Linkuri accesibilitate

O inițiativă privată, materializată an de an cu fonduri aproape în totalitate private, de la care lipsesc editurile din R. Moldova.

Miercuri s-a deschis la Iași, în complexul Palas, târgul de carte Librex, care își va închide porțile duminică 13 martie. Aflat la a XXIV-a ediție, târgul reunește 160 de expozanți, dintre care nu lipsesc edituri de top precum Humanitas, Polirom sau Curtea Veche. Cea mai activă editură la această ediție a Librex-ului este Eikon, din București, care organizează în fiecare zi mai multe lansări de carte. Sunt prezenți și trei autori străini, care vor susține conferințe și vor acorda autografe pe volumele proaspăt traduse în românește: scriitorul francez de origine luxemburgheză Jean Portante, croatul Dražen Katunaric și italianul Claudio Pozzani. Vor avea loc de asemenea dezbateri, mese rotunde, recitaluri de muzică și poezie precum și multe evenimente organizate în școli. Să mai notăm că sâmbătă va fi lansată cartea colegei noastre Sabina Fati, Singură pe Drumul Mătăsii, carte care consemnează o experiență existențială și culturală ieșită din comun.

După decembrie 1989, Librex este cel mai vechi și mai longeviv târg de carte din România. El s-a născut la inițiativa unor scriitori ieșeni, care au găsit un partener entuziat în Sedcom Libris, compania ieșeană de distribuire a cărții. De atunci încoace, Sedcom Libris, care și-a extins aria de activitate, a dat o tot mai mare amploare evenimentului, grație tenacității directorului companiei, dl Radu Petru, ajutat de o echipă competentă. Avem a face, așadar, cu o inițiativă privată și care se materializează an de an cu fonduri aproape în totalitate private. Librex încearcă să nu cadă în capcana provincialismului, dar are grijă, ceea ce e normal, să promoveze editurile ieșene. Nu putem decât să regretăm absența editurilor din Republica Moldova cu atât mai mult cu cât unele dintre ele sunt bine cotate în România.

Alături de FILIT (Festivalul Internațional de Literatură și Traducere), Librex este cea mai ambițioasă și mai importantă manifestare literară care se desfășoară în orașul lui Eminescu și Creangă. Și e reconfortant să ne gândim că, de aici, ies în câștig lectura și cartea.

XS
SM
MD
LG