Linkuri accesibilitate

Organizația Human Rights Watch critică sever Statele Unite pentru nepedepsirea militarilor vinovați de bombardarea unui spital afgan


Organizația Human Rights Watch a criticat sever Statele Unite pentru că ar fi aplicat pedepse prea blânde militarilor implicați în bombardamentul de anul trecut asupra unui spital afgan din provincia Kunduz. Instituția era administrată de organizația de caritate „Medici fără frontiere”, iar în urma atacului au murit peste 40 de oameni, medici și pacienți. Guvernul american a ajuns la concluzia că accidentul a fost cauzat, în primul rând, de factorul uman și a pedepsit disciplinar cel puțin zece militari. Într-o declarație făcută publică joi, 18 martie, Human Rights Watch s-a arătat nemulțumită că soldații americani nu au fost anchetați penal, fapt care, în opinia organizației, reprezintă „o insultă” la adresa victimelor. „Eșecul de a investiga penal oficiali de rang înalt, responsabili de atac, reprezintă nu doar o ofensă adusă celor care și-au pierdut viața, dar și o sfidare a statului de drept” se arat în declarația organizației cu sediul la New York. Spitalul din Kunduz a fost bombardat în zorii zilei de 3 octombrie, anul trecut, omorând medici și pacienți.

XS
SM
MD
LG