesc corespondența din Viber, Telegram, WhatsApp. Totul aceasta ei deja o au, însă ei au nevoie să o folosească în calitate de probă în judecată. De exemplu, se pregătește un dosar penal împotriva unor lideri din opoziție sau a unor persoane nedorite, care sunt acum destul de multe. Ei au deja totul, dar au nevoie de legalizarea interceptărilor și citirea e-mail-urilor pentru a aduce probe în judecată. Iată pentru ce se face totul. Adică, dosarele penale sunt doar o problemă de timp”.

Dumitru Alaiba: „Desigur. De fapt, este doar începutul. M-am temut de aceasta încă în noiembrie-decembrie când a fost clar că în această țară a rămas un singur stăpân. Totul începe cu acești pași mici, deoarece nu poți nimici libertatea deodată...”

Europa Liberă: Credeți că noi ne ducem înapoi spre dictatură?

Dumitru Alaiba: „Cred că este pur și simplu începutul a ceea ce astăzi vedem în Azerbaidjan, în alte țări cu un regim autoritar...”

Europa Liberă: Veți trăi bogat în schimbul unor libertăți.

Dumitru Alaiba: „Nu, bogat nu va trăi nimeni. Doar o parte din oameni vor trăi bogat, iar alții vor lucra și vor întoarce datoriile pentru ca aceștia să trăiască bogat. Iată o diferență mică dintre noi și Azerbaidjan. Iar în rest, spre aceasta ne întoarcem...”

Europa Liberă: În Azerbaidjan sunt mai multe resurse de sânge...

Dumitru Alaiba: „Totul va aparține unui pumn de fier care va strivi pe toți cei nedoriți...”

Sergiu Tofilat: „Exact cum era în perioada feodalismului”.

Dumitru Alaiba: „Da”.

Europa Liberă: Sergiu, Dvs., la fel, ați fost de acord cu faptul că de data aceasta ei nu vor reuși. Ce Vă face să fiți sigur că nu le va reuși și că oamenii nu vor mai răbda?

Sergiu Tofilat: „Mie îmi sunt foarte clare reacțiile și mișcările lor. Ei încearcă să apere tot ceea ce au furat și încearcă să se înțeleagă cu partenerii externi, inclusiv cu Rusia, pentru ca nimeni să nu le atingă și să le dea posibilitatea să cheltuiască banii. Iată ce se întâmplă acum. Și unica șansă a lor de a supraviețui este să rămână cât mai mult timp la putere în Republica Moldova. Despre nivelul lor de pregătire am menționat deja: deci, mai mult decât cu un pas ei nu gândesc. Un simplu exemplu este domnul Plahotniuc: atunci când el a ieșit în fața oamenilor, nu le-a putut spune nici două cuvinte normal”.

Europa Liberă: „Da, însă iată ultimul pas cu decizia Curții Constituționale. Eu am discutat această decizie cu mai mulți experți și o parte din analiști sunt dispuși să creadă că aceasta a fost un pas foarte deștept al puterii, deoarece ei ne-au aruncat acel os pe care noi demult ni l-am dorit...

Dumitru Alaiba: „A fost un pas forțat și destul de disperat”.

Europa Liberă: Bine, dar uitaţi-Vă, ce se întâmplă acum în rândul opoziției. Ei acum se întrec, ce candidat este mai bun, mai frumos, mai deștept, cine are un rating mai înalt. Ei s-au abătut de la altă ordine de zi...

Sergiu Tofilat: „Iată aici noi trebuie să-i liniștim pe oameni: băieți, nu vă mai bateți, cine va fi acum președinte. Nu aceasta este acum o problemă. Acum noi trebuie să ne gândim la alegerile parlamentare. Adică, nu exclud faptul că peste o lună sau două în Parlament se va găsi o altă majoritate care iarăși va schimba Constituția și președintele iarăși va fi ales de către Parlament”.

