Linkuri accesibilitate

Partidul Platforma DA l-a desemnat pe Andrei Năstase candidat la alegerile prezidențiale


Partidul Platforma Demnitate și Adevăr l-a desemnat pe liderul formațiunii Andrei Năstase candidat la alegerile prezidențiale, și a îndemnat toate partidele democratice să susțină un candidat comun la scrutinul prezidențial. Reprezentanții acestei formațiuni politice au cerut luni la o conferință de presă ca alegerile prezidențiale să fie organizate în decurs de două luni după expirarea mandatului actualului președinte Nicolae Timofti, iar concomitent cu acestea să se desfășoare alegeri parlamentare anticipate și referendumul de modificare a Constituției. Reamintim că președintele Comisiei Electorale Centrale de la Chișinău Iurie Ciocan a declarat în cadrul emisiunii „Punct și de la capăt” de la radio Europa Liberă că în opinia sa alegerile prezidențiale ar putea avea loc în luna octombrie. Mandatul președintelui Nicolae Timofti s-a încheiat săptămâna trecută, dar Parlamentul nu a stabilit încă data noului scrutin, în urma deciziei Curții Constituționale de revenire la alegerile prezidențiale prin vot popular.

XS
SM
MD
LG