Linkuri accesibilitate

Lucia Spoială: „Nu se poate planifica bugetul unui stat fără să cunoști datele recensămîntului populației...”


Interviul dimineții cu președinta organizației de femei a Partidului Popular European.

Tema interviului dimineții o constituie apelul unui grup de organizaţii non-guvernamentale către prim-ministrul Pavel Filip în care se solicită publicarea rezultatelor recensământului din 2014. Invitata emisiunii este Lucia Spoială, fosta directoare a Biroului Naţional de Statistică, acum preşedinta organizaţiei de femei a Partidului Popular European.

Europa Liberă: Până nu demult aţi condus instituţia care a avut sarcina să desfăşoare recensământul, ați condus dacă aș putea spune acest proces. Tot mai multa lume consideră însă acest exercițiu ca și eșuat. Au dreptate cei care cred asta?

Lucia Spoială: „Eu sunt foarte mult surprinsă de toate acele comentarii care sunt anume la acest exercițiu. Biroul Național de Statistică dând dovadă de acel profesionalism a încercat pe perioada realizării acestui recensământ să-și implementeze abilitățile sale și respecte acele prevederi de desfășurare a acestui exercițiu.”

Europa Liberă: Ce credeți personal despre situația - că la un an si 10 luni, aproape doi ani de la desfășurarea lui rezultatele nu se cunosc?

Lucia Spoială: „Biroul Național de Statistică s-a ciocnit cu acea problemă de reușita finanțării acestui exercițiu. Deci, acele resurse financiare pe care și le-a asumat Guvernul Republicii Moldova de a le achita pentru realizarea acestui recensământ au fost alocate doar o parte din finanțări. Celelalte finanțări erau puse în sarcina Ministerului Finanțelor de identificare prin parteneri externi.”

Europa Liberă: Câți bani s-au cheltuit și câți ar mai fi fost necesari ca să se încheie cu bine numărătoarea?

Lucia Spoială: „Bugetul a fost calculat la 89 de milioane de lei. Ministerul Finanțelor ne-a alocat doar 70 de milioane de lei, restul sumei urma să fie alocată în anul 2015-2016. La finele anului 2015 a fost calculat și stabilit pentru bugetul anului 2016 acea insuficiență de 17 milioane, dar la moment, după câte eu cunosc sunt alocate doar 3 milioane.”

Europa Liberă: Eu înțeleg corect că toate aceste formularele stau undeva depozitate și nu a fost încă nimic numărat? Sau s-a numărat totuși ceva?

Lucia Spoială: „Pe lângă completarea acelor formulare au fost calculate datele preliminare care au fost prezentate la finele anului 2014 și cu asta prima etapă s-a finisat. Urmează de acum să fie procesate datele pentru cealaltă etapă, propriu-zis prezentarea datelor generale.”

Europa Liberă: Un grup de ONG-uri au cerut Guvernului să publice datele și nu este prima adresare de acest gen. Dar iată aceste ONG-uri, bănuiesc autoritățile nu au publicat până acum datele sau nu au finanțat, nu au făcut tot posibil ca să fie dus la bun sfârșit acest exercițiu, pentru că nu le-ar pica bine aceste date acum. De exemplu, cele cu privire la numărul real de cetățeni. Sau cu privire la numărul celor care se identifica români. Ce credeți Dvs.?

Lucia Spoială: „Nu, sunt doar niște insinuări. Spre exemplu, datele preliminare care au fost publicate: cifra de 2 milioane și 900 de mii a fost o cifră reală reieșind din populația care a participat la recensământ. Urmează de acum Guvernul într-adevăr să-și asume acea responsabilitate de finanțare ținând cont de bugetele austere care au fost până la prezent aprobate și modificate în Republica Moldova. Într-adevăr nu au fost identificate acele surse financiare.”

Europa Liberă: Dna Spoială, pornind de la apelul ONG-lor vreau să vă întreb cine are cel mai mult nevoie de rezultatul unui recensământ aceste organizații sau statul? Dar unui simplu muritor la ce i-ar folosi rezultatele astea?

Lucia Spoială: „În primul rând de aceste date are nevoie statul. Nu ai putea niciodată să planifici bugetul unui stat ne luând în calcul numărul populației pe care îl gestionezi în diviziune. Cea mai mare problemă pe care la moment o are Republica Moldova este forma administrativ teritorială care are nevoie de aceste date și nu în ultimul rând cetățeanul cu privire la cele susțineri sau acele politici pe care ar putea și el să le impună Guvernului.”

Europa Liberă: Bine, dar iată dacă totuși am formulat această concluzie că autorităților le-ar fi mai de folos, personal cum credeți ce relevanță vor avea aceste date dacă au trecut iată doi ani și încă nu sunt contabilizate datele?

Lucia Spoială: „La moment, din câte cunosc eu, Biroul Național de Statistică este de acum în etapa de angajare a operatorilor, a fost definitivat acel model sau proiect de soft de numărare și în data de 10 aprilie va porni, propriu-zis lansarea aceasta a procesării. Plus Biroul Național de Statistică a respectat acele prevederi de 27 de luni și eu cred că maximum la finele lunii decembrie aceste date vor fi.”

Europa Liberă: 27 de luni e un termen impus de cine?

Lucia Spoială: „E un termen impus de către prevederile ONU cu privirea la realizarea recensământului.”

Europa Liberă: Deci, nu mai mult?

Lucia Spoială: „Corect, nu mai mult. La ultima ședință a Comisiei Naționale pentru Recensământ s-a luat decizia că finele lunii decembrie 2016 este ultima lună de prezentare a acestor date.”

Europa Liberă: Deci, înțeleg că sunteți optimistă că de data aceasta ar putea să aibă mai mult noroc cei care fac apelurile?

Lucia Spoială: „De data aceasta da, fiindcă în luna ianuarie au fost alocate o parte din finanțările acestui exercițiu, în perioada lunii februarie-martie au fost pornite acele instruiri atât a operatorilor cât și a controlorilor. Inclusiv cu ajutorul organizației internaționale Fondul ONU pentru Populație și Dezvoltare a fost identificat acel expert care s-a preocupat, propriu-zis de pregătirea acelui soft pentru prelucrare. Eu sper că la data de 10 aprilie va fi inițiată această procedură.”

Europa Liberă: Încă un moment aș vrea să clarificăm. La un moment dat apăruseră niște date pretins a fi din recensământ, vă amintiți acest episod. Biroul Național de Statistică a infirmat că ar fi date relevante din recensământ. După asta Procuratura Generală zicea că a deschis o cauză, știți cumva cum a evaluat această cauză și se cunoaște cine a trimis acele date? Era totuși vorba despre o scurgere de informație sau despre o manipulare mai degrabă?

Lucia Spoială: „Până la moment Biroul nu a primit acel răspuns de identificare a persoanelor sau în general a procesului care a fost fie scurgere, fie persoană. Eram încă în așteptare la momentul când eram eu în funcție.”

Europa Liberă: Dvs. ați plecat de la birou?

Lucia Spoială: „Da, am plecat.”

Europa Liberă: Când?

Lucia Spoială: „În 15 februarie.”

Europa Liberă: Deci, până în 15 februarie nu se cunoștea încă cine a fost autorul acelor date?

Lucia Spoială: „Nu, nu se cunoștea.”

XS
SM
MD
LG