Dumitru Alaiba: „Ei se joacă”.

Sergiu Tofilat: „Da, ei încearcă să dezbine clasa politică nouă care acum se formează: hai, băteți-vă între voi...”

Europa Liberă: Dar ea nu este cu totul nouă. Unii reprezentanți ai acestei clase politice noi-vechi sau vechi-noi sunt aceiaşi...

Sergiu Tofilat: „Ideea este alta. Ei încearcă să semene ceartă, adică folosesc aceeaşi metodă «dezbină și guvernează»”.

Europa Liberă: Însă le reușește.

Sergiu Tofilat: „Acum este foarte important de înțeles un lucru foarte principial. Ce ne va ajuta să ieșim din această situație? Ne va ajuta o opoziție de dreapta vie și puternică. De partea stângă a bătăliilor politice noi avem partide mai mult sau mai puțin formate...”

Europa Liberă: Acolo totul este clar.

Sergiu Tofilat: „Da. Însă pe partea dreaptă – abia se coagulează ceva. Și anume din cauza faptului că noi nu avem puteri pregătite, poporul nu vede deocamdată nici o alternativă. Și partenerii noștri externi tot o așteaptă. Deoarece, dacă americanii sau europenii doreau să dea afară această putere, demult o făceau”. Deci, ei așteaptă, când va fi o comandă clară, concretă în aripa dreaptă. Atunci ei vor fi gata să-i susțină”.

Europa Liberă: Conform diferitor date, guvernarea nu ne șantajează doar pe noi cu tancurile rusești, dar și Occidentul, pe partenerii noștri străini, arătând în diferite ratinguri pe primele locuri întotdeauna partidele de stânga. Ei zic: uitați-vă, dacă noi vom pleca va începe o revoluție, alegeri anticipate. Noi vom pleca, dar cine va veni după noi? Încă veți plânge și vă veți aminti de Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană și așa mai departe. Deci, șantajul încă mai funcționează. Bine, haideți să vorbim despre instrumente... Am înțeles că Dvs. nu sunteți de acord cu faptul că moldovenii vor mai răbda, căci răbdarea deja a atins cote maxime. Care sunt instrumentele în afara protestelor sau ne-a rămas doar să protestăm pentru a lupta cu această nedreptate totală.

Sergiu Tofilat: „Nu doar protestele...”

Europa Liberă: Ce instrumente mai avem?

Sergiu Tofilat: „Deci, în primul rând trebuie să oferim exemple pozitive, adică să învățăm oamenii cum să lupte, să-și apere drepturile. Deoarece noi întotdeauna aplecăm capul și zicem: «lasă, poate altă dată, poate altcineva, important este ca eu să-mi rezolv problemele mele». Nu, există probleme care deranjează o mulțime de oameni. Pe toți ei trebuie să-i adunăm împreună, să le explicăm cum să-și apere drepturile. Și atunci poporul se va trezi”.

Europa Liberă: Aș putea să Vă întreb ceva despre un exemplu pozitiv, deoarece Dvs. deja V-ați ocupat de petiții în problema energiei electrice? Aș vrea să știu dacă cetăţenii Republicii Moldova au posibilitatea de a protesta decizia de a pune pe umerii noștri o datorie de 25 de miliarde pe care va trebui să o plătim în 25 de ani. Eu nu înțeleg, de ce în următorii ani banii din taxele mele nu trebuie să se cheltuie pentru construcția drumurilor, a grădinițelor, pentru salariile profesorilor, ale medicilor, ci pentru întoarcerea datoriilor cauzate de greșelile guvernării care a luat acea decizie, de greșelile consiliilor administrative ale băncilor în frunte cu Șor sau oricine altcineva. De ce noi trebuie să plătim pentru toate acestea?

