Linkuri accesibilitate

Curtea Constituțională, o decizie „solomonică”


Vitalie Ciobanu
Vitalie Ciobanu

Vitalie Ciobanu: „Decizia invită practic la o rescriere a istoriei Republicii Moldova din ultimii 15 ani”.

La cât de confuză și încurcată e situația din Republica Moldova, ultima decizie a Curții Constituționale, care anunță alegerea președintelui prin vot direct de către popor, bulversează și mai mult scena politică. Se părea că avem o agendă clară în desfășurare, o agendă cât se poate de legală, și anume alegerea noului președinte în parlament, întrucât mandatul lui Nicolae Timofti expiră pe 23 martie 2016, și în dependență de reușita sau eșecul acestei încercări actualul legislativ urma să-și continue activitatea sau să fie dizolvat și să fie anunțate alegeri anticipate.

Acum toate acestea au fost date peste cap. Tocmai când ne întrebam, nedumeriți, de ce parlamentul nu inițiază procedurile inerente alegerii șefului statului, Curtea Constituțională ne-a și spus de ce. Ca efect, acest „răspuns” buimăcitor este comparabil cu hotărârea aceleiași Curți din 29 decembrie 2015, care îl obliga pe președinte să desemneze premierul recomandat de majoritatea parlamentară, fără a ține cont de felul cum s-a format această majoritate și cât de legitimă este ea. Decizia Curții din 4 martie 2016 schimbă Constituția și practic invită la o rescriere a istoriei Republicii Moldova din ultimii 15 ani, de când avem regim parlamentar.

Întâmplarea e unică și halucinantă, răsturnarea politică de la Chișinău i-a făcut pe unii comentatori să evoce o tradiție „africană” în materie de jurisprudență și să observe că în felul acesta se deschide Cutia Pandorei. Se umblă cu dezinvoltură la Constituție, se schimbă articole care nu convin actualei puteri, fără să se țină seama că în alte circumstanțe, cu o altă guvernare, Curtea Constituțională poate invoca precedentele create de magistrații de azi care o compun și să-și dea deplina măsură a „talentului” normativ, în funcție de comenzile politice primite.

Toate aceste hachițe și paranteze juridice vor fi dezbătute pe larg în lunile ce vin, când poate vom afla cât de rațională, corectă și oportună a fost decizia din 4 martie 2016 a Curții Constituționale. Deocamdată, să vedem cum și cine are de câștigat de pe urma noilor prevederi legate de alegerea șefului statului, dincolo de faptul că și-o doresc majoritatea moldovenilor.

Principala consecință a deciziei din 4 martie a Curții Constituționale, ca și cea a controversatei hotărâri din 29 decembrie, este că a fost îndepărtat spectrul alegerilor anticipate, astfel încât parlamentul să-și continue mandatul până în 2018, numai dacă nu vor apărea alți factori perturbatori. Curtea Constituțională impune o nouă agendă politică: vom avea alegeri prezidențiale directe în 2016, e drept, încă nu știm când. Totodată actuala guvernare, cu sprijinul justiției, s-ar zice că mai „bifează” o revendicare a societății civile protestatare și a partenerilor externi.

Într-adevăr, cumulată cu demisia procurorului general și adoptarea unei noi Legi a Procuraturii, cu modificările din Legea Audiovizualului și cu identificarea unui nou guvernator al BNM, alegerea președintelui prin vot universal trebuie să dea senzația Occidentului că puterea de la Chișinău se ține de cuvânt și că finanțarea s-ar cuveni deblocată.

Tot prin decizia Curții Constituționale, așa cum s-a remarcat, puterea a căutat să fenteze, să facă inutilă ampla campanie de colectare a semnăturilor pentru referendumul popular privind alegerea directă a președintelui, mai ales că organizatorii acestei acțiuni, Platforma „DA” în primul rând, anunțau că au adunat deja un număr dublu de adeziuni față de cele prescrise de lege. Așadar, o manevră a regimului pentru a reteza elanul cetățenesc și a scădea impactul promoțional al forțelor politice angajate în colectarea semnăturilor. Mai ales că subiectul referendumului nu se reduce la alegerea directă a președintelui, ci prevede și alte reforme făcute să sporească eficiența și responsabilitatea clasei politice, cum ar fi micșorarea numărului de deputați și limitarea imunității parlamentare.

