Linkuri accesibilitate

Ori de cîte ori anunță pacea, Rusia pregătește faza decisivă a războiului. Scenariul se repetă, dar asta nu pare să îi lumineze pe liderii care tratează cu Rusia. Pentru mulți lideri și comentatori politici, decizia rusă de retragere militară din Siria e, limpede, un eveniment pozitiv. În fond, logica formală spune că un combatant mai puțin înseamnă mai multe șanse de pace. Multă lume a legat decizia surprinzătoare a Rusiei de pregătirea convorbirilor de pace de la Geneva. Secretarul de Stat american Kerry a salutat, convins, atitudinea Rusiei. Dar poate fi Rusia suspectată de bune intenții? Și e naivitatea exclusă printre politicieni, ba chiar printre politicieni care ar fi trebuit să învețe din experiența anterioară în relațiile cu Rusia?

Mai mult: e, oare, de crezut că, deodată, Rusia a decis să se poarte corect, să pună capăt vărsării de sînge și să coopereze, cuminte, la un acord de pace? În termeni cei mai generali, trebuie recunoscut că nu doar Rusia ci orice stat angajat într-un conflict nu face gesturi gratuite, nu ia decizii poetice și nu cade în idealism ca într-o groapă din drum. Politica e politică, iar politica marilor puteri în conflict e cea mai severă formă de politică. Dacă deciziile unui stat sînt luate cu bună credință sau nu, e altă discuție.

În orice caz, retragerea efectivelor militare rusești din Siria nu e un gest născut fără avertismente și precedente imediate. Cine caută o explicație ar trebui să știe că Rusia a aplicat aceeași schemă, nu demult, în Ucraina. Și acolo, Rusia, implicată într-o manieră camuflată, dar evidentă, a decis la un moment dat să treacă de la faza militară la negocieri. Și atunci decizia a fost întîmpinată cu ușurare și tratată ca o dovadă de reintrare pe o orbită rațională. Însă ce nu trebuie omis sub nici o formă e că manevra rusească a dus la fixarea situației de pe teren în formula pe care Rusia și-a dorit-o de la bun început. Asta a însemnat că pozițiile de front cucerite de separatiștii ruși au rămas neschimbate, ba au fost chiar consfințite la masa negocierilor. Celelalte state participante la negocieri au acceptat de facto că Rusia e arbitrul zonei și au recunoscut, astfel, în mod indirect, că nu sînt gata să sprijine suveranitatea și integritatea Ucrainei. Relaxarea atitudinii rusești a fost, în această lumină, cu totul altceva decît ar fi fost de crezut. Rusia a decis să ia piciorul de pe pedală numai în momentul în care s-a asigurat că a întors în favoarea ei situația politică și militară. Din acea clipă, Rusia a devenit aparent rezonabilă și a început negocierile. Gestul a fost însoțit de un calcul psihologic întemeiat: puterile occidentale vor fi mai mult decît fericite să intre în negocieri, pentru că, în acest fel, primesc ocazia de a arăta că fac ceva și că rezolvă o criză majoră. Imaginea trimisă acasă de puterile occidenale conține doar aceste date și omite, desigur, un detaliu esențial: partida a fost pierdută. Rusia a folosit metoda în care forța brută e urmată de concesii aparente și a obținut, în mare, exact ce și-a propus de la bun început: controlul în zonă și, în plus, aprobarea tacită a puterilor occidentale. De aici trebuie să pornească interpretarea și în cazul manevrei din Siria.

XS
SM
MD
LG