Aș putea oare eu, Dvs., Dumitru, Dvs., Sergiu, să înaintăm o acțiune în judecată, să zicem, împotriva Guvernului Republicii Moldova sau împotriva Ministerului Finanțelor care au luat această decizie, sau împotriva Parlamentului, care va vota acum acest amendament în bugetul statului, împotriva guvernării noastre, pentru a protesta acest drept?

Sergiu Tofilat: „Eu nu sunt specialist în drept constituțional și nu știu cum am putea noi să protestăm decizia Guvernului sau a Parlamentului. Știți, o putem compara cu acea situație când, de exemplu, noi am angajat un șofer care să ne ducă cu mașina noastră, iar el s-a așezat în mașina și zice: este mașina mea și nu ți-o voi întoarce. Ce am putea face? În primul rând, să chemăm poliția ca să-l scoată pe șofer din mașină...”

Europa Liberă: Și dacă poliția se supune șoferului?

Sergiu Tofilat: „Iar dacă poliția se supune, înseamnă că trebuie să ne suflecăm mânecile și să-l ciomăgim. Sau să-l chemăm pe fratele mai mare”.

Europa Liberă: „Problema fratelui mai mare dezbină societatea, deoarece pentru unii fratele mai mare este o parte, iar pentru alții – alta...

Sergiu Tofilat: „Da. Trebuie să creăm o clasă politică puternică și prin intermediul ei să-i dăm de înțeles și poporului, și partenerilor străini că aici există oameni care gândesc și acționează altfel. Haideți, să le dăm o șansă ca ei să demonstreze de ce sunt capabili”.

Europa Liberă: Dumitru, o acțiune colectivă împotriva Guvernului Republicii Moldova este posibilă? În privința celor 25 de miliarde?

Dumitru Alaiba: „Teoretic, este posibilă, însă rezultatul, desigur, este previzibil”.

Europa Liberă: Dar trebuie măcar să încercăm?

Dumitru Alaiba: „N-aș zice că nu trebuie să încercăm măcar pentru a demonstra că așa nu se procedează. Cu toții deja am citit știrile de dimineața...”

Europa Liberă: Datoria publică a ajuns la 98% din PIB.

Europa Liberă: Degrabă vom deveni Grecia. Care era datoria Greciei – 127%?

Dumitru Alaiba: „Nu, 140%. Dar noi nu suntem Grecia. Acolo măcar este o economie...”

Europa Liberă: Grecia este încă membru al Uniunii Europene.

Dumitru Alaiba: „Oricine de la Biroul Național de Statistică poate să ne spună să tot acest PIB este constuit de aproximativ 1500 de întreprinderi private. Aceasta nu este o economie. Ceea ce avem noi este comparabil cu ceea ce este într-un sat din Germania. De aceea 90% din PIB este destul de dur”.

Europa Liberă: Cu ce se poate solda aceasta?

Dumitru Alaiba: „Eu sunt destul de sigur că acum oamenii consideră că aceasta poate avea anumite consecințe. O putem vedea cum s-a întâmplat şi în alte țări. De obicei, oamenii, pur și simplu dădeau guvernele jos, puneau în locul lor partide radicale. Cum s-a făcut în aceeași Grecie... Însă aceasta este periculos pentru viitorul țării. Ceea ce se face acum, se face împotriva populației țării. Deoarece, dacă din cauza deciziilor luate de acești politicieni, la putere vor veni niște partide radicale, aceasta, la fel, va fi vina și responsabilitatea lor”.

Sergiu Tofilat: „Însă ei nu se deranjează din această cauză”.

Dumitru Alaiba: „Și după aceasta ei ne șantajează: dacă nu vom fi noi, atunci vor veni aceștia. Ei procedează așa pentru a fi mai puternici”.

Europa Liberă: Când, totuși, răbdarea va ajunge la ultima picătură?

