Linkuri accesibilitate

În spatele ușilor închise ale procesului Vlad Filat


Ilan Shor îşi menţine afirmaţiile din autodenunţ şi va fi audiat în continuare, la următoarele şedinţe.

După ce marți, mandatul de arest preventiv al fostului premier Vlad Filat a fost prelungit cu încă 30 de zile, magistrații Judecătoriei Buiucani au respins astăzi și cererea de revocare a procurorului Adriana Bețișor. Și tot astăzi, la tribunal s-a prezentat și primarul de Orhei, Ilan Shor, al cărui autodenunț stă la baza dosarului de corupție deschis împotriva lui Vlad Filat. Procesul se desfășoară cu ușile închise, în continuare, dar o relatare despre ce s-a putut totuși afla despre audierile de astăzi:

Cererea de plasare a lui Vlad Filat în arest la domiciliu sub garanţia unui grup de deputaţi liberal democraţi, a fost respinsă şi ea astăzi de magistraţi.

Avocatul Igor Popa: „Considerăm că este un refuz neîntemeiat. Aici o să fac un pic trimitere şi la cazul Petrenco (…) dacă într-un caz se ia o decizie, iar în altul alta, mi se pare un pic neîntemeiat.”

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:55 0:00
Link direct

Analogia, cu activiştii din grupul condus de fostul deputat de stânga Grigore Petrenco, care au fost plasaţi în arest la domiciliu, săptămâna trecută, sub garanţia fracţiunii parlamentare socialiste, nu e una potrivită a spus procurorul Adriana Beţişor:

„Nu trebuie să faceţi o analogie, trebuie să reieşiţi din circumstanţele faptice şi din riscurile care ar fi în cazul în care această persoană ar fi în stare de libertate.”

Întrucât procesul a decurs şi astăzi cu uşile închise nu se ştie dacă primarul de Orhei, Ilan Shor, audiat în calitate de martor, a adus şi alte detalii faţă de cele expuse în autodenunţul său, care stă la baza acuzaţiilor de corupţie şi trafic de influenţă aduse lui Vlad Filat. Ilan Shor nu a făcut comentarii pentru presă. În autodenunţ, acesta susține că fostul premier ar fi estorcat de la el 250 de milioane de dolari mită de-a lungul câtorva ani.

Vlad Filat a comentat, între două săli de proces, mărturiile acestuia spunând că „Shor a spus minciuni, ca de obicei”. Acelaşi lucru l-a sugerat şi avocatul Igor Popa:

„Declaraţiile care a început să le facă acest personaj dubios în instanţă nu sunt credibile. Dumnealui a început să le citească de pe o foaie. Asculta de sugestiile avocaţilor săi. Atunci când au apărut întrebări concrete dumnealui s-a pierdut şi a solicitat să părăsească sala de şedinţe invocând că trebuie să participe la nişte manifestaţii în Orhei.”

Procurorul Adriana Beţişor a refuzat să comenteze mărturiile lui Shor spunând că nu în zadar audierile au loc cu uşile închise. Potrivit procurorului, dar şi avocatului, Ilan Shor îşi menţine pe deplin afirmaţiile din autodenunţ şi va fi audiat în continuare, la următoarele şedinţe.

Vlad Filat este cercetat acum doar pe unele capete de acuzare, care ar proba faptul că fostul premier ar fi primit mită în valoare de opt sute de milioane de lei de la Ilan Shor. Pentru a nu influenţa acheta pe alte capete de acuzare ce derivă din autodenunţul lui Shor, procurorul insistă ca Vlad Filat să fie cercetat în stare de arest, să nu poată vorbi cu presa, dar şi ca ancheta să fie examinată cu uşile închise.

Adriana Beţişor: „Ar fi benefic pentru partea apărării ca şedinţele să fie publice pentru că pentru noi ar fi foarte greu să documentăm ceea ce mai avem în procedură, ar fi ca o carte citită pentru cei cu care urmează să facem acţiuni de urmărire penală. Atunci cum mai documentăm capetele care sunt în procedura noastră?”

Magistraţii au respins de fiecare dată cererea avocaţilor ca procesul să fie public. Această ideea a fost sprijinită însă de raportori ai APCE care s-au aflat la Chişinău, săptămâna trecută.

În dosarul de corupţie al lui Filat, Ilan Shor a fost absolvit de răspundere. El este însă cercetat penal pe mai multe episoade din dosarul miliardarului dispărut din sectorul bancar, despre care investigaţia Kroll arăta în primul raport încheiat în primăvara anului trecut că s-a îndreptat înspre companii asociate lui Shor. Dosarul în care Shor figurează drept principal suspect se află în proces de examinarea, a spus procurorul Adriana Beţişor.

Previous Next

XS
SM
MD
LG