Linkuri accesibilitate

Filierele contrabandei cu țigări ocolesc tot mai des R. Moldova, afirmă șeful poliției de frontieră


Filierele contrabandei cu țigări ocolesc tot mai des R. Moldova, a declarat șeful Poliției de Frontieră, Dorin Purice, într-un interviu pentru Europa Liberă. Potrivit lui, progresul în combaterea contrabandei de tot felul a fost posibil grație asistenței logistice și sprijinului tehnic al Uniunii Europene care a oferit Chișinăului, în ultimii trei ani, peste 50 de milioane de euro pentru securizarea granițelor. Dorin Purice a mai spus că nu există motive de îngrijorare pentru siguranța țării, Moldova nefiind pe niciuna din rutele migranților din Orientul Apropiat și țările africane care se îndreaptă spre Europa de Vest. În ce privește segmentul transnistrean al graniței, șeful Poliției de Frontieră, Dorin Purice, a declarat că sistemul mixt de control moldo-ucrainean la punctul de trecere Cuciurgan-Pervomaisk ar urma să fie definitivat și pus în aplicare până în luna noiembrie a acestui an.

XS
SM
MD
LG