Linkuri accesibilitate

Marile democrații pot ignora voința populară exprimată prin referendum…


Istoria adoptării tratatului de la Maastricht a fost un exemplu al felului în care marile democrații pot ignora voința populară exprimată prin referendum.

Astfel, pentru ca tratatul de la Maastricht, cel care a pus bazele Uniunii Europene așa cum este ea astăzi, să poată fi adoptat, Franța, Irlanda și Danemarca au trebuit, conform Constituției lor, să organizeze câte un referendum, în 1992. In Danemarca, referendumul a fost negativ. A avut o participare uriașă, de 83%, iar partizanii lui NU au câștigat cu circa jumătate de procent.

Cum tratatul de la Maastricht, pe care se bazează întreaga funcționare a Uniunii Europene, nu putea să intre în vigoare fără unanimitatea țărilor membre, danezii au fost obligați un an mai târziu să revoteze, pe aceeași temă, iar atunci, în 1993, o majoritate a votat în favoare.

Existau chiar voci de politicieni care spuneau că danezii vor fi obligați să voteze de oricâte ori va fi nevoie până când vor spune DA, ceea ce transformă întreg principiul democratic, precum și rațiunea de-a fi a unui referendum, într-o uriașă glumă.

Sigur, danezii au obținut niște concesii în acel an de negocieri, printre altele dreptul de a nu participa la moneda unică, euro, dar faptul e că s-a făcut presiune până când danezii au spus da.

La fel, irlandezii în 2001 au respins prin referendum tratatul de la Nisa, etapa următoare a integrării europene. Un an mai târziu, în 2002, au fost puși să voteze din nou, iar în acel referendum tratatul a fost aprobat.

Un alt referendum al cărui rezultat a fost ignorat în mod flagrant a fost cel din România în legătură cu numărul de parlamentari. In 2009, a avut loc un referendum care iniţial, la propunerea Partidul Național Liberal, căuta să reducă numărul de parlamentari la un total de 316 de reprezentanți - 99 de senatori și 217 de deputați.

Referendumul, așa cum a fost organizat, propunea trecerea la un parlament unicameral cu cel mult 300 de deputați.

Rezultatul a fost DA: o majoritate s-au pronunțat în favoarea reducerii numărului deputaților la 300, însă referendumul nu a fost niciodată respectat. De la 470, numărul de parlamentari români, nelimitat prin vreo lege, a continuat să crească prin efectele redistribuirii de scaune parlamentare de la alegeri. În noiembrie 2015, numărul de parlamentari a ajuns la 588, iar în cei 6 ani de la referendum, salariile, pensiile și privilegiile pentru parlamentari au tot sporit.

Există țări, precum Irlanda sau Elveția (aceasta nefiind membru în UE) unde orice măruntă modificare a Constituției trebuie să treacă printr-un referendum. Ba chiar, în Elveția, întregul sistem legal se bazează pe referendum, național sau local, la nivel de canton, ceea ce se numește votațiune („la votation”, cum zic comic elvețienii pe franceză).

Astfel, femeile din cantonul elvețian Appenzell au primit dreptul de vot abia în 1990 și încă și atunci printr-o decizie a Tribunalului Federal. Bărbații cantonului, prin votațiune periodică, nu voiau să le acorde acest drept.

Sistemul elvețian al votațiunii populare, al guvernării prin referendum, este astfel deseori criticat ca fiind o falsă formă de democrație. Belgia, de pildă, interzice referendumul, sau, mai precis, un referendum, chiar organizat sub altă formă, nu poate avea valoare legală. Legislatorii belgieni cunosc riscurile populismului.

***

Liderii Platformei „DA” au anunțat că vor contesta în instanţa națională, ulterior şi la CEDO, hotărârea CEC prin care le-a fost respinsă organizarea referendumului constituțional republican pentru alegerea șefului statului prin vot direct, micșorarea numărului de deputați și lipsirea acestora de imunitate parlamentară. CEC a spus miercuri că grupul de inițiativă nu a respectat procedura privind colectarea semnăturilor pentru plebiscit. De cealaltă parte, inițiatorii au acuzat CEC că ar fi răspuns unei comenzi politice a puterii.

Liderul Partidului „Platforma Demnitate şi Adevăr”, Andrei Năstase: „CEC la comandă politică a nesocotit atât spiritul cât şi literea legii supreme şi a ales să satisfacă interesele juntei plahotniuciste în detrimentul unei iniţiative civice şi populare. În aceste condiţii, dat fiind faptul că din punct de vedere juridic unica cale de accedere la o instituţie de drept internaţională o constituie contestarea actului ilegal al CEC în instanţele moldoveneşti, controlate şi acestea în totalitate de Plahotniuc, biroul executiv al grupului de iniţiativă va depune actele corespunzătoare în termenul prevăzut în lege în instanţă.”

Grupul de iniţiativă vrea să conteste legalitatea hotărârii CEC la Curtea de Apel solicitând şi ridicarea excepției de neconstituţionalitate. Dacă demersul va fi acceptat, atunci Curtea Constituţională ar urma să se expună pe marginea inadvertenţei legale care a dus la descalificarea celor peste 400 de mii de semnături adunate pentru iniţierea plebiscitului. Este vorba de norma din Legea Supremă care prevede că ar fi suficiente cel puţin 200.000 de semnături pentru declanșarea referendumului şi în acelaşi timp că acestea ar trebui colectate câte 20.000, din jumătate de unități teritorial – administrative, adică un număr de 360 de mii de semnături. Această normă introdusă pe vremea județelor trebuia schimbată după revenirea la raioane, spune grupul de iniţiativă.

Juristul de la Asociaţia Promo-Lex, Pavel Postică, spune că ar fi mai rezonabil soluţionarea problemei pe interior, fără a se ajunge la CEDO, aşa cum îşi propune grupul de iniţiativă:

„Convenţia Europeană acoperă dreptul de a alege şi a fi ales, dar sunt puţin sceptic vizavi de o soluţie pe o astfel de speţă. Mi s-ar părea mult mai judicios şi rezonabil ca problema să fie rezolvată pe interior. Din punctul meu de vedere soluţia ar fi la Curtea Constituţională în cel mai rău caz. Într-adevăr este o normă dublă, dar s-au ştiut regulile de joc din start. Când s-au implicat în această campanie de colectare a semnăturilor regulile au fost foarte clare şi anume că e nevoie de 360 de mii de semnături, câte 20 de mii din cel puţin 18 unităţi administrativ teritoriale de nivelul doi.”

Curtea Constituţională s-a expus în 2008, apoi şi în 2015 pe marginea acestei norme spunând că ea nu conţine „ambiguităţi, imprecizii sau neclarităţi” şi că parlamentul ar trebui să soluţioneze problema modificând acest articol din Constituţie. De această dată, autoritatea constituţională ar urma să examineze pe fond articolul din Constituţie, spune Pavel Postică.

Dacă grupul de iniţiativă va avea câştig de cauză, atunci instanţa ar urma să decidă dacă poate fi organizat plebiscitul în baza semnăturilor deja colectate. Juristul Pavel Postică crede că CEC trebuia să verifice semnăturile şi sub aspect calitativ până a-şi pronunța hotărârea.

Până acum toate iniţiativele de a organiza referendum venite din partea opoziţiei au fost blocate fie la CEC, fie în Parlament. Pentru prima dată însă se încearcă contestarea respingerii.

XS
SM
MD
LG