Linkuri accesibilitate

Belgia în teroare: numărul morților atentatelor de marți 22 martie a crescut la 35


„Huligani”  belgieni îin Piața Bursei de la Bruxelles, 27 martie 2016

„Huligani”  belgieni îin Piața Bursei de la Bruxelles, 27 martie 2016

Operațiunile polițienești continuă, și apar semne de deteriorare a climatului social.

În cursul dimineții de luni 28 martie s-a anunțat că numărul victimelor în urma atentatelor din 22 martie a urcat la 35, după ce patru răniți grav și-au pierdut viața în terapie intensivă.

Cifra de 35 de morți îi include și pe cei trei teroriști sinucigași care s-au aruncat în aer la aeroport și într-o stație de metro săptămâna trecută. Trei victime rămân neidentificate. Numărul răniților depășește 300.

În paralel cu aceasta, operațiunile de poliție continuă, iar în Bruxelles șase persoane au fost arestate în cursul nopții de duminică spre luni. Belgia și Franța își coordonează operațiunile, în vreme ce arestări de islamiști din celulele ramificate între Franța și Belgia au avut loc și în Olanda, Germania și Italia.

Între timp, apar și semne de deteriorare a climatului social în Belgia. După o manifestare violentă a extremei drepte duminică în Bruxelles, o grupare de extrema dreaptă, Generația Identitară, aripa tânără a partidului Blocul Identitar, creată în Franța, dar care are ramificații și în alte țări europene, a convocat pentru sâmbătă o manifestație cu tema 'Să expulzăm islamiștii', protestul urmând să se desfășoare în cartierul bruxellez Molenbeek, de unde provin și unii dintre autorii atentatelor de la Paris și Bruxelles.

'Afară cu islamiștii din Europa', sună comunicatul postat pe Facebook prin care se convoacă marșul ce va avea loc în Piața Primăriei din Molenbeek, cartier descris în textul difuzat drept un 'simbol al războiului care nu se desfășoară la Mosul sau Palmira, ci între zidurile noastre'.

Respectiva mișcare de extrema dreaptă mai afirmă că 'a sosit momentul să se termine cu 'je suis', cu lumânările și cu manifestațiile pentru pace și să lansăm semnalul recuceririi’.

Primarul din Molenbeek, Françoise Schepmans, a declarat postului de televiziune francofon RTBF că nu a primit nicio solicitare pentru autorizarea acestui marș și, chiar dacă organizatorii manifestației vor cere autorizarea ei, în niciun caz marșul nu va fi aprobat, ea insistând că primăria 'nu are de gând să lase un grup de nebuni incontrolabili să se exprime'. Françoise Schepmans a avertizat că, dacă totuși protestul se va desfășura, poliția va interveni, la fel cum s-a întâmplat duminică în cazul manifestației grupului de naționaliști care s-au adunat în Piața Bursei din Bruxelles.

În sfârșit, în Franța ministrul de interne, Bernard Cazeneuve, a confirmat că arestatul Reda Kriket, un fost infractor în vârstă de 34 de ani, arestat joi în Boulogne-Billancourt (periferia pariziană) era implicat într-un plan de atentat ‘într-un stadiu avansat'. Mai multe puști de asalt, inclusiv kalașnikov, și explozibili au fost descoperite într-un apartament din centrul unei alte suburbii pariziene. Reda Kriket trăise trei ani în Bruxelles, fiind implicat în aceeași rețea de recrutare de jihadiști cu autorii atentatelor din Paris și Bruxelles.

XS
SM
MD
LG