Linkuri accesibilitate

APADOR-CH: filosofia „avem de toate” a costat vieți omenești în cazul Colectiv


Doliu după incendiul ucigaș de la Club Colectiv
Doliu după incendiul ucigaș de la Club Colectiv

APADOR-CH a câștigat procesul intentat Ministerului Sănătății.

APADOR-CH a câștigat procesul intentat Ministerului Sănătății, pentru că acesta a refuzat să răspundă la întrebările formulate conform Legii privind accesul la informații de interes public (Legea 544/2001), pe tema măsurilor luate după accidentul din Clubul Colectiv. Argumentele de tipul „Avem de toate” nu țin în justiție, spun experții de la APADOR-CH.

În luna noiembrie a anului trecut, Asociația pentru apărarea drepturilor omului –Comitetul Helsinki (APADOR-CH) a cerut tuturor autorităților implicate în operațiunile de salvare a victimelor de la Clubul Colectiv să răspundă la un set de 20 de întrebări despre cum au gestionat situația. Este vorba despre incendiul din 30 octombrie 2015, în urma căruia au murit 64 de persoane și au fost rănite 150.

APADOR-CH a dat în judecată ministerul Sănătății, fiindcă a această instituție a refuzat să răspundă la majoritatea întrebărilor. Între ele ministerul a fost rugat să indice „fiecare autoritate sau entitate dintr-o altă țară, europeană sau nu”, căreia i s-a solicitat sprijinul, asistența sau ajutorul, precum și la ce dată, în ce mod a fost cerut ajutorul și ce anume s-a solicitat: personal medical suplimentar, medicamente, aparatură, transferul răniților în străinătate. APADOR-CH a vrut să mai știe și dacă a fost cerut sprijin din partea Comisiei Europene și mai ales când, precum și cine a făcut repartizarea răniților pe spitale, care au fost criteriile repartițiilor și de ce nu a fost folosită secția specială pentru arși de la Spitalul de urgență Floreasca din București.

Ministerul Sănătății a refuzat să răspundă și a pierdut procesul în instanță, dar Corpul de Control al Guvernului a constatat printr-un Raport că întreaga acțiune de salvare a fost necoordonată, cu multe elemente de improvizație din partea autorităților, că instituțiile au comunicat haotic, că au fost transmise informații contradictorii referitoare la numărul de pacienți și la infecțiile contactate în spitale și mai ales că autoritățile au refuzat să activeze mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene. De asemenea, documentul întocmit de executiv scoate la iveală că unele spitale nu aveau un protocol pentru situații de urgență, iar cele care aveau nu l-au folosit. Așa numitul Plan Roșu pentru cazuri excepționale a fost declanșat cu întârziere, iar baza materială a Serviciului de Ambulanță București este deficitară. Astfel trei sferturi dintre ambulanțe erau la data respectivă vechi și „în situație de casare”, iar Serviciul funcționa cu doar jumătate din personalul necesar.

APADOR-CH subliniază că întrebările pe care le-a adresat la cald Ministerului Sănătății, precum și concluziile din Raportul Corpului de control al Guvernului arată „nevoia de restructurare și de îmbunătățire a instituțiilor pe care se bazează România în cazul unor dezastre majore”. APADOR-CH mai precizează că „ascunderea neputinței instituționale în spatele unor poziții publice de tipul «avem de toate» a costat vieți omenești în cazul Colectiv” și ar putea costa „alte vieți pe viitor” dacă autoritățile “persistă în aceeași atitudine opacă”.

După incendiul de la Clubul Colectiv din București, guvernul condus de Victor Ponta a demisionat sub presiunea străzii, s-au deschis o serie de anchete penale pentru cei responsabili de prevenția în caz de incendiu, dar nu există încă investigații referitoare la oficialii care au coordonat salvarea victimelor. Din Raportul Corpului de control al guvernului rezultă că Raed Arafat, artizanul sistemului autohton de urgență și Nicolae Bănicioiu, fostul minsitru al sănătății ar fi principalii vinovați pentru viciile de procedură și mai ales pentru că au refuzat să ceară ajutor din afară.

XS
SM
MD
LG