Linkuri accesibilitate

O discuție pe tema Unirii, oricât de legitimată istoric și identitar, nu mai poate fi purtată în termenii și în stilistica anului 1918 și nici măcar cu limbajul de-acum 25 de ani, din zorii independenței R. Moldova.

Republica Moldova a trăit frenetic la sfârșitul săptămânii trecute aniversarea celor 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Presa a scris pe larg despre reuniunea „Sfatului Țării 2”, despre impresionantul marș al Unirii, de duminică, 27 martie, pe bulevardul Ștefan cel Mare. Această avalanșă de știri și comentarii pe tema Unirii este o noutate pentru mass-media din Moldova, deoarece până acum subiectul a fost unul marginal, rezervat știrilor de la subsol și mai ales se afla fie „în custodia” unor politicieni demagogi, fie a unor ONG-uri care reușeau să scoată în stradă un număr limitat de oameni la o manifestație.

Mă voi opri în cele ce urmează mai pe larg asupra unuia dintre evenimentele aniversare de săptămâna trecută, e vorba de Congresul Diasporei Unioniste, care s-a desfășurat sâmbătă, 26 martie, la Academia de Teatru, Muzică și Arte Plastice din Chișinău, chiar în sala în care Sfatul Țării a votat în 1918 Unirea Basarabiei cu România. Diaspora s-a impus pe agenda publică internă de când Moldova trăiește, dramatic, fenomenul migrației forței sale de muncă. Sute de mii de oameni au plecat în anii post-sovietici să-și caute pâinea peste hotare, să recunoaștem – cei mai activi, curajoși, dar și cei mai disperați concetățeni ai noștri. În ultimii ani, circulația către și dinspre țările europene devenind mai ușoară, emigranții moldoveni au putut să-și facă simțită mai intens prezența în Moldova.

S-a scris mult despre banii/remitențele pe care le trimit acești oameni, pentru a menține economia națională pe linie de plutire, dar mai puțin despre ideile cu care se întorc moldovenii după ani de muncă și conviețuire printre străini. Tot ce știm, cu siguranță, este că majoritatea conaționalilor noștri din diaspora occidentală au votat cu regularitate în ultimii șapte ani pentru partidele proeuropene de la guvernare dar, din păcate – ca și cei de acasă – au primit prea puțin drept răsplată pentru angajamentul lor democratic din partea clasei politice de la Chișinău.

Mulți dintre moldovenii plecați și-au descoperit latinitatea, conștiința națională abia în țările occidentale – un proces de evoluție mai accelerat decât dacă nu și-ar fi părăsit vetrele –, de aceea tot ei au devenit și cei mai fervenți adepți ai integrării europene și ai Unirii Republici Moldova cu România, transferând în această pasiune a lor întreaga exasperare cu care s-au ales după ce-au învestit atâtea speranțe în noii politicieni afirmați după căderea regimului Voronin.

Această patimă am simțit-o și la Congresul de sâmbătă al Diasporei unioniste. A fost a doua reuniune de acest fel, după cea din aprilie 2015, de la București, organizate ambele de Platforma Unionistă „Acțiunea 2012”. Am întâlnit conaționali de-ai noștri de pe mai multe continente, oameni mai vârstnici precum domnii Mircea Popescu din Statele Unite sau Alexandru Herlea din Franța, fost ministru în guvernul Convenţiei Democrate de la Bucureşti, binecunoscuți pentru activitatea lor de promovare a valorilor românești, dar și tineri din Suedia, Anglia, Canada, China, Germania, Elveția, Spania, Danemarca și alte țări, care și-au plătit din banii lor deplasarea la Chișinău. Așa încât, văzându-le entuziasmul și mobilizarea, inclusiv pasiunea celor două inimoase moderatoare ale Congresului, Alina Ieremciuc și Marcela Ciobanu, mi s-a părut nedrept ca noi, cei de la Chișinău, de dragul cărora acești oameni au străbătut mii de kilometri pentru a susține cauza Unirii, să stăm acasă și să privim de pe margine…

