Linkuri accesibilitate

Trei raioane autonome controlate de kurzi în nordul Siriei au înființat o singură regiune federală


Cele trei raioane autonome controlate de kurzi în nordul Siriei au adoptat înființarea unei singure regiuni federale, sfidând atât avertismentele Damascului, cât și ale Turciei că nu vor recunoaște o asemenea acțiune unilaterală. Guvernul sirian a spus imediat că decizia kurzilor adoptată la o conferință în orașul Rmeilan nu are bază legală. Ea a fost criticată și de Coaliția Națională a opoziției siriene. Decizia kurzilor sirieni survine după ce nu au fost admiși la convorbirile de pace în Siria mediate de ONU la Geneva. Ei controlează un mic raion în regiunea Afrin, precum și o fâșie neîntreruptă de-a lungul graniței Siriei cu Turcia. Aceasta se întinde pe 400 de kilometri de la Râul Eufrat până la frontiera cu Irakul, unde kurzii irakieni se bucură de autonomie din anii 1990. Turcia este îngrijorată că noile evoluții pot încuraja separatismul printre kurzii de pe propriul său teritoriu.

XS
SM
MD
LG