Linkuri accesibilitate

Regimurile comuniste au fost obsedate de statutul și rolul intelectualilor. Resurse imense au fost mobilizate pentru a asigura înregimentarea totală a acestora și transformarea lor în „artiști de stat”. Lenin, el însuși având studii în drept, disprețuia profund intelighenția, dar, în același timp, încerca să ademenească și să obțină adeziunea cât mai multor oameni de știință și ingineri de partea puterii sovietice. La rândul lui, Antonio Gramsci a descris avangarda leninistă drept un intelectual colectiv. Excelenta carte Police Aesthetics (Stanford University Press, 2010) a Cristinei Vatulescu, profesoară de literatura comparată la New York University, se concentrează asupra destinului intelighenției creative neînregimentate din Rusia lui Stalin și din România stalinizată. Ea analizează interacțiunea dintre creația artistică și supravegherea, represiunea și persecuția poliției politice. Bazându-se pe arhivele poliției secrete din Rusia și România, acest volum profund original și superb documentat surprinde destinele tragice ale unor importanți artiști prinși în ceea ce Lionel Trilling a numit răspântia tragică unde politica și literatura se întâlnesc. Teza cărții este formulată cât se poate de clar: „Dosarul de securitate a apărut și a devenit extraordinar de important exact în momentul în care autoritatea textelor literare era într-o criză profundă” (p. 7).

Volumul cuprinde capitole despre natura dosarelor de securitate, conținutul lor și conexiunea cu cele două etape, cea de supraveghere și de investigare; despre legăturile invizibile și adeseori misterioase dintre opera de artă, în cazul de față Maestrul și Margareta de Mihail Bulgakov, și dosarul de securitate al autorului; despre rolul filmelor și regizorilor (precum Dziga Vertov) în transformarea realizărilor lor profesionale în instrument de control social al criminalității („kino policing”); despre reprezentările cinematografice ale Gulagului realizate în colaborare cu poliția secretă (NKVD, GPU) și anexarea artei de către un vorace complex represiv-propagandistic; și despre înstrăinare ca și concept interpretativ pentru înțelegerea relației dintre teoria literară și poliția secretă.

De fapt, așa cum demonstrează Cristina Vatulescu, dosarele de securitate au fost corespondentul secret al biografiilor reale și al creațiilor veritabile. Acestea constituiau contra-narațiuni inspirate de demonologia oficială.[i] Ofițerii de securitate au devenit co-autori ai unor asemenea „capodopere” ascunse. Isaac Babel, de exemplu, a fost transformat într-un fel de spion al agenturilor străine, a fost forțat să își admită presupusa vinovăție, fiind apoi executat fără nici măcar un proces spectacol. Principala sa „vină” a fost o asociere „imprudentă” cu Evghenia Ejova și nefericitul ei salon literar.[ii] Alți membri ai acestui grup parcă blestemat nu au fost arestați, dar au fost fără îndoială urmăriți îndeaproape de o rețea extinsă de informatori. Interesele și opțiunile literare personale ale lui Stalin au jucat un rol important: acest lucru ar putea explica de ce „cosmopolitul” Ilya Ehrenburg a reușit să supraviețuiască, în timp ce alții, mult mai puțin implicați în relațiile cu Occidentul, au dispărut în timpul valurilor succesive ale terorii, incluzând aici și procesul Comitetului Evreiesc Antifacist.[iii]

Un motto din Vladimir Nobokov apare la începutul introducerii și surprinde în mod tulburător ceea ce autoarea definește drept zonele de intersecție între literatură, film și poliția secretă în context totalitar: „Istoria Rusiei… poate fi analizată din două puncte de vedere: primul, ca evoluție a poliției… al doilea, ca dezvoltare a unei fantastice culturi”. Cristina Vatulescu formulează ipoteze provocatoare privind cultura sovietică în timpul stalinismului, inclusiv în ceea ce privește rolul artelor vizuale în construirea discursurilor de legitimare a lagărelor de concentrare. Cu alte cuvinte, în anumite cazuri, înainte de a deveni zeki, unii intelectuali au fost dispuși să justifice Gulagul prin intermediul propriei opere.[iv] Aducând în discuție și cazul românesc și explorând personalități remarcabile precum Constantin Noica și N. Steinhardt (ambii importanți gânditori, arestați și încarcerați, apoi aflați sub continuă supraveghere a Securității), cartea reprezintă o contribuție crucială la analiza comparativă a supraviețuirii intelectualilor în comunism.

------------------------------------

[i] Din literatura de specialitate, în continuă dezvoltare, care abordează perioada în cauză analizată de volumul Cristinei Vatulescu, vezi Vitaly Shentalinsky, Arrested Voices: Resurrecting the Disappeared Writers of the Soviet Regime (New York: Free Press, 1993); Joshua Rubenstein, Tangled Loyalties: The Life and Times of Ilya Ehrenburg (New York: Basic Books, 1996); Kornei Chukovsky, Diary, 1901–1969, ed. Victor Ehrlich, trans. Michael Henry Heim (New Haven: Yale University Press, 2005). Pentru cultura politcă a bolșevismului în anii treizeci, vezi David Brandenberger, Propaganda State in Crisis: Soviet Ideology, Indoctrination, and Terror under Stalin (New Haven: Yale University Press, 2011).

[ii] Vezi Marc Jansen and Nikita Petrov, Stalin’s Loyal Executioner: People’s Commissar Nikolai Ezhov, 1895–1940 (Stanford, CA: Hoover Institution Press, 2002).

[iii] Vezi Joshua Rubenstein and Vladimir P. Naumov, eds., Stalin’s Secret Pogrom: The Postwar Inquisition of the Jewish Antifascist Committee, trans. Laura Esther Wolfson (New Haven: Yale University Press, 2001).

[iv] Vezi Frank Westerman, Engineers of the Soul: The Grandiose Propaganda of Stalin’s Russia, trans. Sam Garrett (New York: Overlook Press, 2010).

XS
SM
MD
LG