Linkuri accesibilitate

Critici la adresa ideei de majorare a impozitului funciar cu 15% şi de introducere a TVA de 20% la importul pieselor de schimb pentru tehnică agricolă.

Reprezentanții principalelor asociații de fermieri au cerut autorităților să renunţe la ideea majorării impozitului funciar cu 15% şi a introducerii TVA de 20% la importul pieselor de schimb pentru tehnică agricolă. Fermierii sunt, de asemenea, îngrijorați că nu vor primi subvențiile promise pe 20016, după ce guvernul le datorează deja de anul trecut aproape 500 de milioane de euro. După un an de secetă şi în care au resimțit efectele embargourilor rusești, guvernarea trebuie să vină cu stimulente pentru producătorii agricoli, nu cu noi poveri fiscale, a declarat președintele Federației Naționale a Fermierilor.

Alexandru Slusari

Alexandru Slusari

Agricultura este pe marginea prăpastiei, iar fermierii au ieşit cu greu din anul 2015 folosind banii puși deoparte în ultimii ani. Acesta e diagnosticul dat de Alexandru Slusari, președintele Asociația UniAgroProtect, care a invocat următorul pronostic: în acest an există riscul ca o treime dintre fermieri să renunţe la afacerile din agricultură. De vină ar fi, zice el, acţiunile neinspirate şi mai ales inacțiunile guvernanților.

Pe acest fundal, chiar şi majorarea cu 23 de bani la hectar a impozitului funciar trezește nemulțumire. În opinia lui Alexandru Slusari, presiunea fiscală este relativ mică, întrucât se ridica la 40-50 de milioane de lei, şi în alte condiţii nu ar fi trezit supărări.

„Momentul acestei majorări este ales foarte nepotrivit. În 2015 agricultorii au avut un şoc. Situaţia cu jaful miliardului şi deprecierea vertiginoasă a valutei naţionale, scumpirile la toate resursele necesare producerii agricole cu 30-40%, dublarea dobânzilor la credite, neachitarea practic a subvențiilor pentru investițiile din 2015, a fost o premieră când cifra anunţată în fondul de subvenţionare nu a fost realizată”.

Iurie Fală

Iurie Fală

Directorul executiv al asociației Moldova Fruct, Iurie Fală, constată că au trecut doi din cei cinci ani de tranziție asumată de autorităţi în Acordul de Liber Schimb cu UE pentru a moderniza întreprinderile agricole şi a le pregăti pentru piaţa europeană, iar reformele aşa şi nu au început. Dimpotrivă, zice Iurie Fală, există piedici birocratice, începând cu obţinerea dreptului de a utiliza apa pentru irigare şi terminând cu certificatele sanitare necesare la export.

„Începând cu luna august încep problemele dintre pomicultorii şi exportatorii de fructe şi Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor. Este un lucru care ne scade din credibilitate şi ne creează probleme la desfacere, în rezultat noi avem de pierdut. Ca să modernizăm ramura, noi în prezent nu avem acces la resurse financiare. Dacă anul trecut, pe noi, într-un fel ne strângeau la gard, acum cu totul ne strâng de gât, deja nu mai putem să respirăm”.

Valericu Cosarciuc

Valericu Cosarciuc

Fostul ministru al agriculturii Valeriu Cosarciuc, președintele Federației Naționale a Fermierilor, afirmă că în această perioadă, când tradiţional se înregistrau cele mai bune preţuri de vânzare la produsele agricole, ele, dimpotrivă, au scăzut. Una dintre ipotezele lui e că pe piaţă a ajuns multă marfă din Ucraina. Fostul ministru al agriculturii este convins că dacă nu se fac azi investiţii în domeniu, mâine va fi mult prea târziu, agricultorii moldoveni rămânând şi aşa în urma colegilor lor din regiune, dar pentru acest lucru au nevoie de ajutorul guvernanţilor.

„Asta nu este o politică fiscală pentru dezvoltare, ca să creeze stimulente pentru afaceri, este o politică fiscală care să acumuleze o cifră anumită la buget şi atât. Asta nu este politică pentru viitor, vor încasa ei nişte bani, dar asta va fi pentru perioadă scurtă. Aşa cum este lumea civilizată, businessul are de obicei relaxări fiscale, se crează locuri de muncă, se plătesc salarii şi de la impozitul pe salarii de-acum se creează bugetele. Guvernarea trebuie să creeze stimulente pentru dezvoltare, să creeze condiţii pentru afaceri, dar nu pir şi simplu taxare, taxare, taxare”.

Liderii asociaţiilor de producători agricoli spun că nu au altă soluţie decât să facă presiuni, posibil chiar şi să reia protestele, pentru a le aminti guvernanților că au promis până la 15 iulie 2015 să adopte pachetul agricol. Printre cerinţele lor figura reluarea creditării la dobânzi mai mici, cota zero la impozitul pe venit şi asigurarea unui fond de subvenţionare de peste 1 miliard de lei.

XS
SM
MD
LG