De-acum încolo, aceste și alte revendicări ale societății civile vor trece pe plan secund. Partidele politice vor trebui să se gândească la candidații lor cu șanse pentru scrutinul prezidențial. Stânga pro-rusă este singura care dispune de un candidat ce ar putea să ajungă în turul doi – șeful PSRM Igor Dodon. Partidele de la putere nu au în acest moment o persoană credibilă pentru campania prezidențială. S-a crezut că liderul lor „din umbră”, oligarhul Vlad Plahotniuc, după ce ratase mai devreme funcția de premier, va încerca să-și ia revanșa preluând postul de președinte, pentru că își asigurase în parlament numărul necesar de voturi. Acum e clar că în condițiile unor alegeri prezidențiale directe, oligarhul nu va ieși „din umbră” din cauza imaginii sale foarte proaste pe care o atestă toate sondajele de opinie. Prin urmare, se va căuta din nou un înlocuitor, un alt interpus – Republica Moldova, o democrație prin interpuși! – unul care să-i convină personal lui Plahotniuc și Partidului Democrat.

Un nume cunoscut pe dreapta, primarul de Chișinău Dorin Chirtoacă, nu intră în calcul pentru proximul scrutin prezidențial, neavând încă 40 de ani împliniți, stipulați în hotărârea Curții Constituționale. Aceeași limitare a vârstei îl împiedică și pe Renato Usatîi să candideze. De altfel, primarul de Bălți, cel care și-a dobândit o neverosimilă popularitate prin concerte, scandaluri și gesturi hei-rupiste, s-a și grăbit să afirme că a fost scos pentru a doua oară, în mod perfid, din cursa electorală.

Numele cu șanse, vehiculate pe dreapta, provin din rândurile opoziției pro-europene extraparlamentare, Andrei Năstase și Maia Sandu. Însă pentru a-i învinge pe candidatul pro-rus și, respectiv, pe exponentul oligarhiei, politicienii sus-pomeniți vor trebui să-și sporească turațiile și, probabil, să discute soluția unui singur candidat, începând cu turul I, pentru a nu disipa voturile electoratului pro-reformă.

Cum spuneam, ecuația politică s-a complicat, puțini au anticipat această schimbare de perspectivă – evident, cu excepția celor care au gândit mișcarea –, dar în același timp a apărut și posibilitatea scoaterii statului din captivitate.

Un lucru e cert: interesanta, „solomonica” decizie a magistraților de la Curtea Constituțională exclude alegerea președintelui prin coruperea deputaților în parlament, așa cum s-a întâmplat cu formarea guvernului, întrucât e mai greu să corupi un întreg popor, chiar dacă îi poți denatura voința prin falsificarea voturilor. În plus, decizia Curții deschide calea pentru alegerea unei femei președinte. Și poate că într-adevăr e momentul unei schimbări de acest fel. Pentru că „marii bărbați politici” ai Moldovei au dezamăgit. În cel mai înalt grad.

  • 16x9 Image

    Vitalie Ciobanu

    Sunt scriitor și jurnalist. Colaborez cu Europa libera de 23 de ani în calitate de comentator. Începând cu iunie 2023 realizez podcastul „Cultura la frontieră”. Vreau prin această emisiune să punem în valoare artiștii, scriitorii, oamenii de creație din Republica Moldova, să vorbim despre opera lor, să-i descifrăm înțelesurile, să o plasăm într-un context mai larg, național și european. Acest produs sper să continue tradiția emisiunilor culturale ale Europei libere, în condiții noi, în era tehnologiilor digitale.

Previous Next

XS
SM
MD
LG