Linkuri accesibilitate

Comparată cu dezastrul european, zvârcolirile Moldovei par ca de fiecare dată ridicole și atemporale.

WEB

Vitalie Ciobanu, 23 martie 2016

Lumea devine un loc tot mai primejdios. Vorbesc de lumea civilizată, pentru că la Est de noi sau în Orientul Mijlociu – zonele la care ne putem raporta mai ușor în ce privește distanțele fizice – răul zburdă în voie, produce victime cu sutele de mii, fără ca predicatorii binelui să îl poată învinge. Și totuși cu ce ne-am alege dacă am renunța la partea luminoasă a existenței, cu ce vom înlocui valorile universale: umanismul, dreptatea și echitatea, solidaritatea, compasiunea, pluralismul, toleranța față de cel diferit de noi?...

Atentatele de la Bruxelles de marți, 22 martie 2016, cu zeci de victime civile, ca și masacrele de la Paris de anul trecut, zdruncină încrederea că Europa își va păstra intact spiritul care a făcut-o atât de atractivă pentru cei care au trăit circa o jumătate de veac în spatele Cortinei de fier. Exact în acest interval de timp în vestul continentului nostru popoare care s-au războit secole la rând, precum francezii și germanii (exemplul cel mai relevant!) și-au dat mâna prin contribuția a doi politicieni: francezul Robert Schuman și germanul Konrad Adenauer, care au dorit să construiască o Europă a păcii, prosperității și colaborării dintre popoare – ideal instituționalizat prin apariția Uniunii Europene.

Europa a fost râvnită de popoarele subjugate de regimurile totalitare și pizmuită de inamicii libertății – ieri de soviete, care luptau împotriva „dușmanului ideologic din Vest”, azi de integriștii musulmani, care omoară în numele unei religii. Sentimentul de deznădejde ce ne cuprinde urmărind reportajele de război… de la Bruxelles – orașul care găzduiește principalele foruri europene și euroatlantice – este echivalent cu stupoarea instalată în sufletele noastre la 11 septembrie 2001, când am văzut că citadela inexpugnabilă a Occidentului, că tărâmul tuturor dezmoșteniților care își căutau un loc de refugiu și o viață mai bună și mai dreaptă – am numit Statele Unite ale Americii – sunt atacate de o haită de teroriști islamici. Acești zbiri cu chip de om nu au de oferit o soluție mai bună la modelul de civilizație occidental, alternativa propusă de ei este sclavia sau moartea.

Ce va fi mai departe? Spre ce lume ne îndreptăm? Spre un nou spațiu al recluziunii, spre o lume a nesfârșitelor controale în aeroporturi, în stațiile de metrou, în cinematografe și în alte locuri publice? Reinventăm frontiere, ridicăm ziduri de învrăjbire, instalăm garduri de sârmă ghimpată? Ce mai rămâne din valorile europene, din valorile universale pe care ni le dorim și noi, est-europenii, și mai ales, noi, ex-sovieticii?...

Uniunea Europeană trebuie să reziste în fața „celor care aduc groaza” - ca să citez titlul unui celebru eseu al lui Hans Magnus Enzensberger despre terorismul islamic. Uniunea Europeană are nevoie de un sistem de securitate coordonat și bine pus la punct. Sigur se vor face destule corecturi, vom avea declarații și promisiuni de întărire a siguranței cetățenilor europeni din partea oficialilor de la Bruxelles și din alte capitale, dar ceea ce trebuie schimbat este eficiența și rapiditatea acțiunilor de pe teren. Uniunea Europeană s-ar cuveni să-și creeze un „Minister de Interne” transnațional a cărui independență și promptitudine a deciziilor să nu fie afectate de lentoarea și unanimitatea uneori greu de obținut în cadrul Comisiei, nemaivorbind de cacofonia guvernelor și parlamentelor țărilor-membre.

