Linkuri accesibilitate

Comisia de la Veneția: „Modificările aduse funcționării Curții Constituționale din Polonia amenință statul de drept și mecanismele democratice”


Președintele Curții Constituționale din Polonia Andrzej Rzeplinski.
Președintele Curții Constituționale din Polonia Andrzej Rzeplinski.

Noua lege impune Curții obligativitatea de a-si adopta deciziile in baza unei majorități de două treimi (dintre cei 15 membri ai săi) cu cel puțin 13 membri prezenți.

„Recentele modificări ale legislației privind funcționarea Curții Constituționale din Polonia parlizează eficiența acesteia și subminează democrația, drepturile omului și statul de drept”, arată o opinie adoptată vineri de Comisia de la Veneția, corpul de experți în drept constituțional al Consiliului Europei. Și Uniunea Europeană a lansat în ianuarie „o anchetă preliminară în baza mecanismului statului de drept”, menită a analiza amendamentele care vizează funcționarea Curții Constituționale din Polonia, modificări ce au fost operate de noua majoritate de dreapta din Parlamentul de la Varșovia.

Promulgata pe 28 decembrie 2015 de catre noul presedinte conservator Andrzej Duda, legea contestata de Uniunea Europeana și care a fost examinată vineri de Comisia de la Veneția, impune Curții obligativitatea de a-si adopta deciziile in baza unei majorități de două treimi (dintre cei 15 membri ai săi) cu cel puțin 13 membri prezenți.

În opinia publicată vineri, Corpul de experți reuniți la Veneția arată că deși incriminată este actuala majoritate parlamentară, „atât aceasta cât și majoritatea precedenta au luat măsuri neconstituționale”.

Curtea Constituțională din Polonia este constituită dintr-un număr „excesiv de mare” de judecători, arată Comisia de la Veneția. Apoi, faptul că pentru adoptarea unei hotărâri este necesar un cvorum prea mare, respectiv o majoritate de două treimi, face imposibilă analizarea cazurilor de urgență. „Aceste două condiții fac instanța total nefuncțională”, spun experții Comisiei Veneția.

„Ca atare, aceste amendamente nu doar că sunt impotriva statului de drept, dar au pus în pericol întregul sistem democratic”, mai adaugă aceștia.

Comisia de la Veneția face referire in document și la decizia adoptată pe 9 martie de Curtea Constituțională din Polonia care a respins amendamentele incriminate, catalogându-le neconstituționale. Însă guvernul polonez a anunțat că nu va face publică această decizie. Comisia de la Veneția consideră că anunțul guvernului „este un act fără precedent care va adânci criza constituțională din Polonia.” Mai mult decât atât, Experții Comisiei de la Veneția confirmă faptul că judecătorii Curții Constituționale poloneze nu doar că „aveau dreptul să examineze aceste amendamente, dar sunt îndreptăți chiar și să nu le aplice.”

Comisia de la Veneția este un corp de specialitate al Consiliului Europei compus din experți în drept constituțional din peste 60 de țări. A fost constituită în 1990 după căderea Zidului Berlinului, o dată cu schimbările constituționale care au avut loc în Centrul și Estul Europei. Denumirea oficială este Comisia Europeană pentru Democrație bazată pe Lege, dar pentru că locul reuniunilor experților (de patru ori pe an) este orașul italian Veneția, a căpătat notorietate în spațiul public sub denumirea „Comisia de la Veneția”.

XS
SM
MD
LG