Linkuri accesibilitate

„O operă scriitoricească în care afirmă fragilitatea experienţei individului faţă-n faţă cu capriciile barbare ale istoriei”.

Ieşit din lagărul socialist, asta după ce supravieţuişte lagărelor de exterminare de la Auschwitz şi Buchenwald, Imre KERTESZ este un fel de Kundera cu surdină: acolo unde cehul râde-n nas istoriei, ungurul abia de schiţează un zâmbet amar. Calitate înalt apreciată de Academia Suedeză ce-i acordă, în 2002, Premiul Nobel pentru Literatură — „pentru o operă scriitoricească în care afirmă fragilitatea experienţei individului faţă-n faţă cu capriciile barbare ale istoriei”.

Astfel, o amintire tragicomică din timpul revoluţiei maghiare din 1956 capătă, în Drapelul englez, Humanitas, 2004, dimensiunile unei parabole despre omul de sub vremi vs cu puterea, unde rolurile sunt la un moment dat inversate astfel încât „un ştab (...), o figură importantă a partidului, cineva vestit pentru spaima pe care o genera în jur” ce ţine „cursuri superioare de îndoctrinare teoretică” în redacţia unui ziar este la rându-i umflat de „doi bărbaţi siniştri şi devotaţi, ajutându-l pe ştab cu mare zel, poate cam insistent, să urce într-o maşină neagră”. Urmează o şedinţă ad-hoc în care, după toate legile dramaturgiei staliniste, „omului care până ieri fusese o persoană importantă i se atribuiau azi doar numele unor sălbăticiuni canine de pradă”. Este momentul de cotitură, când „acea viaţă, viaţa tânărului de douăzeci de ani alimentată numai de propria sa formulare” — un alter-ego al autorului, acel tânăr „zbătându-se între o necontenită spaimă şi o necontenită poftă de râs” — este proiectată într-o „lume a minciunii, a spaimei şi a criminalităţii”.

Bon courage, cititorule!

XS
SM
MD
LG