Linkuri accesibilitate

Statistic vorbind, PSD are, între toate partidele, cel mai mare număr de ani de puşcărie per cap de lider.

Toată lumea din Partidul Social Democrat e şocată. Cel puţin aşa spunea Rovana Plumb, fost ministru de tristă amintire la mediu şi muncă şi baroneasă de partid, ieşind de la o chermeză politică. Nu se şochează descoperind din diversele denunţuri că partidul e condus de interlopi. Îi şochează arestul la domiciliu al primăriţei din Craiova, Olguţa Vasilescu. Aceasta tocmai a organizat un spectacol unde apărea în rol principal, strângând mâna cu precedentul primar delincvent şi dându-i o urmă de respectabilitate pe obraz, când l-a pupat de împăcare. Poate că speriaţi de flirtul celor doi, unii au vrut să pună capăt acestui schimb de experienţă toxiinfecţios şi s-au decis să accelereze vânătoarea de capete flămânde şi corupte. Sau poate, simţind enorm apropiatele alegeri într-un singur tur, primăriţa visa prea zgomotos la un nou şi fructuos mandat, împinsă înainte şi de neputinţa celorlalte partide de a produce candidaţi viabili, cu lipici la publicul spectator.

După ce şi-a petrecut noaptea cu anticorupţii, primăriţa a fost trimisă acasă, să se spăşească în perimetrul conjugal, până la proces. Antonie Solomon, fost primar al Craiovei, condamnat pentru luare de mită în 2013, e şi el şocat. Abia ce au trecut trei săptămâni de speranţe, după ce primăriţa l-a scos în lume, spălându-i petele de la dosar în public. Justiţia pe vremea lui era mai lentă. Regretă sincer că ştie pe propria-i piele „prin ce trece primăriţa” şi, pentru că nimic din ce e omenesc nu-i e străin, spune „ca om, ca femeie, ca mamă de copil este impresionant să îți petreci și o noapte în Arestul Poliției Capitalei.” Experienţa penitenciară l-a făcut mai înţelept şi mai deschis la opţiuni.

Olguţa Vasilescu părea, ca mai toţi liderii PSD, că are obrajii indestructibili şi că nimic din ce e omenesc n-o poate clinti de pe fotoliul ei de amazoană, doctor în cărţi plagiate şi campioană pe circumscripţie la karate. Dar pe şefii din PSD nu-i şochează amploarea faptelor de corupţie de care e acuzată primăriţa (adică patru acuzaţii de luare de mită, trei de folosire a autorităţii pentru obţinerea de bani şi foloase necuvenite şi una de spălare de bani). De ce ar fi şocat tocmai partidul care a reformat din temelii sistemul de mită şi abuzuri, dând sensuri noi deturnării de fonduri şi favoritismelor, cel care a transformat corupţia în artă şi tâlhăriile statului în cea mai profitabilă industrie? De ce ar fi şocat partidul care a pus bazele sistemului clientelar, reciclând structurile comuniste şi creând haosul postrevoluţionar în care toţi torţionarii securişti şi-au găsit sensul? Statistic vorbind, PSD are, între toate partidele, cel mai mare număr de ani de puşcărie per cap de lider, aşadar nu e de mirare că acuzaţiile aduse Olguţei Vasilescu par un mizilic. Iar unii din partid care au furat cu zecile de milioane, nici nu ştiu să citească prejudiciile pentru că au prea puţine zerouri în coadă. Ei spun că primăriţa a fost acuzată pentru un fleac sau chiar că este nevinovată.

