Linkuri accesibilitate

Filmul de debut al regizorului ungur Laszlo Nemes, „Fiul lui Saul” a fost premiat la Hollywood cu Oscarul anului 2016 pentru Cel mai Bun Film Străin.

Criticii de film au marotele și stereotipurilor lor, iar judecata unui film lasă adesea impresia că nu trece dincolo de prima percepție și de elementarul binom „film bun/film prost”. Or, judecății critice ar trebui să i se aplice filtrele multiple, pentru a încadra și a dirija spectatorul neavizat căruia, în fond, îi este dedicată semnalarea unui film. Filmul de debut al regizorului ungur Laszlo Nemes, „Fiul lui Saul” (Son of Saul), premiat noaptea trecută la Hollywood cu Oscarul anului 2016 pentru Cel mai Bun Film Străin, nu face excepție.

Remarcată de la proiectarea sa la Festivalul de la Cannes anul trecut și premiată de numeroase ori de atunci încoace, pelicula a cules în esență doar elogii, chiar dacă nu au lipsit și opinii categorice de dezavuare, prima, pe cît de categorică pe atît de superficială, formulată de un critic american al cotidianului New York Times, imediat după proiecție. Un film ce ar stîrni, „intelectual, repulsie”, scria Manohla Dargis. Pe aceeași linie se înscria și un critic de film austriac cunoscut, Stefan Grissemann, care consideră Fiul lui Saul, nici mai mult nici mai puțin decît „extrem de problematic și, de asemenea, obscen”, reproșîndu-le realizatorilor, între altele, folosirea unei coloane sonore cu prea multe zgomote de ambianță și muzică… atonală.

Caracterizări de genul acesta, care își mai găsesc ecou pînă astăzi, au putut fi auzite la o masă rotundă a criticilor aflați la Cannes anul trecut, și care, evident, nu cunoșteau sau nu țineau în nici un fel cont de intențiile și opțiunile morale ale realizatorului și ale echipei sale.

Regizorul Lászlò Nemes comenta într-un interviu spunînd: „Există un lucru care mă face furios și cred că este un scandal, anume atunci cînd oameni care au văzut acest film, presupun că există un soi de lipsă de onestitate, sau o folosire a stilului din nu știu ce motive. Aici este vorba de închiderea lor ideologică, nu a mea. Despre a privi spre subiect, fără să iei în considerare filmul. Este o formă de lipsă de onestitate foarte tipică unui anume tip de pseudo-intelectuali. Nu sînt surprins că un austriac scrie așa ceva, […] iar o categorie de ziariști îi preferă pe evrei sub formă de cenușă.”

Lászlò Nemes & Géza Röhrig

Lászlò Nemes & Géza Röhrig

Actorul său principal, Géza Röhrig, adăuga „Credeți că evreii suferă mai mult decît vietnamezii sau găsiți că suferă mai mult decît cambogienii? Sînt curios dacă acest minunat coleg ar pune vreodată sub semnul întrebării dreptul lui Oliver Stone de a face filmul „Platoon”… sau „Killing Fields”, care este despre Cambodgia. Istoria naște toate aceste teribile locuri și suferințe și genocide. Atunci cînd vine vorba de uciderea evreilor, situația devine brusc nereprezentabilă. Desigur, despre cambogieni poți face un film, nu e nici o problemă. […] Dar să nu te atingi de Holocaust! Este atît de incoerent intelectual…”

Cartea care a declanșat proiectul filmului...

Cartea care a declanșat proiectul filmului...

Sînt lucruri care nu trebuie filmate? - era întrebat Lászlò Nemes într-un interviu cu La Croix, clarificator în multe privințe: „Este o chestie de gust. Or gustul este și o chestiune de morală, asemenea punctului de vedere adoptat. Totul se leagă. În acest film, noi am luat privirea unui om ca o prismă prin interiorul căreia se petrece tot restul. Este o limitare severă. Respectul pentru ceea ce încerci să faci și respectul pe care îl datorăm umanului mi se par esențiale în orice demers. În timpul elaborării acestui film am avut în cap un imperativ de demnitate.”

Fiul lui Saul semnifică o ruptură în raport cu felul în care a fost reprezentat Shoah-ul pînă acum? Lászlò Nemes răspunde pozitiv, subliniind că este „o ruptură intenționată. Shoah-ul este, adesea, luat drept context în filme. A apărut o codificare rigidă în privința planurilor iconografice, dramatice, care plasează spectatorul în exterior și, într-o anumită măsură, îl reconfortează. […] Mi s-a părut necesar să pun lucrurile altfel.”

Lászlò Nemes cu echipa sa de actori fotografiați la Cannes

Lászlò Nemes cu echipa sa de actori fotografiați la Cannes

Lászlò Nemes ține să se poziționeze, de altfel, în epoca de astăzi, spune el, „cînd ultimii martori dispar. Generația mea – regizorul are 38 de ani – nu mai este legată de anumite sentimente de teamă, în special aceea de a trece prin ficțiune. În același timp, cu acest film, eu chem ficțiunea la ordine. Mi-am pus limite deosebit de severe pentru a evoca lagărele de concentrare la nivelul individului, depășind această supra-intelectualizare a Shoah-ului, care a fost, după [epoca de] tăcere, după [cea de] mărturii, o manieră de supraviețuire. […] Ca student am citit Umanitatea pierdută – Eseu asupra secolului XX de Alain Finkielkraut, care arăta în ce măsură Shoah-ul a fost și opera unor oameni ce erau piese mărunte în angrenajul mașinii. […] Nu au existat doar Hitler și Churchill. Poate fi la fel de esențial să plonjezi în timpul și spațiul celor care nu au senzația că «fac Istoria».”

Lászlò Nemes mai spune că, fără să fi primit o educație religioasă, elaborarea filmului l-a condus spre „o reflecție de ordin spiritual prin intermediul întrebării: ce poate rămîne atunci cînd nu mai există Dumnezeu, cînd nu mai există speranță? Există un Dumnezeu interior, care ne-ar permite să rămînem umani? Nu vorbesc de o lege individuală, ci de o lege care depășește individul și poate, în ciuda a tot, să continue să existe în interiorul lui.”

În ce măsură filmul răspunde acestui, să-i spunem, „caiet de sarcini” enumerate de autor, este o problemă la care fiecare va răspunde în felului lui: după gradul de cultură, de educație, după capacitatea umană de empatie ș.a.m.d. Nimănui nu ar trebui să i inculce în prealabil, însă, sentimentul că filmul despre umanitate și Holocaust nu merită văzut…

XS
SM
MD
LG