Sergiu Tofilat: „În primul rând, acei care sunt acum la guvernare, acești hoți, deja văd că în fiecare lună rămâne tot mai puțin de furat. Nu mai au de unde. În al doilea rând, deficitul bugetului ajunge deja la cifre astronomice. Aceasta înseamnă că se vor stopa toate proiectele de investiție – reparația drumurilor, a școlilor etc.”

Europa Liberă: Cum, doar Marian Lupu ne promitea investiții europene de un miliard pe an!

Sergiu Tofilat: „Anul 2015 este deja pierdut. Va fi pierdut și anul 2016. Însă mă tem că banii nu vor ajunge pentru a plăti pensiile, salariile și așa mai departe. Iar când poporul îndură foamea este cel mai grav. Devine incontrolabil. Cel mai simplu exemplu: Ucraina. Un simplu exemplu în Orientul Mijlociu: Muammar Gaddafi...”

Europa Liberă: Toată lumea o cunoaște, Sergiu...

Sergiu Tofilat: „Nu trebuie să uităm de un exemplu și mai dur care a avut loc în Armenia în anul 1999, când au intrat în Parlament cu automatele, de Ceauşescu în România și așa mai departe. Deci, istoria arată o mulțime de asemenea exemple...”

Dumitru Alaiba: „Asemenea oameni nu sfârşesc cu bine...”

Sergiu Tofilat: „Aceasta nu se termină cu bine pentru putere. Adică, trebuie acum de așezat și de negociat, pentru că mai târziu va fi mai rău. Și noi suntem trei milioane și jumătate și noi nu avem de gând să cedăm. Trebuie să înțelegem aceasta”.

Europa Liberă: Suntem chiar mai puțini. Din păcate, aș vrea să zic că Dvs. aveți dreptate, însă iată ce întâmplă. O parte din oamenii care nu au mai putut răbda au luat o decizie foarte simplă pentru ei – să plece din țară. Și aceasta se referă la tineretul cu perspective. Dacă la începutul anilor 2000 noi puteam vorbi despre o migrare în masă a forțelor de muncă ieftine, atunci astăzi deja putem vorbi despre o migrație a profesioniștilor competenți. Sunt acei oameni care în 5-10-15 ani ar putea să devină elita acestei țări și să facă ceva în această țară.

Sergiu Tofilat: „Dar există și un proces invers: oameni calificați, bogați, cărora nu le este indiferentă soarta Moldovei, din contra, se întorc în aceste momente grele pentru a ajuta țara”.

Europa Liberă: Dar nu atât de masiv, Sergiu. Sunt niște exemple singulare.

Sergiu Tofilat: „Nu atât de masiv, însă exemple sunt. Și este doar începutul”.

Europa Liberă: Sunt acele cazuri când oamenii au câștigat destui bani și într-adevăr vor să facă ceva pentru această țară.

Sergiu Tofilat: „Pentru că ei văd cu cine au de a face, și nu este niciо problemă să dea această guvenare la o parte. Nicio problemă. Da, este nevoie de timp pentru a forma o clasă politică nouă și gata, sunt terminați”.

Europa Liberă: Trecem la concluzii. Deci, considerați că răbdarea deja a ajuns la ultima picătură sau a mai rămas încă puțin?

Dumitru Alaiba: „Știți, este un proces gradual, deoarece suntem totuși trei milioane și jumătate. Și pe zi ce trece, oamenii tot mai mult înțeleg că așa nu se mai poate. Fiecare dintre noi are răbdare diferită. Doar nu suntem o masă integră. Însă ceea ce oamenii spun, acea durere care apare în discuții cu oamenii. Eu nu-mi amintesc o altă perioadă când oamenii erau atât de supărați pentru tot ce se întâmplă. Mai mult, ei chiar știu pe cine să-i învinuiască de tot ce s-a întâmplat. Așa ceva în istoria noastră, din câte îmi amintesc, nu a mai fost. Nu era o astfel de unanimitate”.

