Linkuri accesibilitate

Negocierile mediate de ONU între guvernul Siriei și grupările de opoziție s-au reluat la Geneva


Emisarul special ONU pentru Siria Staffan de Mistura la o conferință de presă, Geneva,14 martie 2016

Emisarul special ONU pentru Siria Staffan de Mistura la o conferință de presă, Geneva,14 martie 2016

...emisarul special al Națiunilor Unite le-a numit „un moment al adevărului”, insistând că singurul „plan B” ar fi întoarcerea la război.


Guvernul sirian a înmânat mediatorilor un document intitulat „Elemente de bază pentru o soluție politică”, a declarat luni la Geneva șeful delegației guvernamentale, Bașar Jaafari, după întrevederea inițială cu emisarul ONU, Staffan de Mistura.

De Mistura a spus că întrevederea a fost mai mult procedurală, dar a anunțat că următoarea întâlnire, care va avea loc miercuri, se va concentra „asupra chestiunilor esențiale” cuprinse în rezoluția Consiliului de Securitate ONU.

Mai devreme, emisarul ONU a aplaudat unele progrese înregistrate la fața locului în Siria, dar a avertizat că între cele două tabere rămân divergențe serioase, iar eșecul negocierilor de la Geneva ar avea consecințe sângeroase.

„Alternativa, căreia unii îi spun Planul B, ar fi pur și simplu revenirea la război, și încă la un război și mai rău decât înainte”, a avertizat Staffan de Mistura.

Associated Press amintește că emisarul ONU a suspendat discuțiile la doar câteva zile după începerea lor săptămâna trecută, din cauza unei escaladări a violenței pe teren.

La așa-numitele „discuții de proximitate” cele două tabere nu se întâlnesc direct, ci separat, cu de Mistura și echipa lui. Emisarul face naveta între delegații, în speranța ajungerii la o înțelegere care să facă posibile discuțiile față în față.

Discuțiile au reînceput luni cu întâlnirea dintre de Mistura și delegația guvernamentală condusă de ambasadorul Siriei la ONU, Bașar Jaafari.

Cele două tabere au păreri opuse despre viitorul președintelui sirian Bașar al Assad. Ministrul lui de externe, Walid al-Moallem, spunea sâmbătă că orice discuție despre îndepărtarea lui Assad în perioada de tranziție dorită de ONU ar însemna trecerea unei „linii roșii”. Al-Moallem a respins de asemenea un apel internațional la ținerea unor alegeri prezidențiale în termen de un an și jumătate.

Emisarul ONU de Mistura a anticipat că adversarii păcii vor încerca să deraieze negocierile prin incidente artificiale și că la Geneva se vor formula multe condiții imposibil de îndeplinit, dar și-a exprimat speranța că negocierile vor marca un moment al adevărului și vor da o șansă păcii.

Emisarul ONU a mai spus că dacă la actualele discuții și la rundele următoare nu se va constata „voința de a negocia”, atunci echipa sa va apela din nou la marile puteri, în primul rând Statele Unite și Rusia, și la Consiliul de Securitate ONU.

În general puterile occidentale sunt de partea opoziției siriene, conduse de Înaltul Comitet de Negocieri, structură sprijinită și de Arabia Saudită. Dar Rusia a fost și rămâne susținătoarea președintelui Bașar al Assad.

Mulți observatori spun că negocierile de la Geneva sunt cea mai bună ocazie din ultimii ani de a pune capăt războiului care va avea marți a cincea aniversare.

Unii numesc noile discuții „Geneva III” – o referință la cele două runde de discuții eșuate în urmă cu doi ani.

XS
SM
MD
LG