Cine ţine socoteala găurilor negre rămase în urma imploziei stelelor pitice roşii din partidul lui Iliescu ştie şi de unde şocul emoţional prin care trece universul PSD-ist. E explicabil şi de ce Victor Ponta, strivit de conul de umbră şi ostilitate partinică în care a intrat, a început să ricaneze pe margine şi să-şi arate cu degetul colegii ca la menajerie când te miri cât de umane sunt patrupedele. Partidul se şochează monden, ca să dea sentimentul că-i pasă de oameni. Unii chiar răsuflă uşuraţi că se mai eliberează scena de şefi, să poată urca şi ei. Iar naivii partidului aplaudă descinderile Direcţiei anticorupţie spunând că ce nu-i omoară îi face mai tari. Dar şocul e deopotrivă un semn că sectorul de resurse umane al partidului se adaptează greu apetitului de carne proaspătă pe care-l are DNA şi nu poate produce cadre de nădejde, cu piele groasă şi instincte de prădător atât de rapid. Rănile acestea nu pot fi cauterizate pentru că sunt urmele unor organe vitale. I se macină structura de rezistenţă şi nu-şi mai poate duce monştrii pe picioarele de lut. Mai mult, în contextul în care mai toate partidele l-au luat ca model, să-i semene ca ipocrizie, impostură şi aroganţă, PSD e în plină hemoragie de şarm şi cadre.

Pierde în faţa noilor veniţi care aduc un plus de prospeţime demagogiei şi ipocriziei la nivel înalt. Cu toate că a inventat etichetarea produselor cu steagul românesc, să nu se înstrăineze cumva moneda naţională pe roşii şi castraveţi turceşti, deşi a creat primii latifundiari români care au crescut corupţia la hectar şi numărul de senatori ai partidului, cu toate că a încurajat producţia internă, brevetând programul Cornul şi laptele pentru cotizanţii interlopi din teritoriu şi măsluind licitaţiile sau atribuind contracte direct, fără farafastlâcuri de piaţă liberă, gesticulaţia patriotard-păşunistă a PSD-ului a fost întrecută de departe de declaraţiile actualului ministru al Agriculturii, tehnocratul Achim Irimescu. Acesta a repus pe tapet ideea de a închide marile magazine în weekend, stârnind vexaţia marilor retaileri. Le-a închis gura spunând că ar trebui să aibă şi cel puţin 51% marfă românească în rafturi.

Sunt tiruri din războiul asimetric în care firma Brădet, acuzată şi recuzată pentru o contaminare cu Escherichia Coli, a fost o ţintă în mişcare pentru a controla reflexele trăgătorilor de ambele părţi ale redutei Schengen. Zilele trecute, Comisia Europeană a lansat o alertă în ceea ce priveşte posibilitatea ca brânza de oaie din România să fie contaminată. Zeci de tone de brânză au fost retrase din comerţ. Unele mărfuri chiar erau contaminate, dar partea română trăieşte ca de obicei cu sentimentul că e nedreptăţită şi că undeva doi ciobani s-au întâlnit şi s-au sfătuit cum să-i vină de hac mai ortomanului cioban român, producător tradiţional de brânză după metode pe care nu am vrea să le ştim.

