Linkuri accesibilitate

Oameni și tranșee


Oameni și tranșee
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:13:32 0:00

La 2 martie 1992 a început războiul de pe Nistru. Lupte sângeroase s-au dat pe ambele maluri: la Cocieri, Coșnița, Dubăsari, Tighina etc. Europa Liberă a încercat să reconstituie evenimente și emoții, vorbind - în fostele tranșee - cu cei care le-au trăit pe viu și folosind pozele fotografului Nicolae Pojoga. Pe așa-numitele „dealuri ale Salamandrei”, de la Cocieri, ne-a condus un localnic, veteran de război, care nu a mai călcat pe acolo de la încheierea luptelor. În tranșeele de cândva, l-am întâlnit și pe un pensionar din satul Roghi, controlat de regimul de la Tiraspol, care ne-a povestit că înainte de ’92 avea foarte mulți prieteni la Cocieri, dar… mai târziu, aceiași prieteni, l-au etichetat drept „separatistul”, pentru că războiul l-a găsit de partea cealaltă a frontului. Pe bacul de la Molovata, am stat de vorbă cu un alt veteran, pentru care evenimentele de atunci sunt o amintire grea… Iar la Molovata Veche am stat de vorbă cu Sergiu Sandu, invalid de război, șomer, cu trei copii și fără casă... Un reportaj de Mihaela Gherasim.

XS
SM
MD
LG