Linkuri accesibilitate

„A fost o săptămână în care potriveala de-acasă nu s-a potrivit cu cea din oraș”


Jurnalul săptămânal cu Mihai Tașcă.

Născut în 10 noiembrie 1959 la Buțeni, raionul Hancești. A absolvit Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova. A făcut studii de doctorat la Universitatea București și cea din Chișinău. A activat la Consiliul raional Râbnița și Camera Înregistrării de Stat. Expert în domeniul arhivelor. Membru al Consiliului știinţific-specializat pentru conferirea gradului știinţific de doctor în drept, la specialitatea “Teoria generală a dreptului; Istoria statului și dreptului; Istoria doctrinelor politice și de drept”. Secretar al Comisiei prezidențiale pentru studierea și aprecierea regimului totalitar comunist din Republica Moldova. Autor, coordonator, editor, responsabil de ediţie a 10 lucrări și a peste 60 de articole știinţifice. Dr. în drept, cercetător științific superior la Institutul de Cercetări Juridice și Politice al Academiei de Științe a Moldovei.

Luni

Ziua a început ceva mai devreme ca de obicei, întrucât, fiind în preajma celei mai mari sărbători naționale - 27 martie, Ziua Unirii Basarabiei cu România, la solicitarea dl Tudor Iașcenco, redactor-șef al ziarului ”Cuvântul” de la Rezina, un vechi prieten de al meu, am definitivat un articol promis.

La ora 9 eram deja la Arhiva Națională. Arhiva Națională este instituția unde merg cu regularitate de aproape 20 de ani și este locul unde mă simt cel mai bine.

Arhiva, de care m-am îndrăgostit întâmplător, m-a captivat prin oportunitatea de a cerceta trecutul, de a descoperi atâtea taine și fapte mărețe, dar și triste ale istoriei noastre. Dacă nu ar fi și alte lucruri de făcut, aș avea un singur traseu dus-întors: arhiva și acasă.

Au fost timpuri când mă aflam în sala de studiu de luni până vineri și de la data de 1 a lunii până la 31. Acum, deoarece merg și în alte arhive și mai am obligații de serviciu la institut, inclusiv mai multe lucrări în manuscrise, încerc să ajung la arhivă o dată sau de două ori pe săptămână.

Chir dacă actuala administrație a Serviciului de Stat de Arhivă pune piedici privind accesul la informație (lucru de neînchipuit pentru o societate democratică, personal în ultimii 3 ani am fost obligat să intentezi 3 procese în instanță pe care le-am câștigat pe toate), arhiva rămâne locul la care țin foarte mult.

Marți

La ora 9 eram la Institut, iar la 11 am avut o ședință. Împreună cu câțiva colegi sunt implicat în redactarea unui studiu privind ”Creația legislativă”. Proiectul a demara cu ceva timp în urmă, iar echipa de redactare se întrunește cu regularitate pentru a face schimb de opinii.

După amiază am citit lucrarea de diplomă a Dumitriței-Răluca Parfentie, studentă la Facultatea de istorie a Universității București, în care abordează una din metodele de propagandă a Uniunii Sovietice: ambalajul bomboanelor. Este cunoscut că regimul sovietic a folosi orice modalitate pentru a-și propaga ideile utopiste. Pe ambalajul bomboanelor sovietice s-a imprimat fabrici și uzine, versuri cu caracter propagandistic, copii veseli, sugerându-se viața fericită a copiilor în URSS, chipul soldatului supradimensionat, a pionerului, etc. N-a lipsit chipul lui Lenin, Stalin, Sverdlov, Kalinin, Dzerjinschi și alți conducători ai URSS.

Bună lucrare, documentată. Am s-o recomand pentru susținere și publicare cu toată plăcerea.

Miercuri

La invitația primarului de Ghidighici, dl Serafim Isac, am participat la un eveniment dedicat Zilei Unirii Basarabiei cu România. Nu este pentru prima dată când merg la Ghidighici. Primăria și administrația școlii organizează frecvent manifestări cu caracter cultura și național.

Alături de colegii Maria Danilov și Ion Negrei am avut o întrevedere cu profesorii și elevii gimnaziului ”Ion Costin” din localitate, cărora le-am vorbit despre semnificația zilei de 27 martie, despre consăteanul lor Ion Costin, deputat în Sfatul Țării, fost primar de Chișinău, unul dintre cei 86 de patrioți care au votat Unirea Basarabiei cu România.