Ca din senin, un fost director de magazin alimentar s-a spovedit în presă spunând că era forţat de patroni să spele carnea alterată cu detergenţi şi oţet, să pară proaspătă. Autodenunţul îl absolvă de responsabilitatea penală? Mister. Apoi a apărut însuşi ministrul agriculturii care a inventariat cazurile de apă îmbuteliată şi gata infestată, produsele de carmangerie, salamalâcurile şi brânzeturile alterate, concluzionând că România a fost mereu tratată ca o piaţă de mâna a zecea. România nu mai produce, a devenit de profesiune consumatoare, e de părere ministrul, lansând apoi împotriva importurilor alimentare cea mai vehementă diatribă de a cărei retorică şi răposatul tribun ar fi fost mulţumit. Atât de vehementă că, de la un moment încolo, te întrebi cine vorbeşte: un oficial care ar trebui să vegheze ca astfel de lucruri să nu se întâmple sau un adept al conspiraţiilor traco-gete, convins că România a fost iar abandonată pe un tocător de carne? Probabil că, dacă ar fi fost doar un oficial responsabil, nu şi-ar mai fi făcut freza în monitoare toată ziua, ci ar fi intrat cu buldozerele în grămezile de marfă expirată de import care, zice el, ar invada supermarketurile. Ar fi luat legătura cu importatorii şi cu Comisia Europeană să denunţe practicile de reetichetare a mărfurilor alterate. Ar fi alcătuit o listă publică de nume şi produse compromise şi ar fi trimis recuperatori pe urmele lor să ne dea înapoi banii şi reputaţia de grânar al Europei. Ar fi concediat întreaga conducere a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, ar fi cerut Parchetului să înceapă urmărirea penală pentru toţi cei care cu bună-ştiinţă sau din prostie au permis ca oamenii să cumpere apă infestată, mâncare alterată sau cu proprietăţi nutritive distruse prin prelucrare. Desigur, ar trebui, pe de altă parte, să deschidă ochii şi către marfa proastă produsă în România, să facă investigaţii cum a ajuns carnea veche de patruzeci de ani din Rezervele statului în proprietatea unui particular care a pus-o în vânzare. În loc să declanşeze un război economic, ar trebui să vadă de ce suntem campioni la producţia de trichinella, să facă o vizită fără girofar la o stână unde ciobanii dorm alături de suratele lor merinoase, împărţind aceiaşi paraziţi şi mizerie, şi să investigheze de ce autorităţile s-au încăpăţânat să spună că gripa porcină care a ucis mai multe persoane în primele luni ale anului era doar o gripă sezonieră, fără legătură cu carnea de porc? Să afle cine le dă steroizi puilor care-şi arată muşchii în vitrine ca vedetele prin revistele de culturism. Să afle unde dispar fructele după ce dau în pârg şi de ce legumele „produse în România” par să fi supravieţuit cu greu unui dezastru nuclear.

În acelaşi timp, în asociere cu Ministerul Sănătăţii, şi el în criză de timp pe la televizoare, ar fi trebuit să afle şi de ce săptămânal secţiile de urgenţe ale spitalelor se umplu de pacienţi cu toxiinfecţii alimentare şi ies cu altele. Dar ministrul Sănătăţii e preocupat să muşamalizeze relele tratamente aplicate victimelor din incendiul de la Clubul Colectiv şi bebeluşilor argeşeni care nici azi nu ştim de ce au murit sau sunt încă în terapie intensivă. Victimele, şi-ntr-un caz şi-ntr-altul, ar fi murit în urma unor infecţii intraspitaliceşti, coşmarul medicilor dintr-un sistem care, în ultimul an, a băgat mai mulţi bani în borduri decât în renovarea sau construcţia spitalelor. Cu banii daţi pe inelul rutier de la marginea Ploieştiului, construcţie megalomană care a început să se crape înainte de inaugurarea din aceste zile, s-ar fi putut face un nou spital orăşenesc, în locul celui care produce periodic noi cazuri atipice de streptococ auriu. Desigur, aceste infecţii au fost şi un bun alibi pentru neprofesionalismul unora sau nepăsarea altora însă e sigur că, dacă s-ar fi investit mai puţin în proiecte faraonice sau clientelare şi mai mulţi bani în prevenţie şi în sterilizarea saloanelor insalubre ale spitalelor, bilanţul tragic al mortalităţii din spitale ar fi mult redus.

Aşadar, ce e mai şocant? Că partidul care a condus atâta amar de vreme România transformând corupţia în program politic a început să se prăbuşească în sine strivindu-şi liderii cu tot cu scheletele din dulap? E şocant că fug lăsând în urmă animalele politice bolnave, în speranţa că, dacă renunţă la balast, vor salva măcar firma partidului şi câţiva lupi tineri, de prăsilă? Sau că guvernul îşi inventariază pasiv-agresiv beteşugurile, dând vina pe greaua moştenire?

Este tot mai evident că politicienilor şi autorităţilor le convine să arunce pe piaţă produse expirate, pentru că pot folosi toxiinfecţiile rezultate în interesul propriului grup. Grup de interese.

XS
SM
MD
LG