În același timp, cred că măsurile polițienești nu sunt de ajuns pentru a fortifica siguranța cetățenilor europeni, e nevoie de o mobilizare politică, civică și filozofică dacă vreți pentru apărarea valorilor europene, avem nevoie de o consolidare a identității europene. Dacă nu o vom face noi, va veni Putin, Dughin, Kiril și ceilalți apostoli ai panslavismului kaghebist, propunând Occidentului o altă „mântuire”, o altă formă de sinucidere eficace…

Comparată cu dezastrul european, zvârcolirile Moldovei par ca de fiecare dată ridicole și atemporale. Am aflat că deputații moldoveni plecați la Bruxelles, care au trăit îndeaproape coșmarul actelor teroriste, nu au pățit nimic. Foarte bine, oficialii moldoveni reprezintă o valoare națională inestimabilă, dar ce ne poate spune Ministerul de Externe despre soarta altor concetățeni de-ai noștri aflați la Bruxelles? În lumea de azi nu te mai poți baricada în găoacea ta, securitatea europeană înseamnă și securitatea Moldovei.

Până să ajungem însă la un nivel superior de înțelegere și solidaritate, valorile europene sunt subminate spornic la Chișinău de reprezentanții actualei puteri. După episodul penibil cu „subconștientul” care i-a jucat festa premierului Filip în fața europarlamentarilor, când a rostit buclucașa frază „frauda bancara… trebuie să continue”, o altă mostră de pro-europenism răsturnat ne-a livrat Mihai Ghimpu la un post TV de la Chișinău. Liderul liberal s-a arătat deranjat de investigațiile jurnalistice de la noi (a se vedea anticoruptie.md, Rise Moldova, Ziarul de Gardă, europalibera.org etc.), care scot în evidență veniturile ilicite ale demnitarilor. Faptul că ministrul Transporturilor, liberalul Chirinciuc, a fost găsit cu averi și afaceri ascunse, îl face pe șeful PL să declare că presa manipulează, că execută o comandă pentru a-i discredita pe liberalii de la guvernare. Dezvăluirile Rise Moldova n-au nicio valoare, susține Ghimpu, contează doar patalamaua CNI. Or, acolo liberalii stau bine, tabloul lor arată impecabil, pentru că șeful CNI a fost delegat chiar de Partidul Liberal. Și deoarece gândirea liberală trebuia să-și dezvăluie întreaga splendoare, Mihai Ghimpu mai afirmă că exigențele anticorupție asupra cărora insistă Uniunea Europeană nu pot fi aplicate în totalitate în Moldova. „Avem probleme cu acest pachet de integritate care, cred eu, dacă îl acceptam cum doresc europenii, am pune în pericol viaţa multor cetăţeni. Cerinţele care sunt acolo, să declari bunurile, asta înseamnă că ele ajung cunoscute și de lumea criminală.”

Ce șochează în atitudinea liderului liberal, despre care se crede că este mai apropiat de zona rurală, e că acesta nu se gândește la dezmățul criminal care îi afectează de ani de zile pe cetățenii de rând. Demnitarii afișați în scriptele CNI și în general bogătanii din Moldova își protejează averile cu garduri înalte și solide, își instalează camere video și sisteme de semnalizare, angajează servicii de pază private, poliția reacționează imediat la apelurile lor. Dar cine îi apăra pe oamenii de la țară în fața invaziei infracționale? Cine-i apără pe bătrânii noștri neputincioși și casele pe care le au în grijă, pentru că atunci când se întâmplă o prădăciune acolo poliția ajunge întotdeauna prea târziu și nu găsește urmele făptașilor. Știe Mihai Ghimpu că în satele basarabene a apărut o nouă formă de jaf: hoții sparg șoproanele și beciurile oamenilor și fură cartofi, știuleți de porumb, făină, borcane de murături? Fură ca să mănânce...

Gangsterii cu gulerașe albe, cei care deturnează milioane de euro din bani publici, ba au și dat lovitura cu miliardul, se simt la adăpost – lor n-ar trebui să le plângă de milă Mihai Ghimpu, mai bine ne-ar povesti ceva despre marea corupție parlamentară, căci nu pare deloc rușinat de cumpărarea la grămadă a deputaților. Are un spirit de compasiune foarte selectiv liberul liberal.

În concluzie, nu vom exagera spunând că valorile europene sunt periclitate în multe feluri în Vest și în Est. Mai puțin vizibil și mai puțin mediatizat, dar cu o eficiență la fel de frapantă, acest rău se manifestă în fostele state comuniste, unde corupția, demagogia, cinismul și nesimțirea politicienilor vulnerabilizează țara pe care pretind că o slujesc.

XS
SM
MD
LG