Am audiat comunicări foarte docte, cum a fost, de pildă, intervenția lui Dorin Dușceac, doctor în fizică, cercetător la Institutul Naţional de Ştiinţe Aplicate (INSA) din Lyon, Franţa, despre alternativele ecologice care pot constitui o chezășie a independenței energetice a Moldovei. Sau ampla analiză economică a Unirii, în cifre și fapte, prezentată de Iulian Gramațki, de la Mișcarea „Tinerii Moldovei”. Aș remarca de asemenea comunicarea colegii noastre, Eugenia Bojoga, profesor la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj, care a vorbit despre situația lingvistică a Basarabiei în anii 1917-1918, atunci când, ajuns în redacția ziarului „Cuvânt Moldovenesc” – singura publicație în limba română în gubernia prutonistreană –, ardeleanul Onisifor Ghibu constata uimit că redactorii săi, aprigi militanți ai Unirii, vorbeau mai mult rusește între ei, pentru că le lipsea bagajul necesar de cuvinte românești. Atât de cruntă fusese rusificarea…

Comunicând cu reprezentanții Diasporei, am sesizat la ei nu doar o anumită nerăbdare şi pasiune pentru idealul Unirii, ci şi o privire mai detașată, care nu se împiedică în anumite detalii care pe noi, cei din Moldova, ne preocupă zi de zi, otrăvindu-ne existența. Eu le spuneam de statul capturat de oligarhi, despre miliardul furat, despre propaganda rusă etc. Și replica lor era: „da, cunoaștem aceste realități, dar dacă ne-am adunat pentru Unire, ceea ce contează este să găsim soluții, să lucrăm cu categorii mari, care să ne ajute să mișcăm lucrurile înainte. Toate acestea se văd foarte clar din exterior: numai uniți putem apropia obiectivul pe care ni-l dorim...

Dându-le dreptate pe fond, le-am spus că o discuție pe tema Unirii, oricât de legitimată istoric și identitar, nu mai poate fi purtată în termenii și în stilistica

E nevoie să delimităm unionismul europenist de naționalismul protocronist, autarhic, profesat de unii corifei ai românismului basarabean. ...

anului 1918 și nici măcar cu limbajul de-acum 25 de ani, din zorii independenței Republicii Moldova. Această dezbatere nu se poate lipsi de luarea în considerare a unor factori interni, complicați, din Republica Moldova. De asemenea, e nevoie să delimităm unionismul europenist de naționalismul protocronist, autarhic, profesat de unii corifei ai românismului basarabean.

Azi, valori românești înseamnă valori europene, înseamnă în primul rând lupta anticorupție – principala problemă a Republicii Moldova. Ultimul lucru pe care ni-l dorim este ca un ideal național, pe care mulți basarabeni, oameni simpli și intelectuali, l-au purtat în suflet, plătind cu ani grei de suferință în timpul ocupației sovietice, să fie exploatat cinic de regimul oligarhic de la Chișinău, care caută diverse subterfugii pentru a înlocui imperioasa agendă a reformelor cu un subiect ce inflamează spiritele într-o societate și așa profund divizată…

Schimbând perspectiva, să observăm că manifestațiile dedicate Unirii au provocat ieșiri violente din partea politicienilor pro-ruși de la Chișinău. Dodon, Usatîi şi alții i-au declarat „trădători” şi „criminali de stat” pe moldovenii care văd în Reunirea cu România soluţia pentru ieşirea din interminabila tranziție post-sovietică și garanția integrării europene şi euroatlantice a Moldovei. Politicienii pro-ruși ar fi trebuit de mult să se obişnuiască cu pluralismul de opinie și să lase deoparte putinismul și stalinismul reşapat care îi macină. Unei pledoarii pașnice, democratice, care se înscrie în rigorile legii, pentru Unire, nu te opui formulând amenințări cu interzicerea viziunilor care nu-ți convin sau, mai rău, prin chemări la arme și la răfuială fizică. Vino cu argumente, cu idei mai bune, dacă ești în stare, și mai ales dacă le poți susține oferind dovada onestității și integrității tale ireproșabile. Or, tocmai în zona moralității politicienii pro-Est au și cele mai mari probleme de credibilitate.

Republica Moldova este patria tuturor cetățenilor săi, încât nimeni nu poate fi exclus din dezbaterea asupra viitorului acestui stat, nici moldovenii de acasă, cu varietatea opțiunilor pe care le exprimă, nici Diaspora unionistă, pentru că tot ce contează este fericirea și propășirea acestui popor. Doar că binele trebuie întemeiat pe valori reale, nu mimate sau declamate conjunctural, pentru a fi uitate a doua zi după alegeri.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG