Linkuri accesibilitate

Afacerile ascunse ale ministrului transporturilor şi infrastructurii, duelul dintre Igor Dodon și Renato Usatîi.

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, a fost în obiectivul jurnaliștilor de investigație în această săptămână. Ancheta realizată de reporterii RISE Moldova dezvăluie afaceri cu mobilă pe care deși ministrul liberal le controlează, preferă să ascundă acest fapt.

Iurie Sănduță: „Noi am început ancheta de la declarația de venit și interese a domnului Chirinciuc, acolo unde a indicat că deține companii de mobilă în Moldova și România, însă noi nu am găsit să fie indicată compania din Italia. Pentru că știam că domnul Chirinciuc avea afaceri cu mobilă, plus că am văzut mai multe fotografii în care apărea el în Italia la fabrica de acolo, am început să facem documentarea. Astfel, în actele și informațiile pe care le-am obținut din Italia, apărea finul lui de cununie. Când ne-am întâlnit, domnul Chirinciuc a confirmat că în acte figurează doar finul lui, însă controlează și el direct afacerile din Italia.”

Potrivit investigației, compania din Italia, contorlată Iurie Chirinciuc ar beneficia de venituri de milioane de euro anual ne spune jurnalistul RISE Iurie Sănduță.

Iurie Sănduță: „Din datele oficiale am văzut că venitul companiei ar fi de două milioane de euro, dar iarăși noi asta o știm din datele oficiale, dar nu știm ce tranzacții s-au făcut prin alte companii offshore și alte companii afiliate. Domnul Chirinciuc a recunoscut de fapt că obține bani de la compania din Italia, ne-a spus că sunt niște cifre mari doar că nu a vrut să spună clar care este cifra. Din Italia noi am văzut că este vorba de cel puțin două milioane de euro care ajung anual la companie.”

Jurnalistul de la ziarul Săptămâna Stan Lipcanu a evidențiat scindarea din această săptămână din tabăra protestatară, în urma duelului de declarații acuzatoare dintre liderul socialis, Igor Dodon și liderul formațiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi.

Stan Lipcanu: „În rezultatul celor decise de Curtea Constituțională, într-un fel sau altul Renato Usatîi a fost exclus din calculele electorale ale viitorului scrutin. De aici probabil au pornit toate disensiunile dintre Dodon și Usatîi, deși... bine, există interesul ca ei să fie distanțați unul de altul, dar până la urmă eu cred că vor fi totuși o apă și un pământ, pentru că se merge pe același vector estic, pe aceleași interese proruse, deci prin urmare pe termen lung nu văd mari diferențe de opinii și atitudini dintre acești doi actori politici.”

Săptămâna politică s-a încheiat cu ședința parlamentului, în cadrul căreia, candidatura pentru funcția de guvernator a Băncii Naționale a Moldovei a fost supusă votului. În urma audierii lui Sergiu Cioclea, deputații i-au oferit votul și, astfel, Banca Națională a Moldovei s-a ales cu un nou guvernator care va începe să activeze din 11 aprilie.

XS
SM
MD
LG