Linkuri accesibilitate

Parlamentul Bulgariei introduce obligativitatea votului


Parlamentul de la Sofia a aprobat în prima lectură o modificare a codului electoral prin care se cere introducerea obligativității votului. Iniţiatorii proiectului susţin că astfel va fi eliminată frauda electorală şi va fi întărită legitimitatea celor aleşi. În ultimii trei ani, Bulgaria a avut cinci guverne, iar la alegerile din 2014 participarea la vot a fost cea mai mică în istoria post-comunistă a ţării, cu doar jumătate de populaţie care a votat. Astfel a fost obţinut un parlament foarte fragmentat. Potrivit amendamentelor aprobate astăzi în prima lectură de 121 de deputaţi, cei care nu se vor prezenta la vot vor fi amendați cu o suma echivalenta cu 27 de euro sau cu retragerea beneficiilor sociale pe 3 luni. Votul final asupra amendamentelor ar urma să aibă loc la sfârşitul lunii. In Bulgaria alegeri prezidenţiale sunt programate pentru octombrie anul acesta și pentru un nou parlament în 2018.

XS
SM
MD
LG