Linkuri accesibilitate

„Banul iubeşte să fie numărat”, zice omul (mai cu seamă cel de-l are cu prisosinţă). Acum nişte ani, am cunoscut un librar care, ori de câte ori vânzările de carte scădeau dramatic, se apuca să numere banii din casă (mai punând şi de la el, la nevoie!), iar odată numărătoarea încheiată îşi făceau apariţia şi primii cumpărători.

În ziua în care Sergiu Cioclea a fost propus pentru postul de guvernator al Băncii Naţionale, îi spuneam eseistului Eugen Lungu că, dacă ar afla de această nominalizare, regretatul nostru prieten, poetul Eugen Cioclea (1948 - 2013) – boemul prin excelenţă, ce şi-a sfârşit zilele într-o sărăcie lucie! – s-ar scula din morţi, doar ca să-şi vadă nepotul „parizian” punându-şi semnătura pe noile emisii de bancnote moldoveneşti. (Între paranteze fie spus, însuşi poetul a apucat să-şi pună semnătura, în cei 65 de ani de viaţă, dintre care doar 25 de viaţă literară „la vedere”, pe trei cărţi de versuri – să fi fost doar Numitorul comun, din 1988, şi tot era de-ajuns ca să-i asigure un loc de cinste în istoria literelor române.) În replică, distinsul critic mi-a povestit o istorie auzită de la Nicolae Esinencu, alt stâlp de nădejde al boemei autohtone, păţanie ce s-ar fi petrecut prin anii ’70-’80, pe când toată lumea noastră literară bea cu Cioclea, dar nimeni, dar absolut nimeni nu-l publica. Ei bine, după un chef până hăt după miezul nopţii, Esinencu îl cară pe Cioclea la el acasă, nu înainte de a-i da şi bani de tren (10 ruble, renumitul червонец sovietic), preţul biletului până la Moscova, unde locuia pe atunci prietenul nostru. Nu mare i-a fost mirarea lui Esinencu a doua zi dimineaţa, când l-a găsit pe Cioclea dormind dus cu cămaşa îmbrăcată pe dos, având în buzunarul de la piept 10 ruble (ca şi cum chiar cel care i le-a dat ar fi venit noaptea să i le fure!). O fi fost, poate, reflexul omului care în tinereţe a tot dormit prin gări, dar şi premoniţia – dacă e să ne luăm după ce se spune în popor despre îmbrăcarea hainei pe dos – că toată viaţa va fi bătut, şi de străini, şi de ai săi!

Toate aceste reflecţii mi-au venit pornind de la gestul unei tinere taxatoare de troleibuz – să fi avut vreo 20 de ani, cel mai degrabă petrecuţi la ţară; în tot cazul, era evident mai tânără decât statul nostru! – care, trebuind să-mi restituie restul din 20 de lei şi văzându-mă mai îngăduitor, se porni să numere cu voce tare („una, doi, trei…”) bancnote de 1 lei, care mai de care mai slinoasă, poticnindu-se brusc înainte să ajungă la zece şi reluând numărătoarea de la „una, doi, trei…”. Ca un făcut, se poticni din nou, iar şi iar. Văzând cum mă uit fix la buzele ei mişcându-se ca nişte degete ce socotesc banii, fata nu se pierdu cu firea şi trecu la limba rusă: «один, два, три…». Şi aşa, cei 18 lei restanţi fură număraţi din prima, ca şi cum abia urmând logica alfabetului chirilic cifrele au răzbătut la capăt, de unde se rătăciseră în câteva rânduri prin alfabetul latin. Am rămas bouche beé – pe-o clipă mi-am imaginat-o numărând miliardul furat, în bancnote de 1$...

De bună seamă, în ce limbă se lasă număraţi banii moldovenilor? Că de câştigat, se ştie – fie «один, два, три…» (ruble), fie „one, two, three…” sau „un, dos, tres” sau „um, dois, três” sau „eins, zwei, drei” sau „un, deux, trois” (euro).

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG