Linkuri accesibilitate

Maria Pilchin: „Ar trebui să avem o negociere mai insistentă cu Ministerul Culturii încît să apară și la noi niște programe de promovare a cărții”


Maria Pilchin cu scritorul Norman Manea și soția sa la Salonul de Carte de la Paris

Maria Pilchin cu scritorul Norman Manea și soția sa la Salonul de Carte de la Paris

Interviul dimineții cu scriitoarea, critic literar și profesor universitar de la Chișinău.

La Paris s-a încheiat cea de-a 36-a ediție a Salonului de Carte, unul dintre cele mai importante târguri europene de carte, dedicat în primul rând profesioniştilor din domeniul editorial, dar cu mare rezonanţă şi pentru publicul larg.

Maria Pilchin în studioul Europei Libere

Maria Pilchin în studioul Europei Libere

Scriitoarea, criticul literar şi profesorul universitar Maria Pilchin, participantă la evenimentele acestui salon, este interlocutoarea noastră.

Europa Liberă: Aţi revenit chiar ieri, dacă nu mă înșel, de la Paris, unde aţi participat la ediţia din acest an a Salon du Livre, a Salonului de Carte cu un total de 1200 de expozanţi din circa 100 de ţări. Salon foarte vizibil în media franceză şi din lume, acum la a 36-a ediţie. Prin ce vi s-a părut remarcabilă această ediţie, adică ce aţi scoate în evidenţă în primul rând vorbind despre acest eveniment?

Maria Pilchin: „În primul rând să știți că am observat standul Coreii care avea un titlu foarte curios - „Un nou orizont” - și m-am gândit că noi toți avem nevoie de un nou orizont sau cel puțin orizonturile pe care ni le-am conturat la moment mereu au nevoie de revizuire și de revenire la concept. Mai ales e vorba despre niște concepte culturale care de foarte multe ori se crede că merită să fie ignorate.

Ce m-a surprins? În primul rând, în acest salon pe de o parte era un furnicar uman aparent haotic și pe de altă parte un calm care venea din această foială umană. Pentru că oamenii căutau cărți, cărți foarte diferite, pentru că și editurile care erau acolo, țările care erau acolo erau foarte diferite și își propuneau lucruri diferite. Din start, cumva, se crea undeva impresia unei confuzii firești umane, dar pe de altă parte, indica că suntem într-atât de diferiți și într-atât de minunați.

La o dezbatere cu Cristina Hermeziu și Norman Manea

La o dezbatere cu Cristina Hermeziu și Norman Manea

Vreau să subliniez faptul că prezența mea acolo s-a datorat unei invitații făcute de ICR București (Institutul Cultural Român) și ceea ce și-a propus România acolo era, de fapt, sărbătorirea unui centenar de la apariția Dadaismului, 1916-2016, cu sloganul „Noi toți suntem un pic da - da”. Și acest dublu „da” m-a făcut să meditez mai mult asupra faptului cât de da - da suntem noi ca lume, ca planetă în sensul unei confuzii, unui amestec, unui melanj, unei bilonii sau, pe de altă parte, suntem atât de afirmativ de două, de mai multe ori.

Să știți că senzația cu care am venit de acolo era că pe de o parte e vorba de un salon ca toate saloanele din lume, ca cel de la Washington, ca cel de la Frankfurt sau cel de la Chișinău, care are loc în luna septembrie, lumea cu micile ei gânduri inserate în cărți. Pe de o parte e vorba de politici culturale, strategii, amestecuri dintre cartea care poartă un volum mediatic și pe de altă parte strategii de marketing, de piață, vandabilitatea cărții, a ideilor autorilor – un lucru cred eu firesc pentru timpul și lumea noastră, pentru că eu cred că nu poți fugi de timpul tău și nici nu trebuie.”

Europa Liberă: Din păcate, dna Pilchin, sau din perspectiva firescului, oarecum, multă lume, o majoritate de fapt are o închipuire destul de vagă despre un târg de carte, ca cel la care aţi participat. Dacă aţi risca poate o explicaţie scurtă, ca de la profesor la student, cum aţi face-o? Ce înseamnă un târg de carte?

Maria Pilchin: „Nu e un târg, ci e un salon, dar cumula și funcția unui târg într-adevăr. De fapt, scopul nu este să vândă, greșesc foarte mult cei care cred că dacă merg cu niște cărți în calitate de editură sau de țară care reprezintă mai multe edituri și autori scopul nu este să vândă, scopul este să promoveze o imagine, să transmită un mesaj despre o editură, un autor, dar în primul rând despre o țară.

La Paris erau prezente în primul rând țările și felul în care se făcea promovarea la fel vorbea și despre țări. De exemplu, erau standuri mai mici, dar foarte, foarte bine gândite și delicate, erau și standuri mai mari care unele îmi plăceau, altele mă făceau să mă simt cumva curios să zic. Mi-a plăcut standul Turciei, dar în primul rând mi-a plăcut standul României, că e povestea mea, e identitatea mea. Foarte impunătoare erau standurile Chinei cu pozele tuturor autorilor practic încolonați acolo sus pe panouri suspendate de tavan - foarte dominant. Foarte impunători erau și rușii.

La fel de dominantă era editura Gallimard care este o editură, nu este o țară - sau poate că editura Gallimard este o țară -, dar era un concept foarte finuț proiectat. E și o chestiune de ce își propune să vadă acolo vizitatorul. Vorbeam despre Promo, spre exemplu, puteai să cumperi cărți editate de Le Figaro la un preț simbolic, aproape cărți monografice cu cotor gros care costau credeți-mă mai ieftin ca la Chișinău, ceea ce îmi demonstra că într-adevăr este un salon, pentru că în cazul multor saloane la care am fost totuși editorii percep ca o posibilitate de a vinde. Aici, de fapt, e un alt scop.

Prezențe românești: Adrian Cioroianu și Matei Cazacu

Prezențe românești: Adrian Cioroianu și Matei Cazacu

Pentru un salon într-un târg este promovarea, este informarea, este fidelizarea unui client, în cazul nostru un cititor care este un client specific cu anumite exigențe. Să știți că ce am observat la acest salon și chiar am încercat să intru în această bucătărie ca să văd cine erau organizatorii, cine sunt cei din spatele cortinei și am descoperit că sunt foarte mulți tineri. Și acest lucru m-a impresionat, adică în instituțiile culturale ale țărilor sunt foarte mulți tineri care lucrează pentru promovarea cărții, ceea ce m-a făcut să cred că suntem totuși o generație care nu e neapărat să ne acuzați de…

Eu cred că orice generație știe să-și salveze valorile, să-și creeze un volum axiologic și asta se vedea acolo. Desigur că invitații erau oameni de foarte bună valoare, oameni care aveau un beck graund cultural. Când vorbim despre acest Salon de Carte nu este neapărat să ne imaginăm că acolo erau prezenți doar scriitori, erau prezentați și istorici, erau prezenți și cercetători, savanți, pentru că nu era vorba doar de un salon de carte literară sau beletristică, cărțile erau foarte variate, politici, erau și cărți religioase, adică erau și tematic, dar și pe țări, erau și edituri independente. Și mi-a plăcut anume acest „haos” foarte mult, pentru că cumva ne reprezintă.”

Europa Liberă: Prezenţa românească la salon este dedicată cum ați precizat, împlinirii a 100 de ani de la nașterea Dadaismului (şi vom remarca pentru connoisseurii mai puţin avizaţi: nu este vorba încă de entitatea politică din Republica Moldova mai proaspăt – e vorba de Dadaism). La standul de ţară au fost expuse volume apărute la 30 de edituri românești, dacă citim bine știrile, precum și traduceri din autori români publicate cu sprijinul a ICR. A existat în acest sens vreun segment din Republica Moldova sau Republica Moldova a fost absentă în totalitate acolo cu excepția prezenței Dvs.?

Maria Pilchin: „Chiar ar trebui să fim mulțumitori Institutului Cultural Român, pentru că am și discutat cu unii directori de programe, de exemplu dl Bogdan Popescu, care cumva mi-a explicat o filozofie pe care o are Institutul și, anume e o filozofie înglobantă cum este și firesc, pentru că George Călinescu spunea că literatura română este unică și indivizibilă. De aceea când e vorba de literatura română nu vorbim despre statalități, despre alte elemente de alt ordin - literatura funcționează după criterii lingvistice, culturale, identitare.

Revin la întrebarea Dvs., și aș vrea să precizez că într-adevăr acolo au fost prezente două autoare, e vorba de editura Vinea care are un stand aparte și care merge în fiecare an acolo și care traduce în franceză. Dar mi se pare că de un real impact este și ceea ce face Institutul Cultural Român prin traducerile făcute la Paris de Florica Courriol, de programele dnei Baros, adică niște relații cu edituri importante. Și un aspect foarte important este ceea de ce se ocupă dna Baros - traducere de antologii, unde nu apare doar un singur autor, pentru că eu nu știu dacă un cititor francez vine să cumpere cartea unei anumite poete din Basarabia. Eu sunt pentru aceste antologii, pentru că ele propun o panoramă, un concept de poezie românească. Cum spunea acel director de program că e vorba să apară o antologie de proză moldovenească în cadrul acestui program. Aceste antologii spun mai mult decât ce face un singur autor. Și mi se pare asta funcțional în cazul nostru care suntem mici și aproape necunoscuți dincolo.”

Europa Liberă: Ce se mai traduce din română pentru consumul de carte într-o țară ca Franța?

Maria Pilchin: „De foarte multe ori se traduce accidental. Pentru că vine cererea din partea autorilor care au o ambiție, un moft să fie traduși și de multe ori lucrurile cumva se rezolvă pe căi private, ceea ce nu poate fi exclus și negat, pentru că suntem într-o economie de piață foarte liberală. Pe de altă parte, însă vin aceste programe de care vă spuneam - de selecție a autorilor buni. În primul rând se traduce poezie, în cazul basarabenilor dacă asta mă întrebați. Pentru că și criticii de la Chișinău au spus în nenumărate rânduri că poezie se scrie foarte mult astăzi, proză bună se scrie și ea multă, dar foarte bună avem mai puțină. De ce?

Asta poate să explice orice profesor de literatură română și, mai ales, care are un curs de teoria literaturii. Proză trebuie să înveți să scrii și nu poate să scrie oricine, și as-propos la orice vârstă - este părerea mea în calitate de critic. Eu chiar sunt în așteptarea unei explozii de proză, în sensul pozitiv al cuvântului, și cred că și noi de aici de la Chișinău ar trebui să tragem niște pârghii de jos.

Eu cred că multe lucruri trebuie să se schimbe de jos și noi scriitorii, noi culturalii poate ar trebui la un moment dat să avem o negociere cu Ministerul Culturii mai insistentă, mai cu cerințele pe masă, încât să apară și la noi niște programe de traducere și de promovare care să colaboreze cu Institutul Cultural Român. Să admitem că noi nu avem banii să avem un stand la Paris, dar vă asigur că partea românească va avea toată deschiderea să fim prezenți alături de ei, să ni se creeze chiar cumva un stand mic, sunt sigură de aceasta.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG