Linkuri accesibilitate

Se mai consumă azi, într-o măsură apreciabilă, poezie sau, în general, literatură de dragoste? Se mai regăsesc îndrăgostiţii sau, măcar, cei care visează să fie în modul în care iubirea este exprimată de poeţi sau de prozatori, dramaturgi? Cât de populară mai este literatura ca sursă de educaţie sentimentală?

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Tema convorbirii de astăzi cu scriitorul şi editorul de carte Mircea V. Ciobanu.

Europa Liberă: Primele zile de primăvară, o zi - cea de azi - ca şi prestabilită pentru declarații de dragoste în masă. Faptul că florăriile şi magazinele de torturi, de exemplu, într-o zi ca cea de azi, sunt luate cu asalt, iar librăriile în care dragostea se regăsește în mii de volume cu poezii sau romane cu siguranță, mai puţin. O asemenea paralelă vi se pare cam forțată?

Mircea V. Ciobanu: „Da, cu siguranţă, mi se pare un fariseism în masă.”

Europa Liberă: E şi cu cea mai bună intenţie, bănuiesc, că sunt rostite anumite cuvinte şi aduse tone de flori.

Mircea V. Ciobanu: „Anumite intenții cu siguranţă, dar nu mă refer la data respectivă faţă de care eu am rezervele mele, anume faţă de această dată, ci chiar de faptul că poate să răbufnească dragostea în toţi la o dată anume.”

Europa Liberă: Cu privirea înapoi, vorbind despre consumul sau „gustarea” de poezie sau, în general, literatură de dragoste. Se citeşte mai mult, mai puţin acum? E vreun flux/reflux în acest sens?

Mircea V. Ciobanu: „Cred că se citeşte ca şi în toate timpurile. În general, dacă vorbim de poezie, deşi nu numai de poezie pentru că şi romane de dragoste se citesc, este o temă solicitată. Lucrurile se explică, în general, foarte simplu. Întotdeauna trebuie să existe cererea şi oferta. Dacă poate am avut în toate timpurile poeţi care au vrut să-şi exprime excesul de sentimente într-o formă poetică, atunci, pe de cealaltă parte, întotdeauna au fost solicitanți pentru că au existat oameni îndrăgostiţi în care şi-au găsit o anumită rezonanță, dacă putem să spunem aşa, aceste cuvinte.”

Europa Liberă: Nu a devenit dragostea, inclusiv poate modul în care se regăseşte în literatură, în poezie, poate, un pic mai meschină? Faptul că - în realitatea de acum - sentimentul de dragoste pare mai convingător pe fundalul unui bolid Porsche, de exemplu, face parte din firesc?

Mircea V. Ciobanu: „Știți că m-ați pus pe gânduri. Cred că o poezie de acest gen, uite că nu mi-o amintesc. O poezie de acest gen - te iubesc ca pe un Porsche sau nu ştiu cum - convertită la tot ce înseamnă o avere luxuriantă ar fi o poezie foarte sinceră. Ar exprima chiar ceea ce gândeşte cel care oferă şi cel care primeşte. Poezia de dragoste, de fapt, în toate timpurile s-a bucurat de succes şi prin faptul că a exprimat nişte sentimente foarte direct şi foarte sincer.”

Europa Liberă: Aţi observat, în timp, vreo schimbare, a modului în care este trăită, exprimată dragostea în literatură, poate în poezie în primul rând?

Mircea V. Ciobanu: „Da, şi tocmai cred că această miză pe sinceritate sau pe sentimentul adunat cumva şi exprimat în cuvinte, pentru că nu poate fi atât de simplu transpus în cuvinte un sentiment, a şi determinat o anumită evoluţie a poeziei în timp. Apropo, poezia de dragoste, oricât de plină este literatura şi chiar se învaţă tema dragostei, se învaţă şi în şcoală ca temă, nu a fost întotdeauna aşa. Această temă apare în literatură ca una marginală şi de fiecare dată apare ca una marginală încă din antichitate.

Poezia înaltă, poezia despre care scriu marii comentatori ai poeziei, întotdeauna a fost poezia patriotică, a fost poezia unei filosofii existenţiale, pe când poezia erotică apare de fiecare dată ca o paranteză şi chiar ca o sfidare a mesajului solemn care ar trebui să predomine pe acest teren poetic. Dacă ne amintim, hai, că nu ne ducem până în pânzele albe, dar exact aşa apar „romanticii” latini, Properţiu sau Ovidiu al nostru, ca să spun că e pământean de-al nostru izgonit, aici, pe malurile Mării Negre, pentru poezie erotică de altfel, una din presupuneri.

