Linkuri accesibilitate

„Societatea deschisă” nu poate funcționa pe indignare și răzbunare, își ameliorează în permanență legile.

Salah Abdeslam nu vrea să colaboreze cu justiția. Da, teroristul încă în viață, implicat în atentatele de la Paris și cu legături cu cei care le-au comis pe cele din Bruxelles, omul care a fugit fără să se arunce în aer și care a stat pitit patru luni de zile în Molenbeek, nu vrea să le spună nimic anchetatorilor. Folosește dreptul său de a păstra tăcerea. Poate, dacă ar fi vorbit la timp, atentatele din Bruxelles puteau fi evitate.

La asta, parcă auzim comentarii indignate: - „Cum adică nu vrea? 130 de morți la Paris, 35 la Bruxelles, iar el refuză să coopereze? O simulare de înec (waterboarding) sau o mână strânsă la ușă l-ar face imediat vorbăreț.”

Așa ajungem la chestiunea delicată a drepturilor criminalilor. In „societatea deschisă”, cum o numea Karl Popper pe a noastră, această societate a toleranței care are atâția inamici, până și drepturile teroriștilor sunt respectate, tocmai pentru că noi nu suntem ca ei.

În Belgia, drepturile celor arestați și anchetați sunt reglementate de așa-numita Lege Franchimont, echivalentul drepturilor Miranda în SUA, incluzând și dreptul de a tăcea, știind că tot ceea ce spui poate fi folosit împotriva ta; și de legea Salduz, care impune prezența obligatorie a unui avocat la interogatorii. Ba chiar, arestatul are voie să se întrețină în privat cu avocatul, fără să audă anchetatorii.

Abdeslam și-a găsit pe loc un avocat excepțional, pe Sven Mary, avocat vedetă, care ar fi gata chiar să-l apere gratis și care pentru asta a fost deja agresat în biroul său de un necunoscut indignat.

Aici intervine iarăși paradoxul „societății deschise”: da, până și Dutroux, violatorul de copii, a avut dreptul la un avocat. Iar avocații uneori chiar își iau rolul și funcția în serios, căutând faliile statului și ale legilor, ei nu fac precum avocatul lui Ceaușescu care își acuza clientul. Fac mai degrabă precum acel James Donovan (jucat de Tom Hanks în filmul lui Spielberg, Bridge of Spies), numit din oficiu pentru a-l apăra pe spionul sovietic Rudolf Abel.

Sau ca răposatul avocat francez Jacques Vergès, care a apărat khmeri roșii genocidari, criminali naziști și pe teroristul Carlos Șacalul. Supranumit „avocatul Diavolului”, Vergès voia să-l apere și pe Slobodan Miloșevici, ba chiar a declarat odată: - „L-aș apăra și pe Bush! Dar numai dac-ar fi de acord să pledeze vinovat.”

Și uneori, găsind o falie în sistem, avocații chiar reușesc să facă să fie eliberat un criminal, descoperind un viciu de procedură.

„Societatea deschisă” nu poate funcționa pe indignare și răzbunare, așa că deocamdată teroristul tace și e apărat. Ceea ce face însă, „societatea deschisă”, este că își ameliorează în permanență legile, de-ar fi și numai pentru a evita o situație precum în toamna trecută, când niște teroriști prezumtivi (poate chiar cei care au comis recentele atentate) scăpaseră și dispăruseră în Bruxelles într-un weekend pentru simplul motiv că legea belgiană nu permite percheziții noaptea și duminica. Legea e pe cale de a fi modificată, dar pentru moment poliția belgiană trebuie încă să aștepte ora 6 dimineața pentru a suna la ușa ta… sau pentru a ți-o sparge.

XS
SM
MD
LG