Linkuri accesibilitate

De ce UE nu oferă o perspectivă clară de aderare țărilor din Parteneriatul Estic?


Un interviu în exclusivitate pentru Europa Liberă cu președintele Parlamentului European, Martin Schulz.

„Uniunea Europeană trebuie să fie rezonabilă și să nu facă promisiuni pe care nu le poate onora”, a afirmat președintele Parlamentului European, Martin Schulz, într-un interviu oferit corespondentului Radio Europa Liberă la Bruxelles, Rikard Jozwiak. Astfel, oficialul european a răspuns la întrebarea: de ce UE nu oferă o perspectivă clară de aderare țărilor din Parteneriatul Estic, între care și Republica Moldova.

Președintele Parlamentului European constată că, în prezent, Uniunea Europeană trece printr-o perioadă complicată, afectată fiind de criza migraților și nu numai. Problemele financiare și sociale, cum ar fi lipsa locurilor de muncă, și-au pus și ele amprenta asupra bunăstării Uniunii. „Poate din acest motiv nu putem să ne asumăm la modul cel mai serios rolul de „jucător activ” pe care am putea să-l avem în regiune”, a menționat Martin Schulz, adăugând că Federația Rusă în special profită de această situație. În ce privește scepticismul Uniunii Europene față de o eventuală extindere, Martin Schulz a recunoscut că „în interiorul UE se simte o oarecare oboseală față de acest subiect”.

Martin Schulz
Martin Schulz

„Vorbim de 28 de state membre și pentru orice extindere avem nevoie de consimțământul fiecăreia. Cunosc cel puțin trei țări care au nevoie de referendum pentru a încuviința e eventuală extindere. De asemenea, nu trebuie să facem promisiuni pe care nu le putem onora. Cred că este mai înțelept să aprofundăm relațiile cu țările implicate în politica europeană de vecinătate, în loc să le promitem aderarea”, a menționat Martin Schulz.

În opinia președintelui Parlamentului European, se presupune greșit că doar aderarea la Uniunea Europeană ar putea rezolva problemele cu care se confruntă țările din cadrul Parteneriatului Estic, or, soluția este ca apropierea să se facă treptat, prin liberalizarea regimului de vize sau accesul la o piață economică sigură.

„Nu cred în ideea unei aderări rapide și tocmai de asta aș fi foarte prudent cu asemenea promisiuni. Închipuiți-vă că promitem unui stat aderarea și nu ne putem ține de cuvânt, de exemplu, pentru că unul din statele membre se opune! Nu ne dorim o asemenea situație”, a explicat Schulz.

Exemplu cel mai recent care oglindește scepticismul europenilor față de extinderea Uniunii este cel al Ucrainei. Olanda, de exemplu, își va întreba cetățenii în cadrul unui referendum, în luna aprilie, dacă trebuie să ratifice Acordul de Asociere semnat de Uniunea Europeană cu Ucraina, iar sondajele de opinie sugerează că majoritatea este împotrivă.

XS
SM
MD
LG