Linkuri accesibilitate

Retragerea efectivelor militare rusești din Siria urmează un tipar verificat în numeroase ocazii, cel mai recent în Ucraina. În esență, procedura presupune o intervenție în forță care nu ține cont de protestele altor puteri, restabilește puterea aliaților Rusiei și face din Rusia unul din arbitrii zonei. Apoi, odată răsturnată situația militară, vine faza deschiderii neașteptate pentru o soluție negociată. Occidentul acceptă aproape recunoscător și Rusia își atinge obiectivele.

La fel au decurs lucrurile în Siria. Președinele Assad, aliatul Rusiei, a încercat fără succes să elimine celelalte forțe care încercau să preia controlul asupra statului sirian. În momentul în care a devenit clar că situația e dezechibrată și că Assad riscă să fie învins sau să rămînă izolat într-o zonă de putere foarte restrînsă, Rusia a intervenit în forță. Un contingent militar rus, compus aproape exclusiv din forțe aeriene, a intrat în Siria. În următoarele șase luni, forța aeriană rusă a atacat sistematic pozițiile forțelor ostile lui Assad. Trupele lui Assad au înaintat prin breșele create de aviația militară rusă și au re-cucerit poziții și teritorii cheie. După ce situația militară și politică s-a reechilibrat și după ce Assad a recîștigat autoritatea pierdută, Rusia a trecut la faza a doua. Acesta a fost momentul în care Vladimir Putin a anunțat, aparent din senin, că Rusia își retrage efectivele și e gata să participe la negocieri. Asta înseamnă că negocierile încep de la o situație complet schimbată: cu reprezentanții lui Assad la masă, fără condiția îndepărtării lui Assad din fruntea statului (la care Occidentul anunțase în mod repetat că nu va renunța) și cu puterea rusă ferm instalată ca arbitru în zonă. Alte detalii trecute vederea de dragul unui acord cît mai rapid, spun că organizația teroristă Statul Islamic e intactă, pentru că Rusia a avut treabă doar cu adversarii de primă linie ai lui Assad și că Rusia e în situația de a reveni oricînd - „în cîteva ore”, așa cum Vladimir Putin a avut grijă să reamintească imediat . În plus, apariția, pe frontiera turcă, a unui stat kurd care grupează teritorii din Siria și Iraq pare iminentă și va fi, sigur, protejată de Rusia care a folosit constant cartea kurdă pentru a ține în șah celalată putere majoră în zonă, Turcia. Cel mai important efect e, însă, instalarea Rusiei ca mare arbitru în Orientul Mijlociu, pe locul lăsat liber de ezitările și jumătățile de măsură ale administrației Obama.

Pornind de la aceste date, negocierile de la Geneva au toate șansele să repete un scenariu cunoscut. Ele se vor prelungi și, dacă vor intra în criză, vor fi urmate de un nou pressing militar rusesc. În cele din urmă, cu sau fără un nou efort de convingere din partea Rusiei, e foarte posibil ca negocierile să se încheie cu recunoașterea de facto a regimului Assad. Rusia își va atinge obiectivele și va îngheța situația. Assad însuși ar putea fi sacrificat, în cazul în care Rusia nu îl mai găsește util sau începe un nou scenariu cîștigător.

Jocul Rusiei în criza siriană nu e nici nou, nici neobișnuit. E politică de forță în sensul clasic. Dacă situația care se profilează anunță ceva îngrijorător, atunci e vorba de un al doilea eșec al puterilor occidentale, după Ucraina. De data asta, nu mai e vorba de o așa zisă zonă de influență naturală a Rusiei, ci de Orientul Mijlociu, un teatru politico-militar vital pentru tot Occident. Un secol de influență și regie occidentală în Orientul Mijlociu se încheie cu consecințe negative și, în mare parte, încă imprevizibile, pentru lumea occidentală.

XS
SM
MD
LG