De fiecare dată această poezie a sfidat, cum spuneam, literatura înaltă sau gusturile şi de fiecare dată ea era foarte sinceră. Apropo, această poezie la care facem noi permanent referinţă din antichitate întotdeauna era una foarte corporală sau una de instrucţiuni de utilizare. Cam aşa ar putea fi tradusă Ars Amandia lui Ovidiu. În acest sens, primul semn distinctiv al poeziei erotice era sinceritatea. Bineînțeles că lucrurile au evoluat. Bineînţeles că putem să presupunem foarte simplu că nu cel care scrie poezii mai frumoase iubeşte numaidecât cel mai tare. Bineînţeles că cineva a învăţat tehnologiile şi poezia a început să devină fariseică, ipocrită, ca şi cea patriotică altădată.”

Europa Liberă: Faptul că acum cantitatea de mister, vibraţie interioară pare să se reducă drastic: orice imberb poate rezolva totul prin Google, iar un simplu click îţi poate afişa oarecum totul, până la cele mai sofisticate acrobaţii corporale. Această risipire precoce pentru orice om a inocenței, a nevinovăției golește cumva de conţinut şi literatura sau o împinge spre ipocrizie?

Mircea V. Ciobanu: „Tare mă tem că este tocmai invers. În măsura în care cel care scrie poemul simte această apropiere în felul care șochează pe alţii ar fi mai curând un indiciu al sincerității celui care scrie. Pe de altă parte, ziceam că totul se face foarte simplu prin copy-paste şi nu ar trebui poezia să fie primul indiciul al dragostei. Ea pur şi simplu cucereşte. Exact aşa cum cucereşte muzica. Cine ştie a cânta la chitară poate să cucerească o fată mai uşor decât eu care nu ştiu a cânta la chitară. Este un lucru cunoscut de când e lumea. În acest sens, da, ea devine şi unul din instrumentele de curtare a femeii, unul din instrumentele de cucerire a femeii. Până la urmă este o artă. Este arta cuvântului şi cel care o mânuiește este bine văzut.”

Europa Liberă: Mai este loc, totuşi, în literatură de educație sentimentală?

Mircea V. Ciobanu: „Ba da. Nu există aici nici o contradicție. Pur şi simplu în întrebarea precedentă se presupunea şi această capacitate de a mima sau de a prelua un mesaj al alt cuiva, dar asta se mai întâmplă. Este bine-cunoscut. Uite că mi-am amintit de piesa lui Edmond Rostand, Cyrano de Bergerac, în care poetul, Cyrano de Bergerac, dar urât, cu nas mare, scrie poeme de dragoste pe care le citeşte fetei de care este îndrăgostit un alt personaj şi atunci fata se îndrăgostește de cel care recită nu de cel care a scris, nu de cel care simte aceste lucruri.”

Europa Liberă: În ce măsură, cu avalanșa asta de texte puse pe muzică, șlagăre de care nu mai găsești un petic de liniște, se profanează – cum spun mulți - dragostea, modul în care este trăită și exprimată?

Mircea V. Ciobanu: „Cred că aici trebuie să privim senin lucrurile. Spuneam despre cerere şi ofertă. Există această cerere, există această solicitare a publicului pentru acest gen. Paradoxul în ce constă!? Scria Roland Barthes în textul despre Discurs îndrăgostit că de fiecare dată atunci când cineva pătimește din dragoste, or cred că asta e jumătate din omenire, este foarte receptiv şi îl atinge orice cântec oricât de tâmpit, orice film oricât de prost, orice poezie oricât de primitivă la tema care îi răvășește cumva sufletul. Explicația este la suprafață – omul este conștient, este omul inteligent, ştie că versurile acestea sunt de trei parale, dar în starea în care se află el fie euforică, fie în cealaltă în care pătimește este foarte receptiv la un mesaj de acest gen. Iată de ce se citesc atâtea romane erotice şi se ascultă atâtea cântece, în principiu, de trei parale, dacă le iei la bani mărunți şi le evaluezi calitatea. Nu există nici o contradicție, nu există nimic strașnic important este să existe o anumită stare lucidă atunci când trebuie să evaluezi aceste texte.”

Europa Liberă: Dacă ar fi să improvizaţi ad-hoc o foarte scurtă antologie a poeziei de dragoste acum, din ultima vreme şi de odinioară, ce autori s-ar regăsi în capul listei?

Mircea V. Ciobanu: „Mie îmi plac cei care scriu bine. Ar fi cu siguranță Minulescu, Topârceanu, Eminescu, Emil Brumaru, Angela Marinescu, Mihai Ursachi, Şerban Foarţă - iată o primă listă care mi-a trecut prin minte şi un Emilian Galaicu Păun.”

XS
SM
MD
LG