Elevii și profesorii au manifestat un interes deosebit pentru evenimentele din anii 1917-1918 din Basarabia care au precedat votul Sfatului Țării din 27 martie 1918. Mă bucur că acești tineri învață istoria adevărată și sunt mult mai informați decât eram noi la vremea noastră.

În legătură cu Sfatul Țării mă întristează faptul că numărul celor care vor să profite de ideea Unirii crește de la an la an, unii mai nou chiar se auto-intitulează ”Membri ai Sfatului Țării-2”. Crearea Sfatului Țării-2 este o ideea păguboasă care dăunează enorm istoriei. Legislativul din 1917-1918 a fost unic în felul său, a avut legitimitate, a întrunit în rândurile sale persoane curate și demne de a fi membri al parlamentului care a votat Unirea.

Pare a fi un aranjament cine ar trebui să devină “membri ai Sfatului Țării 2”, planează suspiciuni asupra unor ”unioniști de serviciu” sau care suferă de criza de imagine. Aș fi curios să știu cine din ”Membrii Sfatului Țării-2” se identifică cu Pan Halippa, Ion Inculeț, Ion Pelivan sau Constantin Stere și care dintre ei ”este în stare să se jertfească pentru unire”, așa cum s-au jertfit Teodosie Cojocaru, Teodor Neaga, preotul Alexandru Balta și alți deputații care au fost capturați de sovietici în 1940 și exterminați.

Joi

Ziarul „Cuvântul” mi-a publicat articolul intitulat „Făuritori ai Unirii din județul Orhei”, expediat luni dimineața.

Obligațiile de serviciu pe care le am la Institut mă obligă să merg, cel puțin, marțea și joia pentru prezență. În această zi a avut loc o masă rotundă cu genericul „Forme de conflict în spaţiul post-sovietic: lecţii de învăţat pentru Ucraina şi Republica Moldova”. Specialiști din ambele state au examinat cauzele apariției conflictelor militare în Ucraina și Republica Moldova și căile posibile de rezolvare ale acestora.

După amiază am mers la Centrul de Cultură și Istorie Militară din Chișinîu, unde, de ceva timp, acord consultanță, punându-i la dispoziție și unele materiale și documente pentru muzeul Ocupației Sovietice, deschiderea căruia e stabilită pentru sâmbătă, 26 martie. Fiind pe ultima sută de metri, am stat până târziu.

Vineri

În sfârșit am prins o zi liberă pentru a scrie. Noianul de dosare și informații stocate în calculatorul meu își așteată rândul pentru a vedea lumina tiparului.

Am lucrat la un volum de documente accesate în Arhivele de la București, în fond, continuarea volumului din 2015 privind evenimentele din Basarabia din vara tragicului an 1940 și soarta basarabenilor refugiați peste Prut.

Ziarul ”Jurnal de Chișinău” a publicat un interviu realizat cu mine la începutul săptămânii. Istoricul și ziaristul Ilie Gulică s-a interesat despre culegerea apărută anul trecut ”Dezmembrarea României. Anexarea de către URSS a Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herța din 28 iunie 1940”, despre documentele publicate, despre tragedia refugiului, umilințele care la au fost supuși basarabenii la trecerea frontierei de pe Prut, despre comportamentul minorităților naționale etc.

Sâmbătă

Am avut o întrevedere cu un coleg pentru a schița o lucrare începută de câțiva ani, iar în a doua parte a zilei particip la deschiderea Muzeului ocupației sovietice de la Centrul de Cultură și Istorie Militară din Chișinău.

Aștept cu nerăndare siua de duminică 27 martie, întrucât se împlinesc 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România și voi participa alături de cei cu suflet românesc la festivitățile anunțate: mai întâi la pelerinajul tradițional de la Cimitirul central ortodox din str. Armenească, unde sunt înmormântați 11 deputați în Sfatul Țării, apoi la cele din centrul capitalei.

Ce am reușit sau n-am reușit în săptămâna aceasta?

A fost o săptămână în care potriveala de-acasă nu s-a potrivit cu cea din oraș. Planurile făcute de cu seară erau date peste cap a doua zi.

Mi-au apărut două articole în dăuî ziare, unul la Rezina și altul la Chișinău. Emisiunea Pur și Simplu de la Radio Europa Liberă a pus pe post două reportaje cu participarea mea.

N-am am reușit să ajung la arhivă, să citesc, căci teancul de cărți de pe birou se adună pe zi ce trece. Nici în această săptămână vecinul de jos nu a terminat reparația – bătăile cu ciocanul și zgomotul bormașinii m-au însoțit în fiecare zi, semn că viața continuă în Chișinău.

XS
SM
MD
LG