Linkuri accesibilitate

Elizaveta Breahnă: „A degusta nu este atât de uşor, este o responsabilitate foarte mare”


Interviul dimineții cu președinta juriului Concursului degustătorilor de vin.

Oficiul Naţional al Viei şi Vinului a desfăşurat în premieră un concurs al degustătorilor. Experţii selectaţi în cadrul acestui concurs, calificaţi ca degustători autorizaţi, vor face parte din comisiile de degustare a vinurilor cu denumire de origine protejată şi indicaţie geografică protejată.

Elizaveta Breahnă

Elizaveta Breahnă

O convorbire pe această temă cu Preşedinta juriului acestui concurs, experta în vinificaţie a Oficiul Naţional al Viei şi Vinului, Elizaveta Breahnă.

Europa Liberă: Un concurs pe care-l prezidaţi, desfăşurat sub auspiciile Oficiul Naţional al Viei şi Vinului, un concurs pentru oficializarea – să spunem aşa – a degustătorilor calificați care urmează să facă parte din comisiile de degustare la evaluarea conformității vinului şi a produselor pe bază de vin înainte de plasarea lor pe piață. Până acum degustătorii ce statut aveau? În baza a ce era luată în considerație expertiza lor?

Elizaveta Breahnă: „Adevărat aţi spus, pentru prima dată a avut loc un astfel de concurs-examen pentru degustătorii experţi, care deja au primit acest calificativ în urma cursurilor organizate de Universitatea Tehnică în asociere cu Uniunea Oenologilor din Moldova. Urmare a amendamentelor la Legea Viei şi Vinului, care a fost armonizată la regulamentele europene, trecem la noi categorii de vinuri şi anume producerea vinurilor cu denumire de origine protejată, indicaţie geografică protejată şi vinul de calitate cu marca Wine of Moldova. În Lege a fost stipulat că acest tip de vinuri care sunt de o calitate înaltă să fie evaluate organoleptic înainte de plasare pe piaţă de către comisii formate din degustători autorizaţi.”

Europa Liberă: La astfel de concursuri, ce criterii se aplică faţă de degustători? Adică, ce trebuie să poată în primul rând un degustător model, un degustător calificat?

Elizaveta Breahnă: „Responsabil pentru autorizarea degustătorilor, conform legislaţiei în vigoare, este Oficiul Naţional al Viei şi Vinului. În conformitate cu Legea, Oficiul Naţional formează o comisie din cinci membri care sunt reprezentanţi al organului de reglementare, al unei instituţii de învăţământ de profil, al unui institut ştiinţific de profil, al Oficiului Naţional al Viei şi Vinului şi din partea asociaţiilor de producători, de producere a vinului cu indicaţie geografică protejată. Această comisie elaborează testele grilă. Examenul constă din proba scrisă şi cea practică. Toţi doritorii au avut ocazia să depună cerere pentru a participa la acest concurs. La proba scrisă a fost un test grilă din 22 de puncte, iar la cea practică din 10 mostre de vin, categoria vinuri seci albe, roze, roşii şi divin.”

Europa Liberă: Poţi deveni degustător doar prin efort, adică învăţând, sau trebuie sa ai şi un dar în acest sens?

Elizaveta Breahnă: „Nu numai un dar, ci şi o practică trebuie să ai. A degusta nu este atât de uşor. Pentru a aprecia calitatea unui vin nu este suficient ca degustătorul să zică îi place sau nu acest vin. Degustătorul trebuie să poată să caracterizeze produsul în baza evaluărilor vizuală, olfatică şi gustativă. Este o responsabilitate foarte mare. Un simplu degustător nu cred că s-ar descurca.

De fapt, rezultatele acestui concurs, pe care le vom avea astăzi, în prima jumătate a zilei, ne vor arăta competenţa şi numărul celor care au susţinut acest examen din 49 de participanţi. Testele nu au fost complicate şi sperăm că fiecare şi-a demonstrat profesionalismul.”

Europa Liberă: Ce putere de decizie vor avea degustătorii autorizaţi care vor câștiga acest concurs?

Elizaveta Breahnă: „Degustătorii care vor trece cu brio examenul vor obţine certificate de degustători autorizaţi. Va fi formată o listă a acestor degustători care este deţinută, conform legislaţiei, de către Oficiul Naţional al Viei şi Vinului. Aceşti degustători vor forma comisii de degustare, care vor participa la evaluarea organoleptică în procesul de certificare a produselor de vin şi pe baze de vin înainte de plasarea acestora pe piaţă. Cum vor fi aleşi aceşti degustători în comisii? Până acum era o comisie, la care era numit un preşedinte. Acum regulamentul prevede altă procedură. La 31 martie va fi finisată elaborarea unui soft, care va selecta prin rotaţie degustătorii care trebuie să participe la degustare. Trebuie să fie de la cinci la 11 degustători. La fiecare şedinţă va fi ales preşedintele comisiei.”

Europa Liberă: Luând în consideraţie că de „verdictul” unui degustător autorizat va depinde plasarea vinurilor sau derivatelor de vin pe piaţă, cum se va putea evita, de exemplu, corupţia în breaslă, adică, de exemplu, cumătrismul?

Elizaveta Breahnă: „Tocmai de asta am elaborat acest soft. Totul va fi codificat, depersonalizat. În baza softului secretarul doar introduce datele, iar rezultatele sunt produse de soft. Degustătorii nu vor mai îndeplini fişa de degustare manual. Ei vor şti doar categoria vinului, adică că este alb, roşu, roz, anul roadei şi indicaţia georgrafică. Dacă până acum degustarea se făcea în baza punctajului de 10 baluri, atunci, de acum încolo, conform organizaţiei internaţionale a viei şi vinului degustarea se va face în baza unor fişe de 100 de puncte. Astfel se poate aprecia mai detaliat organoleptic un vin. Degustatorii vor fi la calculatoare, tablete şi vor trebui doar să apese butoane, iar rezultatul va fi furnizat de soft, în formă electronică.”

Europa Liberă: Aţi spus că 49 de profesionişti au participat la concurs. Bănuim că cei care vor fi autorizaţi ca degustători vor fi mai puţini, habar nu am. Este totuşi acest număr al elitei oenologilor adecvat, suficient pentru industriei moldovenească a vinului, să spunem aşa?

Elizaveta Breahnă: „Au fost şi vinificatori notorii, cu un stagiu mare de muncă. Au fost şi tineri. Conform legislaţiei, orice doritor care are studii în vinificaţie, care deţine deja certificatul de degustător expert avea dreptul să participe la concurs.

Concursul se va desfăşura de două ori pe an. Când vor fi în jur de 20 de doritori, iarăşi se va petrece un astfel de examen. Mulţi nu au participat pentru că nu deţin certificatul de degustători experţi, adică nu au trecut nişte cursuri în urma cărora să fie calificaţi ca degustători. Nu există o limită. Examenul este foarte serios, nu-l vor trece cei care nu sunt competenţi. În timp, toţi degustătorii care vor trece onest acest concurs vor fi incluşi în lista degustătorilor autorizaţi.”

XS
SM
MD
LG