Linkuri accesibilitate

Cele două instituții, laică și religioasă, s-au înțeles să facă eforturi comune în susținerea familiei și copilului.

Mitropolitul Vladimir a semnat un memorandum cu ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Stela Grigoraș, prin care cele două instituții, laică și religioasă, s-au înțeles să facă eforturi comune în susținerea familiei și copilului. Despre ce eforturi concrete este vorba, de ce are nevoie biserica de binecuvântarea guvernului și de ce a acceptat guvernul să lucreze cu o anumită biserică?

Reprezentanții Bisericii Ortodoxe subordonate Patriarhiei Ruse ar urma să lucreze în comun cu asistenții sociali din comunitate și autoritățile publice locale pentru a sprijini familiile nevoiașe și a preveni astfel separarea copiilor de părinții lor. Este unul din obiectivele pe care și le-au propus semnatarii memorandumului, spune ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Stela Grigoraș:

Mitropolitul Vladimir și ministrul Stela Grigoras, semnând memorandumul de cooperare

Mitropolitul Vladimir și ministrul Stela Grigoras, semnând memorandumul de cooperare

„Vrem ca toți actori importanți, printre care este și biserica, - de fapt este un lider moral la nivel de comunitate în care oamenii au încredere și care ar putea să schimbe situația familiilor și copiilor la nivel local, - vrem ca toți acești actori să poată să identifice situațiile în care un copil sau o familie întâmpină greutăți, să identifice primii indicatori de risc care pot apărea în bunăstarea copiilor, care sunt factorii protectori care ar putea fi consolidați pentru ca familia să fie unită.”

Un memorandum similar, în care părțile se angajau să promoveze politici de protecție a familiei a fost semnat și în 2013, pe atunci între fosta ministră a muncii, protecției sociale și familiei, Valentina Buliga și Mitropolitul Vladimir, deși în societate, despre acțiuni concrete realizate în comun se cunoaște prea puțin.

Înțelegerea de azi dintre cele două instituții este privită de semnatari ca o continuare a eforturilor anterioare, spune ministra muncii, Stela Grigoraș. Ea notează că acest model de colaborare este doar un început, inițiative similare urmând să fie desfășurate și cu alte culte religioase.

Preotul Constantin Cojocaru responsabil de aplicarea memorandumul spune că la început, preoții vor conveni cu asistenții sociali ce ar trebui să facă întâi de toate:

„Noi cunoaștem problema migrării, cunoaștem problema copiilor abandonați, cunoaștem multe probleme pe care, chiar dacă le-am identificat, acest lucru nu este suficient, trebuie și să le soluționăm. Acestea pot să fie sfaturi practice, pot să fie niște activități în cadrul bisericii sau comunității. De exemplu, unirea energiei tineretului cu neputința bătrânilor, care sunt lăsați singuri. Să nu neglijăm posibilitatea ca copiii să formeze, de exemplu, cercuri de voluntari.”

Doctor în Teologia Ortodoxă, Romeo Cemîrtan spune că realizarea acțiunilor cu impact asupra familiei depinde de fiecare parohie în parte:

„La noi preotul este cam universal, trebuie să fie descurcăreț și în politică, și în economie, și în educație, ceea ce este destul de rar în realitate. Totul depinde de calitățile personale ale preotului. Dacă el este un bun organizator și dacă reușește să se impună în parohie nu doar ca lider spiritual, dar și ca lider social, atunci el poate să-și aducă aportul. Încă în anii 1990 biserica trebuia să fie implicată, însă, din păcate, atunci biserica era mai mult un șantier și, în plus, implicată în politică.”

Pe lângă ajutorarea familiilor nevoiașe, semnatarii memorandumului, încheiat pentru o perioadă de trei ani, își propun să susțină bătrânii solitari și persoanele cu dizabilități, iar cu sprijinul financiar al mitropoliei, ar urma să fie dezvoltate servicii sociale pe lângă biserici și mănăstiri.

XS
SM
MD
LG