Linkuri accesibilitate

Povestea de dragoste dintre Dorrigo şi Amy dă măsura tragismului acestui roman.

Să preiei un titlu poetic al lui Basho, clasic al literaturii nipone din sec. XVII-lea, pentru a descrie atrocităţile armatei japoneze din cel de-al Doilea Război Mondial, iată o strategie ce ţine mai degrabă de artele marţiale – să întorci forţa adversarului împotriva sa –, pe care australianul Richard Flanagan o foloseşte cu brio în romanul O cale îngustă spre nordul îndepărtat, Litera, 2015.

„A fi prizonier e mare ruşine. Foarte mare! Recuperaţi-vă onoarea construind calea ferată pentru împărat. Mare onoare. Foarte mare!”, cu aceste cuvinte îi întâmpină un ofiţer japonez pe cei o mie de prizonieri australieni, debarcaţi în jungla Siamului, pentru a construi o cale ferată între Thailanda şi Birmania. Aşadar, pe de o parte, „spiritul japonez [care] este el însuşi calea ferată, iar calea ferată e spiritul japonez, calea noastră îngustă spre nordul îndepărtat, ajutându-ne să purtăm frumuseţea şi înţelepciunea lui Basho în toată lumea”; pe de-alta, sacrificiul a sute de mii de „sclavi goi în sectorul lor de Linie, doar cu frânghii şi ţăruşi, ciocane şi drugi, coşuri din paie şi sape, cu spatele, cu picioarele, cu braţele şi cu mâinile, [care] începură să defrişeze jungla pentru Linie, să spargă piatră pentru Linie, să care pământul pentru Linie”, iar în curând şi „să moară pentru Linie”.

Chiar şi după construirea Liniei, într-un timp record de doar 18 luni, „Calea ferată a morţii” îi va urmări pe supravieţuitori – colonelul Kota şi maiorul Nakamura, responsabilii niponi, scapă de justiţia americană, sub nume false; colonelul Dorrigo Evans, Şefu’ prizonierilor australieni, nu încetează să le poarte de grijă oamenilor săi, câţi vor fi rămas în viaţă, şi după eliberare.

Nu atrocităţile războiului, nici bestialităţile ce au loc zilnic în lagărul de muncă, ci povestea de dragoste dintre Dorrigo şi Amy, nevasta mult mai tânără a unchiului său Keith Mulvaney, dă măsura tragismului acestui roman, la fel cum cele trei cuvinte rostite de Evans pe patul de moarte rezumă trama sentimentală a naraţiunii: „Amy, amante, amour, şopti el, ca şi cum cuvintele ar fi fost funigei ce se înălţau şi cădeau, ca şi cum lumânarea ar fi fost povestea vieţii lui, iar Amy, flacăra”.

28 martie ’16

XS
SM
MD
LG