Europa Liberă: Da, situația este una explozivă. Dumitru, mai mulți preferă să compare această perioadă cu acea care a precedat evenimentele din aprilie 2009. Vă pot spune că toți acei oameni cu care eu personal am ieșit pe 6 aprilie la un flash-mob, toți ei afirmă în discuții că acum situația este mai rea în comparație cu anii 2008-2009.

Dumitru Alaiba: „Desigur, absolut. Și este mult mai ușor de a corecta aceasta”.

Europa Liberă: Incomparabil mai ușor. Adică, dacă atunci populația a fost împărțită aproximativ 50 la 50, astăzi majoritatea absolută a populației înţelege că așa nu mai poate continua.

Sergiu Tofilat: „Ar trebui să remarcăm încă o greșeală pe care o fac guvernanții: ei încearcă să se așeze pe acest cal al unionismului. Numai că ei uită că noi avem un procent destul de mare a populației rusofone. Da, o parte din ei undeva în adâncul sufletului ar dori să se unească cu România, deoarece acolo măcar cumva funcționează justiția...”

Europa Liberă: Dar, iarăși, acea istorie despre cum cineva va veni și va rezolva în locul nostru problemele noastre.

Dumitru Alaiba: „Timp de 25 de ani ei au fost amăgiți în privința unionismului. Ei știu că toate acestea sunt doar niște povești ale unor politicieni. Și invers, timp de 25 de ani alți politicieni ne speriau cu tancurile rusești. Dar nu erau nici un fel de tancuri. Nimeni nu-i mai crede, deoarece, iarăși, nu mai este nici o inspirație pentru ceva nou...”

Sergiu Tofilat: „Aceasta nu mai funcționează”.

Dumitru Alaiba: „Ei, pur și simplu, folosesc același cal de bătaie, și nimeni deja nu-i mai crede”.

Europa Liberă: În concluzie: ce trebuie să facă cetățenii care nu sunt indiferenți, aflați la limita răbdării? Pe scurt.

Dumitru Alaiba: „Să vorbească, să demonstreze, să acționeze”.

Europa Liberă: Sergiu?

Sergiu Tofilat: „Absolut corect, să acționeze. Trebuie să oferim exemple bune. Adică, fiecare dintre noi este specialist în ceva. Haideți, atunci să unim mai mulți oameni care, la fel, se interesează de această direcție și să începem să schimbăm ceva”.

Dumitru Alaiba: „Da, eu aș zice că nu este neapărat să existe o structură organizată, o piramidă etc. Fiecare din colțul lui, din locul lui trebuie să-și pună întebarea: care este acel lucru mic pe care aș putea să îl fac pentru a demonstra că aceasta nu este bine, pentru a duce la un bun sfârșit ceea de ce am nevoie, pentru a-mi cere drepturi. Să fie chiar și o masă în piață de care orice funcționar încearcă să profite. Sau să se întâlnească împreună cât mai mulți oameni”.

Europa Liberă: Aveți de gând să plecați din țară? Foarte pe scurt. Da sau nu?

Sergiu Tofilat: „În următorii un an sau doi, cred că nu”.

Europa Liberă: Și Dvs.?

Dumitru Alaiba: „Poate, aș încerca pentru o săptămână sau două”.

Sergiu Tofilat: „De aceea, eu am decis să rămân pentru a încerca să creez o alternativă”.

Europa Liberă: Cred că aceasta este cea mai bună concluzie. Oricând vom putea să plecăm. Absolut corect.

Dumitru Alaiba: „Este cea mai ușoară cale”.

Europa Liberă: Cea mai ușoară cale. Nu trebuie să condamnăm pe acei care deja au luat această decizie. Dar de plecat vom putea oricând.

Sergiu Tofilat: „Deja de doi ani eu refuz propunerea de a pleca...”

Europa Liberă: Haideți, poate, să începem să vorbim, să acționăm și să încercăm să schimbăm țara noastră. Aici avem de trăit.

XS
SM
MD
LG